Anul acesta, ziua mondială a sănătății aduce în dezbatere dreptul la sănătate. Un drept care cu greu poate fi imaginat în lipsa unei resurse umane în sănătate și îngrijire adecvată ca număr, pregătire, motivare și repartiție teritorială.
Cu toate acestea, forța de muncă din domeniul sănătății și al îngrijirii se confruntă de mult timp cu numeroase provocări[1], care par să se agraveze în anii următori, având în vedere îmbătrânirea populației și, ca efect, creșterea cererii de îngrijire.
În plus, pe măsură ce populația îmbătrânește, la fel se întâmplă și cu forța de muncă din sănătate și îngrijire, unde avem o piață a forței de muncă fluidă, caracterizată de mobilitatea și migrația lucrătorilor, probleme legate de motivarea, păstrarea și recrutarea personalului. În același timp, condițiile de muncă se deteriorează. Sănătatea și bunăstarea mentală și fizică a lucrătorilor din domeniul sănătății și al asistenței medicale au fost puternic afectate, mai ales în ultimul timp, de provocări, stres și epuizare.
După cum a subliniat directorul regional al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru Uniunea Europeană, Hans Kluge, dacă problemele legate de forța de muncă nu sunt abordate, „este aproape sigur că vor duce la rezultate slabe în materie de sănătate în general, la timpi de așteptare lungi pentru tratament, la multe decese care pot fi prevenite și, cel mai grav, chiar la colapsul sistemului de sănătate„.
Iar consecințele crizei nu afectează doar populația Europei la acest moment, ci vor avea un impact și asupra generațiilor viitoare.
Întrucât situația actuală influențează și atractivitatea sectorului sănătății și al asistenței medicale, există riscul de a intra într-o spirală descendentă, dacă nu se iau măsuri. Iar îmbătrânirea forței de muncă din domeniul sănătății și al îngrijirii este o reală provocare, deoarece se așteaptă ca un număr mare de lucrători din domeniul sănătății și al îngrijirii să se pensioneze în anii următori.
Pe de altă parte, sunt mai multe persoane care părăsesc sectorul sănătății și al asistenței medicale decât cele care intră pe piața forței de muncă. Problemele de retenție a personalului și persistența deficitului de forță de muncă în domeniul sănătății și asistenței medicale pot fi explicate parțial prin condițiile de muncă dificile, corelat cu salariile. Într-adevăr, asistentele medicale și medicii raportează un grad de stres la locul de muncă mai ridicat decât media UE (30%), cu un nivel de stres la locul de muncă care atinge 61% și, respectiv, 43%. În plus, asistentele medicale (69%) și medicii (51%) se numără printre profesiile care raportează cele mai ridicate niveluri de riscuri pentru sănătate și siguranță la locul de muncă. În ceea ce privește salariile, în rândul asistentelor medicale, doar 40% dintre cele care au fost chestionate au considerat că au fost plătite în mod echitabil în raport cu eforturile și realizările lor.
Dacă până acum m-am referit la probleme, multe dintre soluțiile care ar putea ajuta la depășirea acestor provocări sunt legate de transferul de atribuții și transformarea competențelor. Aceasta ar trebui să țină seama de calificări și competențe, dar să se reflecte și în remunerație, pentru a evita ca profesiile noastre să își piardă atractivitatea.
În Franța, de exemplu, asistenții medicali pot obține acum un nou statut de asistent medical cu practică avansată (infirmière de pratique avancée), ceea ce le permite să aibă o specialitate și să desfășoare activități și sarcini realizate de obicei de un medic. Acest nou statut are ca scop atât îmbunătățirea accesului la asistență medicală, cât și îmbunătățirea îngrijirii pacienților prin reducerea volumului de muncă al medicilor pe domenii specifice de îngrijire (boli cronice, asistență primară, sănătate mintală, oncologie, urgențe). Practica avansată include activități de prevenție și de screening, evaluare și concluzii clinice și monitorizare, prescrierea de examene suplimentare, reînnoirea sau adaptarea rețetei.
În plus, forța de muncă din domeniul sănătății și asistenței medicale se confruntă în prezent cu tendințe precum transformarea digitală a sănătății și a asistenței medicale. Acestea generează nevoi crescânde de competențe, cum ar fi competențele legate de utilizarea sistemelor de asistență decizională bazate pe inteligență artificială, care aduc și ele cerințe de formare noi, ca parte e programelor de studii, dar și de dezvoltare profesională continuă.
Standardele de competențe ar trebui să fie convenite la nivelul UE pentru a compara mai bine calificările profesionale. De exemplu, Academia Europeană de Pediatrie a evidențiat necesitatea unui program minim de formare pediatrică standardizat, bazat pe competențe, care să fie inclus în programele de studii de specialitate.
Educația este principala modalitate de a crea o forță de muncă funcțională și eficientă în domeniul sănătății și al asistenței medicale.
Având în vedere că noile provocări și cunoștințe apar mai rapid și mai des decât în trecut, este important să se ofere în continuare studenților și lucrătorilor din domeniul sănătății și al asistenței medicale oportunități și instrumente pentru a se menține la curent cu subiectele și competențele relevante. Acest lucru ar trebui să se realizeze prin programe de studii universitare actualizate și prin oportunități de dezvoltare profesională continuă.
Apoi, există subiecte și tendințe transversale care nu sunt abordate suficient, dar care sunt esențiale pentru profesiile din domeniul sănătății și al asistenței medicale și care influențează în mod direct asistența medicală adecvată. În primul rând, acestea includ abilitățile de comunicare.
Există, de asemenea, o lipsă de formare pentru profesioniștii din domeniul sănătății și al îngrijirii și pentru membrii personalului în ceea ce privește abilitățile interpersonale, pentru a crea încredere între pacienți și profesioniști. Apoi, forța de muncă din domeniul sănătății și al îngrijirii ar trebui să fie formată cu privire la transformarea digitală a sănătății și a îngrijirii și, prin urmare, cu privire la instrumentele digitale. Progresele tehnologice pot ajuta activitatea profesioniștilor din domeniul sănătății și îngrijirii.
Cu toate acestea, în multe medii de asistență medicală, profesioniștii din domeniul sănătății și al îngrijirii nu au acces la aceste instrumente, în ciuda beneficiilor clare pe care le aduc.
În plus de această temă importantă de reflecție, dacă ne gândim la ce responsabilitate implică asigurarea dreptului la sănătate și la ce acțiuni sunt necesare pentru a-l face accesibil, vă încurajez să citiți articolele lunii aprilie din revistă și vă trimit, ca de fiecare dată, cele mai bune gânduri.
Doina Carmen Mazilu, Președinte OAMGMAMR – filiala București
