Cum ați decis să vă alegeți profesia?

Majoritatea copiilor își aleg un model în viață. Eu am oscilat între a deveni dirijor sau asistent medical. La vremea aceea, erau puțini dirijori femei. Așa că, bunătatea și comportamentul general de care au dat dovadă toți asistenții medicali care m-au îngrijit în copilărie m-au determinat să le urmez exemplul și să-mi aleg această profesie.

 

Care a fost evoluția profesională și contribuția dumneavoastră la dezvoltarea secțiilor în care ați profesat?

Mi-am început cariera în 1985, având funcția de soră medicală în cadrul secției ATI a Institutului. După 1990, am considerat necesar să-mi continui studiile, iar în prezent sunt asistent medical licențiat.

Văzând schimbările legislative din domeniul medical, în anul 2005 am decis să mă înscriu la Academia de Științe Economice – specializarea Management. Deși materii precum managementul aprovizionării, managementul producției, managementul financiar, managementul resurselor umane mi se păreau de domeniul SF-ului, mi-au deschis un nou orizont și m-au făcut să înțeleg cum pot acorda îngrijiri de calitate pacienților, utilizând resursele materiale și umane într-un mod eficient și de calitate.

Am profesat în trei structuri din cadrul Institutului (ATI, Dispensar TB sector 4 și secția de pneumologie TB-MDR) și am participat la înființarea a 4 noi structuri cum ar fi: CPU, Secția pneumologie TB-MDR, compartimentul de oncologie medicală și compartimentul de îngrijiri paliative.

Cele mai sensibile momente se leagă de experiența mea din ATI, cu mulți ani în urmă, în anii de început, în care nu aveam aparatura de acum, nu aveam medicația de acum, și faptul că reușeam cât de cât să ameliorăm suferința pacienților noștri conta foarte mult pentru noi. Și de asta m-am format așa. Sunt convinsă că nu doar aparatura ne ajută în activitatea profesională, ci și modul nostru de a fi și a vorbi cu pacienții.

În general, pacientul apreciază condițiile hoteliere, cum administrăm tratamentul, nu neapărat aparatura, tehnica în sine, ci modul cum ne comportăm, cum le vorbim. Putem să le îmbunătățim starea și prin comportamentul nostru. Acesta este un lucru pe care am încercat să-l facem. E adevărat, în ultimii ani am schimbat aparatura, am îmbunătățit condițiile hoteliere, dar nu le putem face pe toate odată. De exemplu, avem trei secții unde nu s-au investit bani foarte mulți și acum încercăm să schimbăm ceva, dar, vă dați seama, după 20 de ani în care nu s-a investit, într-un an de zile se vede prea puțin, se poate face prea puțin. Oricum, pacienții apreciază lucrul acesta, că încercăm să schimbăm lucrurile în bine. Și controalele care s-au făcut au constatat că se respectă toate regulile, tot ce e impus de Casa Națională de Sănătate, de Ministerul Sănătății, de Direcția de Sănătate Publică. Și astfel, aceste secții au pacienții lor fideli, dacă pot să spun acest lucru.

În special în Secția de TB-MDR, unde durata de spitalizare ajunge și până la 3 luni, sau chiar o depășește, uneori pacienții ajung să depindă nefiresc de mult de noi. Singura noastră problemă aici este să nu intrăm prea mult în viața pacienților, să nu le dăm speranțe prea mari că am putea să ne implicăm în viața lor de zi cu zi. Aici e exact invers decât în alte secții pentru că, stând atâta timp, ei o consideră ca pe o a doua casă. Și așa cum te duci la mama și vorbești și te sfătuiești cu ea, așa încearcă ei să vina la noi. Și, de multe ori, nu sunt bune astfel de implicări în viața pacientului, nici pentru pacient, nici pentru sănătatea emoțională a asistentului, motiv pentru care noi am încercat și încercăm să impunem o limită.

În ceea ce privește contribuția mea la dezvoltarea acestor secții, ea este egală cu cea a asistenților medicali care au lucrat sau lucrează încă în Institut.

 

Din experiențele dumneavoastră profesionale, există vreun caz la care v-ați gândit mult timp după aceea, care v-a marcat, într-un fel, destinul?

Toate sunt la fel, nu pot să zic că una m-a marcat în mod deosebit. Știam la ce să mă aștept, îmi doream să fac această profesie. E adevărat, în primele 3 luni de serviciu, în 1985, lucrând în ATI, neavând aparatură, eram convinsă că o să vindec toți pacienții. Iar în a treia lună, când am avut primul deces, am fost foarte marcată. Și atunci am înțeles că nu sunt Dumnezeu, dar că trebuie să fac ceva. Atunci am realizat că, deși pot face ceva, nu-l pot înlocui pe Dumnezeu.

 

Legat de relațiile cu asistenții medicali, cum vă simțiți în interacțiunea cu ei?

În Institut avem 230 de asistente medicale și 183 de infirmiere. Despre relația cu colegii mei asistenți pot să vă spun că întotdeauna am spus că sunt asistent medical, cu funcție de director. Profesia mea este de asistent medical. De aceea am și spus că prefer să mă mândresc cu ce fac colegele, decât cu ce fac eu. Și pentru mine, faptul că sunt director nu mă face să uit că sunt asistent medical.

 

I-ați recomanda cuiva pe care-l cunoașteți să facă profesia aceasta? Și, dacă da, de ce?

