O abordare holistică și (încă) neconvențională în psihoterapie este psihogenealogia familială. Relațiile intra-psihice – între eu, sinele și supra-eul unei persoane – sunt fundamentale în psihoterapie. Dacă luăm în calcul, însă și modul în care o persoană internalizează relațiile interpersonale, în special pe cele din familie, putem aduce beneficii importante și rapide în procesul terapeutic.
Loialități inconștiente față de un părinte sau alt membru al familiei ne pot guverna viața, așa că ele trebuie aduse la lumină și înțelese. Trebuie aflat ce anume din istoria, tradițiile si regulile existente într-o familie ne obligă sau influențează decisiv și cum putem relega aceste fire, de multe ori invizibile, pentru a fi liberi să ne trăim viața conform propriilor nevoi, dorințe si planuri. Tocmai aceste lucruri sunt aduse de psihogenealogia familială în reflectorul psiho-terapiei.
Psihogenealogia familială, o orientare dezvoltată în anii 1970 de Anne Ancelin Schutzenberger este, în principal, o abordare contextuală și transgenerațională pornind de la un filon psihanalitic. Fiecare dintre aceste perspective își are propria ei importanță, contribuțiile lor fiind complementare – psihogenealogia cuprinde atât dimensiunea personală a individului, la toate nivelurile ei (conștient, inconștient, co-conștient), cât și pe cea familială a acestuia, ambele fiind apoi încadrate în contexul socio-economico-cultural. Psihogenealogia familială aduce, deci, o abordare holistică și contextuală. În terapie este nevoie de o viziune de ansamblu asupra contextului și a relațiilor intra- și inter-personale, pentru a putea descoperi cu adevărat legăturile dintre evenimente și aspectele relevante, o analiză atât pe orizontală (familia care trăiește acum), cât și pe verticală, prin întoarcerea în timp de-a lungul mai multor generații.
În psihogenealogia familială, este foarte importantă înțelegerea regulilor, explicite, dar mai ales tacite, ale familiei, ale mediului respectiv, cine le stabilește și cine și cum le transmite mai departe. Numai așa pot fi ajutați membrii familiei respective să construiască relații mai sănătoase și să depășească acele reguli care sunt nocive dezvoltării lor și propriului plan de viață. Acest proces psiho-genealogic îi permite fiecăruia să înteleagă ce anume înseamnă sa fie membru al unei familii, care sunt speranțele, așteptările și regulile pe care și le asumă ca membru al acestui grup.
Împreună cu relațiile interpersonale și revelarea regulilor jocului din cadrul unei familii, psihogenealogia ia în considerare și contextul socio-economic și culturalo-etnic, care au, de asemenea, consecințe asupra comportamentului persoanei respective în viața reală. Un exemplu, în acest sens, este “nevroza de clasă”, care explică de ce unui copil bun îi poate fi uneori foarte greu să depășească nivelul studiilor tatălui sau mamei. Acest copil se poate îmbolnăvi în ajunul unui examen important, își poate uita actele de identitate, etc, căci percepe, în mod inconștient, promovarea socială și intelectuală ca pe o potențială sursă de ruptură între el și familie, de frustare în familie din cauza așa-zisei ”lipse de loialitate” a copilului. Un concept important, în acest context, este și “dubla constrângere” pe care copilul o poate resimți din partea părinților, care trimit un mesaj ambivalent de genul “fă ca mine, dar nu cumva să faci ca mine…”.
Psihogenealogia transgenerațională ia in calcul toate aceste loialități invizibile și inconștiente, aceste duble constrângeri, precum și factorii contextuali, pentru o abordare integrativă, care încearcă să detecteze atât tiparul vieții personale a individului, cât și pe cel al familiei, totul în context socio-economic și cultural.
De asemenea, un alt aspect integrativ este atenția deosebită acordată comunicării verbale și non-verbale – nu numai ce spune persoana respectivă, ci cum o spune, postura, mimica și gestica, încordările musculare, ritmul respirator, îmbrăcămintea și accessoriile, cu scopul de a sesiza simptome relevante.
Acest proces de psihoterapie integrativă și de interacțiune adus de psihogenealogia familială are patru etape. În prima etapă, psihoterapeutul observă și-l ascultă pe clientul care vorbește și-și construiește geno-sociograma, arborele genealogic redat din memorie și completat cu evenimentele importante de viața si cu contextul afectiv aferent (legăturile sociometrice). Această geno-sociogramă spune ceea ce a păstrat familia în memoria ei colectivă, nefiind rezultatul unei cercetări genealogice obiective.
Evenimentele importante de viață care ies la lumină în urma procesului de realizare a geno-sociogramei sunt, de obicei, cele legate de “pierderile obiectului dragostei” (de exemplu, moartea timpurie a mamei, divorțul părinților, ruperea unei relații de cuplu, moartea partnerului de viață) și straniile coincidențe de date și vârste din familie (așa-zisul sindrom de aniversare). Important este modul în care clientul percepe personajele din propria geno-sociogramă, conexiunile dintre ele și interpretează evenimentele de viață pe care le-a selectat în procesul de construire a geno-sociogramei. Uneori, chiar și lacunele din această reprezentare spun multe despre ce a fost șters din istoria familiei.
