Părinții de pretutindeni pot depune mărturie despre faptul că a deveni părinte poate fi în egală măsură emoționant și înspăimântător. Toți trec printr-o varietate de emoții, de la entuziasm și bucurie, la teamă și frustrare.
Odată cu copilul, în doar câteva zile, tot ceea ce părintele credea că citise sau că știe despre creșterea copiilor pare să se șteargă și se trezește fără răspunsuri simple: De ce nu reușesc să-mi liniștesc copilul care plânge? De ce nu vrea să se prindă la sân? Când va învăța să se rostogolească? Adevărul este că, uneori, chiar și părinții care se află la a doua experiență se trezesc excesiv de preocupați de creșterea și dezvoltarea copilului lor.
Și, de cele mai multe ori, în încercarea de a deveni specialiști în materie de parenting, în lipsa unei educații mai structurate, sau a unui mentor în zona de parenting, încep să citească tot ce găsesc despre creșterea și dezvoltarea copilului, dar mai ales despre cele mai mari frici ale părinților.
Iar în ceea ce privește fricile, la o simplă căutare pe această temă, vedem că topul acestor temeri este dat de: preocupările legate de hrănirea copilului la sân, lipsa somnului, când să apelez la medic, creșterea în greutate, plânsul, atingerea reperelor de creștere, dar și siguranța vaccinurilor.
Legat de acest ultim aspect, în ciuda dovezilor științifice și a celor aduse de experiența medicală care arată că vaccinurile pentru copii previn bolile și salvează vieți, tema vaccinurilor la copii continuă să fie o sursă de controverse în foarte multe țări.
De aceea, pentru a nu-și pune copiii în pericol, părinții, care vor ce este cel mai bine pentru copilul lor și au responsabilitatea de a lua decizii în cunoștință de cauză, au nevoie să fie sprijiniți să învețe să separe faptele științifice legate de vaccinarea copiilor de diversele mituri și dezinformări care tot circulă pe aceste teme.
Pentru mulți dintre actualii părinți care nu mai văd în jurul lor anumite boli precum rujeola, difteria sau poliomielita, poate apărea întrebarea: de ce copilul meu trebuie să fie vaccinat pentru boli care nu mai sunt atât de răspândite?
Un răspuns corect aici este acela că tocmai faptul că programele de vaccinare au avut succes a dus la limitarea incidenței acestor boli. Dar, pentru că din ce în ce mai mulți părinți refuză să-și vaccineze copiii, bolile reapar. Despre asta ne spune un recent articol[1] în care doctorul Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase ”Victor Babeş” din București și doctorul Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase ”Matei Balş”, tot din București, avertizează asupra pericolelor care pândesc copiii neprotejați prin vaccinare.
Pe lângă copiii ai căror părinți refuză vaccinarea, la risc sunt și copiii care nu se vaccinează din motive medicale, dacă, în diverse comunități în care aceștia merg (la grădiniță, la locurile de joacă, la școală) se întâlnesc cu un copil bolnav. Astfel, studiile ne spun că, în comparație cu copiii vaccinați, copiii care nu se vaccinează din motive medicale au un risc de 35 de ori mai mare de a face rujeolă, un risc de opt ori mai mare de tuse convulsivă (pertussis) și un risc de nouă ori mai mare de varicelă.
Și, așa cum ne previn medicii, aceste boli nu sunt chiar atât de simple pentru copil. De exemplu, un copil poate face o formă de rujeolă gravă. Este o boală care are în proporție de cel puțin 30% complicații, de diverse tipuri, de la cele respiratorii, otice, oculare, până la complicații severe, chiar encefalită, sau bronhopneumonie, unele dintre ele pot fi chiar fatale pentru copil. De exemplu, de la rujeolă, unii copiii sunt expuși la o complicație peste ani de zile care se cheamă panencefalita sclerozantă subacută şi care este o boală fatală. Apare undeva în jurul vârstei de 10-14 ani la copiii care au trecut prin rujeolă, nu la toți, evident şi care nu are niciun fel de soluție terapeutică. Ea este cauzată de persistența virusului rujeolic la nivelul creierului, acesta activându-se după ani de zile. Însă nu avem de unde să știm care copil va face această formă și care nu.
Ce știm cu siguranță este că niciun părinte nu vrea să-și expună copilul unui risc. Mai degrabă, singura lui grijă este tocmai aceea de a nu-l expune unui risc perceput, despre care aude sau citește în diverse surse care-i alimentează deliberat această temere.
De aceea, apreciez că eforturile de a consilia părinții pe această temă despre care vorbește proiectul Strategiei naționale de vaccinare în România pentru perioada 2023 – 2030 pot răspunde exact acestei nevoi a lor.
Însă, abordarea trebuie să fie cea potrivită. Iată un lucru despre care poate merită să discutăm mai mult. Ce putem face diferit, pentru a ghida mai bine părintele?
Cum scriam și luna trecută, când vorbeam despre vaccinarea HPV, aceasta poate fi o schimbare care poate contribui la salvarea de vieți într-un alt mod decât cel în care eram obișnuiți. La final va duce și la ameliorarea indicatorilor de țară privind sănătatea, care depinde, dincolo de ce fac autoritățile, de fiecare dintre noi, cei care lucrăm în domeniul sănătății, și nu numai. Dar, ceea ce este cel mai important decât orice, va salva viața copiilor noștri.
În plus de acest subiect de reflecție, vă încurajez să alocați timp și să citiți articolele lunii august, care prezintă o serie de teme de actualitate și vă trimit cele mai bune gânduri.
Doina Carmen Mazilu, Președinte OAMGMAMR – filiala București
