Timp aprox. de lectură: 6 minute

Încă dinainte de debutul pandemiei COVID-19, potrivit declarațiilor acestora, aproximativ jumătate dintre adulții americani se confruntau cu niveluri semnificative de singurătate. Este ceea ce în SUA era numit ”o epidemie de singurătate”.

Desigur, fenomenul nu este caracteristic doar acestei țări.

Cel puțin unul din 10 locuitori ai Uniunii Europene se simte singur în cea mai mare parte a timpului, potrivit unui raport privind singurătatea comandat de Comisia Europeană și publicat tot anul trecut. Iar aproximativ 13 % dintre locuitorii UE au răspuns că se simt singuri adesea sau tot timpul, în cadrul primului sondaj privind singurătatea realizat la nivelul UE, care a cuprins 25,000 de persoane.

Despre singurătate se știe că afectează în mod fundamental sănătatea noastră mintală, fizică și socială.

De fapt, singurătatea și izolarea cresc riscul ca persoanele afectate să dezvolte probleme de sănătate mintală în timpul vieții lor, iar lipsa conexiunii sociale poate crește riscul de deces prematur la niveluri comparabile cu obiceiul fumatului zilnic.

Practic, consecințele pentru sănătatea fizică ale unei relații sociale slabe sau insuficiente includ un risc cu 29% mai mare de boli de inimă, un risc cu 32% mai mare de accident vascular cerebral și un risc cu 50% mai mare de apariție a demenței la adulții în vârstă. În plus, lipsa conexiunii sociale crește riscul de deces prematur cu peste 60%.

Iar, potrivit unui studiu apărut în toamna trecută în în JAMA Neurology, singurătatea ar putea fi legată și de boala Parkinson.

Despre acest studiu și această legătură vorbește și Dr F. Perry Wilson de la Yale School of Medicine și autorul cărții How Medicine Works and When It Doesn’t în cadrul rubricii Impact Factor a medscape.com.

Acest studiu prospectiv de cohortă a inclus un eșantion de populație din UK Biobank, cu vârste cuprinse între 38 și 73 de ani, care aveau date despre singurătate și nu aveau un diagnostic de boală Parkinson la momentul inițial. Ei au fost evaluați pentru prima dată între 13 martie 2006 și 1 octombrie 2010 și au fost urmăriți până la 9 octombrie 2021.

Pentru a clarifica la ce se referă, studiul definește singurătatea drept un sentiment subiectiv dureros care rezultă din discrepanța dintre relațiile sociale dorite și cele percepute, ce se caracterizează prin vulnerabilitate emoțională crescută, hipervigilență și cogniție perseverentă.

Practic, studiul analizează date de la puțin sub 500.000 de persoane din Marea Britanie care au răspuns la un sondaj care includea întrebarea „Vă simțiți adesea singur?” între 2006 și 2010. Dintre ei, 18,4% au răspuns afirmativ. Datele din dosarele electronice de sănătate ale indivizilor au fost apoi monitorizate de-a lungul timpului pentru a vedea cine va primi un nou cod de diagnostic care să corespundă bolii Parkinson. Până în 2021, 2822 de persoane au făcut boala – adică puțin peste jumătate de procent. Iar, dintre ei, numărul celor care spuseseră că se simt adesea singuri, a fost de 549 de persoane.

Cifrele simple sunt mai puțin edificatoare. Însă, este important de notat faptul că persoanele singure au avut un risc absolut pentru boala Parkinson cu aproximativ 0,03% mai mare decât cel al persoanelor care nu se simt singure.

Cu toate că asocierea cu boala Parkinson pare slabă, ea este totuși semnificativă și vorbește despre faptul că singurătatea este un fenomen neurologic. Există ceva în legătură cu conexiunea socială care ne afectează creierul într-un mod care nu este doar emoțional sau spiritual, ci și biologic.

Desigur, persoanele care spun că se simt adesea singure sunt diferite și în alte privințe față de persoanele care spun că nu se simt singure. Persoanele singure, în acest set de date folosite în studiu, erau mai tinere, multe dintre ele femei, mai puține dintre ele aveau o diplomă universitară, prezentau o stare de sănătate fizică mai proastă și erau mai implicate în comportamente de sănătate cu risc ridicat, cum ar fi fumatul.

Ajustând datele pentru toți acești factori, autorii au constatat că, la scară relativă, persoanele singure aveau cu aproximativ 20%-30% mai multe șanse de a dezvolta boala Parkinson față de ceilalți.

Deci, lucrurile încep să devină serioase. Atunci, ce putem face în această privință? Cum putem preveni?

Recunoașterea problemei este un prim pas.

Dar există și câteva măsuri de politici publice pe care le putem lua, ca societate, pentru a reduce singurătatea. Putem investi în spații publice care aduc oamenii împreună – parcuri, muzee, biblioteci. Putem folosi mai mult transportul public. Un lucru care ne poate ajuta și la reducerea poluării, un alt factor nociv care ne afectează sănătatea, despre care nu prea vorbim.

Pentru a consolida infrastructura socială, comunitățile locale ar trebui să proiecteze medii care să promoveze conexiunea, să stabilească și să extindă programele de conectare a comunității și să investească în instituții care aduc oamenii împreună.

Iar la nivel individual, putem să interacționăm mai mult. Ar fi atât de benefic pentru sănătatea noastră.

Nu în ultimul rând, să nu uităm și că singurătatea și izolarea socială în copilărie cresc riscul de depresie și anxietate, atât pe termen scurt, cât și în viitor.

Așadar, tot atât de multe motive să luăm în serios aceste studii.

Mirela Mustață, Redactor executiv E-asistent

Surse de documentare

1. Loneliness and Risk of Parkinson Disease – PMC (nih.gov)
2. Medscape Registration The Surprising Link Between Loneliness and Parkinson’s Disease
3. New Surgeon General Advisory Raises Alarm about the Devastating Impact of the Epidemic of Loneliness and Isolation in the United States | HHS.gov
4. One in five people that live here experience loneliness. Is this the loneliest country in Europe? | Euronews