Psihogenealogia familială încearcă și să afle, căutând în istoria familiei, dacă există loialități familiale invizibile și inconștiente care pot duce la identificarea inconștientă cu o persoană importantă din familie, ceea ce poate rezulta într-o “repetare” a destinului acelei persoane sau, cel puțin, a unor evenimente marcante din viața acelei persoane. O formă de manifestare a acestei repetări ar fi “sindromul de aniversare” – persoane care se îmbolnăvesc de cancer sau alte boli grave sau suferă un accident într-o perioadă (dată sau vârstă) “aniversară” a unui eveniment marcant pentru familie, când o mamă, un bunic, etc, muriseră de aceeași boală sau în urma unui accident similar. Există studii care confirmă existența acestui ”sindrom de aniversare”, precum cele statistice ale lui Josephine Hilgard din anii 1954-1957 sau studiul făcut pe sine însuși de doctorul american George Engel în 1975 (când a suferit o criză cardiacă la data aniversară a morții subite, prin stop cardiac, a fratelui său, cu un an în urmă). Acest sindrom pare a fi statistic – semnificativ – există observații clinice și cu privire la existența unor “coincidențe” semnificative ale datelor de naștere – moarte în multe familii și a unor incontenstabile repetări familiale.
În paralel cu reconstituirea istoriei familiei, este important ca în această etapă să se ia în calcul și contextul economic și istorico-politico-sociologic al datelor importante din această istorie, căci acest context poate oferi multe informații despre evoluția mentalităților și trăirilor familiale. Cu ajutorul geno-sociogramei, clientul este situat în timp și spațiu – de unde vine, cine sunt părinții, cărei culturi îi aparține, cărei tradiții. Acestea sunt aspecte foarte importante fiindcă identitatea unui individ se definește și prin ce imagine oferă altora, ce imagine proiectează alții asupra lui, prin statutul lui social și rolurile sociale pe care le are, iar geno-sociograma ajută la găsirea de răspunsuri adecvate tuturor acestor întrebări cheie despre cine suntem.
A doua etapă constă din căutarea de către psihoterapet a unor indicii importante – semnificante –verbal sau non-verbale, și atribuirea unor semnificații acestor indicii. Psihoterapeutul îi adresează apoi clientului o serie de întrebări pentru a valida ipoteza și semnificațiile atribuite acestor indicii. În etapele următoare, psihoterapeutul stabilește, împreună cu clientul, o legătură practică între semnificații și indicii. Etapa folosește pentru a-l ajuta pe client să acționeze în direcția atingerii obiectivelor sale, trecându-se astfel la un dialog activ. Astfel, dacă primele etape ale terapiei transgeneraționale se axează pe a vedea de unde vine clientul, cine este și ce anume a moștenit, ultimele îl ajută să-și regăsească locul în aceasta filiație și să se proiecteze în viitor, să vadă ce nevoi și dorințe are pentru a-și construi propriul proiect de viață în mod liber.
Pe toată durata acestui proces, psihogenealogia familială permite punerea în lumină a rolurilor familiale și regulile care stau la baza lor, pentru a înțelege modalitățile tranzacționale practice care acționează în familie și care sunt scenariile de viață (cine preia profesia, fuga, boala, etc). În același timp, psihogenealogia ilustrează existența transmiterii transgeneraționale a convingerilor de viața, a regulilor și rolurilor, chiar a unui întreg scenariu de viață. Trasmiterile familiale pot fi de doua feluri: intergeneraționale (lucruri gândite și vorbite între bunici și părinți, părinți și copii) și transgeneraționale (ne-vorbite, ne-spuse, chiar secrete, care trec mai departe fără a fi conștientizate și gândite). Acestea din urmă sunt cele care pot duce la trauma și boli psiho-somatice.
Exemple de transmitere transgenerațională sunt loialitățile familiale invizibile, secretele și miturile familiale sau sindroamele de aniversare. Importanța transmiterii transgeneraționale este larg recunoscută, în special în psihanaliză (Freud o prezintă în “Totem si Tabu”). Mecanismul transmiterii ne-spuse a informațiilor de la un individ la altul, de la un grup la altul, de la o generație la alta continuă să se afle sub semnul întrebării, el aflându-se clar la confluența multor discipline, de la biologie și fizică cuantică (vezi conceptele de sincronicitate și interconectivitate corp-timp-spațiu) la neuro-științe.
Psihogenealogia familială se practică individual (psihoterapeutul lucrând cu un singur client), dar mai ales în grup (cu participanți din medii diferite). Cel de-a doilea mod de lucru aduce beneficii multe și rapide. Dinamismul lucrului în grup îi ajută pe clienți să-și descopere și înțeleagă mai repede și mai profund problemele, familia, miturile și sistemele familiale, istoria, identitatea și ce-i împiedică să fie ei înșiși. Oamenii se susțin unii pe alții și se incită la dezvăluiri și interpretări. Lucrul cu grupul se desfășoară de-a lungul a circa 20 de ore de terapie, de-a lungul unei întregi săptămâni sau, condensat, în două-trei zile.
Potențialul de schimbare bazat pe înțelegerea convingerilor unui individ și ale familiei lui și însănătoșirea relațiilor intra-familiale este superior celui adus de o relație de psihoterapie individuală (psihoterapeut-client) clasică, primele fiind foarte eficace și eficiente pentru a obține o schimbare a comportamentului acestuia sau a stării lui de sănătate psihică.
Prin înțelegerea comportamentului individului în grup, a modalităților de interacțiune dintre subiect și grupul său de origine, psihogenealogia familială poate juca un rol cheie nu numai în procesul psiho-terapeutic, ci și în dezvoltarea antropologiei și sociologiei. Ea ne permite să aprofundăm înțelegerea unor aspecte cheie, precum locul și rolul individului în grup, solicitările la care este supus și modul, vizibil sau invizibil, în care se manifestă acestea, reacțiile posibile la problemele celorlalți sau semnificația comportamentului verbal și nonverbal.
Articol realizat de Mirela Mustață PhD, Redactor E-Asistent, Specialist în Comunicare și Relații Publice.
Sursa: Schutzenberger, Anne Ancelin, “Psihogenealogia si ranile din familie”, Bucuresti, Philobia, 2014, ISBN 978-606-8560-05-2
