Zilele acestea au fost mai multe discuții în spațiul public despre empatie și nevoia de a regăsi acest model de abordare a pacientului în fiecare dintre interacțiunile acestuia cu instituțiile medicale din România.
De ce este benefic acest lucru? Cu siguranță avantajele sunt multiple.
Studiile demonstrează modul în care empatia îmbunătățește satisfacția pacientului, respectarea tratamentului și rezultatele clinice. Pacienții sunt mai cooperanți și dispuși să-și urmeze planul de tratament și să practice auto-îngrijirea, atunci când se simt auziți și înțeleși.
Apoi, există dovezi care arată, de exemplu, că demonstrațiile de empatie ale medicilor față de pacienții lor pot reduce senzația de durere. Un astfel de exemplu este articolul publicat recent în Proceedings of the National Academy of Sciences[1], care a fost realizat de o echipă condusă de neurologul Dan-Mikael Ellingsen, de la Spitalul Universitar Oslo din Norvegia. În cadrul lui, cercetătorii au folosit RMN funcțional pentru a scana creierul a 20 de pacienți cu durere cronică și au investigat modul în care comportamentul medicului curant poate afecta sensibilitatea pacienților la durere, inclusiv efectele asupra sistemului nervos central. Medicii implicați în studiu au fost supuși și ei RMN funcțional. Jumătate dintre pacienți au vorbit cu medicul lor înainte de examinare, inclusiv despre istoricul bolii lor până la acel moment. Cealaltă jumătate a fost supusă scanărilor creierului fără nicio interacțiune prealabilă cu un medic.
Doctorul Ellingsen și colegii săi au descoperit că pacienții care au fost singuri în timpul examinării au raportat o durere mai mare decât cei care au fost în prezența unui medic, chiar dacă fuseseră supuși unor stimuli de aceeași intensitate. În cazurile în care medicul și pacientul vorbiseră deja înainte de scanarea creierului, pacienții au simțit, în plus, că medicul a fost empatic și le-a înțeles durerea. Mai mult, medicii au fost mai capabili să estimeze durerea pe care o sufereau pacienții lor. Pacienții care au avut un medic alături au experimentat în mod constant o durere mai ușoară decât durerea experimentată de cei care au fost singuri. Pentru perechile care au vorbit în prealabil, pacienții au considerat că medicul lor este mai capabil să le înțeleagă durerea, iar medicii au estimat mai precis intensitatea durerii percepută de pacienții lor.
În plus de aceste aspecte, cooperarea personalul medical – pacient aduce și alte beneficii personalului medical, inclusiv o mai mare satisfacție a muncii și mai puține conflicte cu pacienții sau aparținătorii.
Dar ce este de fapt empatia? Este ceva ce se poate învăța sau ceva cu care ne naștem? Dacă se poate educa, cum o putem preda astfel încât să nu rămână doar la nivel de cunoaștere teoretică?
Ce știm acum este că empatia este capacitatea unei persoane de a construi o conexiune emoțională prin interacțiunea cu alți indivizi. Personalitatea empatică tipică ar permite unui individ să discearnă cu exactitate stările emoționale ale oamenilor doar privindu-i și să ia măsurile adecvate. Experții încă dezbat dacă astfel de abilități sunt înnăscute. Dar ceea ce au arătat cercetările este că există un grup specific de celule numite „neuroni oglindă”, care pot ajuta indivizii să oglindească emoțiile altora. Cercetările indică, de asemenea, că unii oameni pot avea un număr mai mare de ”neuroni oglindă” decât alții, ceea ce ar putea explica de ce, natural, unele persoane pot avea un potențial empatic mai mare decât restul persoanelor. Practic, aceste persoane ”mai empatice” au un sistem de neuroni oglindă hiperactiv, ceea ce îi plasează înaintea altora pe axa empatiei. Pe de altă parte, indivizii clasificați clinic drept narcisiști (sau narcisiști maligni) sunt considerați mai jos pe axa empatiei. Ei sunt cei care arată mai puțină compasiune, sau sunt mai puțin sensibili la sentimentele altora.
Așadar, știința ne spune că unele persoane pot avea o ”înclinație” mai mare spre empatie, iar altele pot să fie mai deficitare în această zonă. Tot ea ne poate spune că ”educarea” empatiei nu poate fi făcută direct, ci doar indirect, prin definirea comportamentelor concrete care definesc o persoană empatică în sistemul de sănătate și urmărirea modului în care aceste comportamente se regăsesc în activitatea de zi cu zi. Și, pentru a ști ce comportamente să vizăm, ar fi de amintit că o persoană empatică este ascultată de ceilalți (bun comunicator), știe să asculte bine, este o persoană care manifestă curiozitate sănătoasă față de cunoaștere și de noi informații, este considerată foarte pricepută (are și o bună intuiție), dar mai ales are grijă de cei defavorizați (aflați în suferință). Așadar, dacă dorim să educăm empatia în domeniul sănătății, aceasta ar putea fi o serie de comportamente care ar trebui stimulate prin pregătirea temeinică și monitorizarea activității practice.
În plus de acest subiect de reflecție, vă încurajez să alocați timp și să citiți articolele lunii septembrie, care prezintă o serie de teme de actualitate, și vă trimit cele mai bune gânduri.
Doina Carmen Mazilu, Președinte OAMGMAMR – filiala București
[1] Functional MRI Shows That Empathetic Remarks Reduce Pain (medscape.com)
