Dacă ne uităm la o serie de date publicate în aprilie anul acesta de către Institutul Național de Statistică, în 1 ianuarie 2024, populația din România după domiciliu înregistra o scădere de 0,5% față de aceeași dată a anului trecut. Aceleași date vorbeau despre un fenomen de îmbătrânire demografică, populația de peste 65 de ani depășind cu peste 27 % populația tânără de 0-14 ani.
Iar acesta nu este un fenomen care afectează doar România, ci și multe alte țări, mai ales dintre cele dezvoltate.
Este principalul motiv pentru care, în 14 decembrie 2020, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a declarat perioada 2021-2030 Deceniul îmbătrânirii în condiții bune de sănătate[1].
El a fost gândit drept o colaborare globală, menită a îmbunătăți viața persoanelor în vârstă, a familiilor acestora și a comunităților în care trăiesc.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a fost solicitată să conducă implementarea inițiativei, în colaborare cu celelalte organizații ale ONU și îndeplinește funcția de secretariat al acesteia.
Guvernele, organizațiile internaționale și regionale, societatea civilă, sectorul privat, mediul academic și mass-media sunt încurajate să contribuie activ la realizarea celor patru obiective ale sale: combaterea prejudecăților de vârstă; medii prietenoase cu vârstnicii; îngrijirea integrată și îngrijirea pe termen lung.
Cel puțin în ceea ce privește ultimele două obiective, asistenții medicali pot juca un rol determinant. Și aceasta deoarece persoanele în vârstă au nevoie de un set cuprinzător de servicii pentru a preveni sau încetini declinul capacităților lor fizice și mentale, iar asistenții medicali sunt cei mai bine poziționați în sistemele noastre de sănătate și de servicii sociale pentru a susține acest lucru.
Aceste servicii trebuie să fie furnizate pentru a răspunde nevoilor persoanei (centrate pe persoană), să fie coordonate între diferiți furnizori de servicii de sănătate și de asistență socială și să evite a transfera povara dificultăților financiare către utilizator.
Pentru aceasta, în cadrul inițiativei, OMS sprijină statele sale membre să înțeleagă, să conceapă și să pună în aplicare un model de îngrijire integrat și centrat pe persoană, prin elaborarea de dovezi, orientări și pachete de resurse.
Apoi, ca parte a obiectivului privind îngrijirea pe termen lung, sunt avute în vedere nevoile persoanelor în vârstă care se confruntă cu o diminuare a capacității fizice și mentale, ceea ce înseamnă că nu mai pot avea grijă de ele însele fără sprijin și asistență. Accesul la îngrijire pe termen lung de bună calitate este esențial pentru ca aceste persoane să își mențină capacitatea funcțională, să se bucure de drepturile fundamentale ale omului și să trăiască cu demnitate.
În cadrul acestui domeniu de acțiune, OMS se străduiește să ofere sprijin tehnic țărilor pentru efectuarea de analize ale situației naționale a îngrijirii pe termen lung în vederea punerii în aplicare a unui pachet minim de îngrijire de acest tip, ca parte a acoperirii universale a sănătății.
Deceniul ONU privind îmbătrânirea în condiții bune de sănătate necesită, practic, un răspuns la nivelul întregului guvern și al întregii societăți, care urmărește să „facă lucrurile în mod diferit de ceea ce există ” în vederea unei schimbări pozitive pentru persoanele în vârstă, familiile și comunitățile acestora. Iar sprijinul în acest efort de schimbare poate veni, printre altele, inclusiv prin dezvoltarea de competențe relevante și necesare atât la nivel administrativ și al furnizorilor de servicii, pentru a asigura persoanelor în vârstă condiții de a se bucura de sănătate, bunăstare și o viață demnă.
În plus de această temă importantă de reflecție, dacă ne gândim la ce responsabilitate și efort implică Deceniul îmbătrânirii în condiții bune de sănătate și la ce acțiuni sunt necesare pentru a-l face viabil, vă încurajez să citiți articolele lunii mai din revistă și vă trimit, ca de fiecare dată, cele mai bune gânduri.
Doina Carmen Mazilu, Președinte OAMGMAMR – filiala București