Aș face-o numai în cazul în care aș ști sigur că acea persoană ar fi aptă să facă această profesie pentru profesia în sine și nu pentru bani. Le-am făcut această recomandare unor prietene și soțului meu. Iar el a făcut școala și este apreciat pentru ceea ce face acum.

 

Care sunt calitățile pe care le vedeți dumneavoastră ca fiind absolut esențiale la cineva care îmbrătișează această profesie?

În primul rând, să fie răbdător. Trebuie să aibă foarte multă răbdare. Să fie empatic, să înțeleagă suferința celui pe care-l îngrijește. Acestea sunt cele mai importante calități. Și să știe să         comunice, mai ales să știe să asculte. Astea se învață, dar dacă nu știi de la început ce calități trebuie să dezvolți, e mai greu cu timpul.

 

Dintre foștii elevi, care au fost în practică, vi se întâmplă să aveți apoi persoane care se angajează la dumneavoastră? Cum sunt relațiile dintre generații?

Cât despre elevii în practică, avem două clase de la Școala Postliceală Sanitară Fundeni, din primul an. Eu am o clasă, iar o colegă de-a mea are o altă clasă. La mine, e prima oară când am o clasă în practică. Dar da, am avut din alți ani, dintre elevii care au fost în practică la alte colege, persoane care au vrut să se angajeze, dar în număr destul de mic. Acum, poate fi vorba și despre profilul spitalului. Fiind de pneumologie, jumătate din paturi sunt pentru tuberculoză și poate se tem de această boală.

Legat de relațiile dintre generații, văd o anumită tensiune între asistenții mai tineri și cei cu mai multă experiență, dar doar la început, când se angajează și până se cunosc între ei, până învață cultura organizației, până își găsesc locul în echipă. După aceea, se ajută unul pe celalalt, cel puțin la noi în spital.

 

Dacă ne gândim la migrația asistenților medicali, ați avut colegi care au plecat și au revenit?

Am avut, dar foarte puțini s-au întors. Părerea mea este că nu orice asistent poate să plece să profeseze în străinătate. Cei care au plecat erau bine pregătiți profesional și acum sunt la fel. Și dacă     s-au întors, e pentru că au avut probleme în țară, nu pentru că nu le-a fost bine acolo.

 

Ce recomandări aveți pentru cei care rămân în sistem, în România, pentru a nu fi dezamăgiți de alegerea făcută?

Profilul asistenților medicali care doresc să rămână în sistem în România favorizează persoanele care sunt statornice, dar și deschise la dezvoltare, care iubesc locurile lor de muncă, cred în munca de echipă și o prețuiesc, susțin valorile etice și îmbrățișează responsabilitățile sociale orientate spre pacient și gradul de satisfacție al acestuia.

 

Care sunt etapele pe care trebuie să le parcurgă un asistent medical ieșit de pe băncile școlii ca să ajunga să facă performanță în această profesie?

Nu cred că pot stabili anumite etape. Pot doar recomanda să aibă răbdare, să învețe continuu, să fie capabil să lucreze în echipă și, nu în ultimul rând, să-și dorească cu adevărat să obțină performanța în această profesie.

 

Mi-ați zis că este nevoie ca spitalul să se modernizeze, pentru că se văd rezultatele. Dar la nivelul personalului medical, ce rol are educația medicală continuă?

Educația medicală continuă e foarte importantă și ca s-o putem face, trebuie să avem și ce să-i învățăm pe asistenții medicali. Și atunci am pornit de la crearea unor locuri de muncă care să-i motiveze. V-am spus, din punct de vedere financiar, nu putem, dar am făcut altele: Oficiul Asistenților e dotat cu tot ce e nevoie, saloanele sunt dotate corespunzător (de exemplu, stative de perfuzii cum aveam noi în 1985), astea sunt lucruri foarte importante. E important să putem să avem și materialul didactic pentru elevi, ca să poată învăța corespunzător.

 

Sunt interesate colegele dumneavoastră de cursurile acestea de formare continuă?

Sunt, toate merg la cursuri. În plus, noi de 10 ani organizăm în Institut “Simpozionul Asistentilor Medicali” din Institut și participarea e largă. Anul acesta, fiind al 11-lea an, ne-am gândit să facem ceva special, iar până în octombrie avem timp să venim cu idei noi, să schimbăm un pic formatul, să fie altfel decât în ceilalți ani.

 

Cum ați descrie colaborarea cu Ordinul Asistentilor Medicali, Moașelor și Asistenților Medicali Generaliști din România, filiala București?

Este o colaborare benefică pentru noi, atât prin spijinul pe care ni-l oferă în educația medicală continuă a asistenților medicali, cât și prin îndrumarea în proiecte de formare profesională. E foarte greu să-i aduni pe toți asistenții medicali și să-i formezi. Mă uit la ce fac colegii mei de la Ordin și nu știu dacă aș avea răbdarea deosebită care se cere în acest demers. Când vin aici, asistenții sunt formați, doar le explicăm ce vrem și îi integrăm în Institut. Pe când, la Ordin, trebuie îmbinate toate nevoile de formare, ceea ce este foarte greu.

Apreciez și suportuldoamnei Președinte Carmen Mazilu de la Ordinul București legat de propunerile noastre privind unele modificari legislative necesare stopării migrației asistenților medicali și nu numai.

 

Ce v-a marcat în viața profesională de până acum? Povestiți-ne un lucru cu care vă mândriți.

Bucuria și mulțumirea din ochii pacientilor la externare m-au determinat să iubesc și mai mult această profesie, să nu renunț și să merg mai departe ca asistent medical, deși am posibilitatea să lucrez în alt domeniu.

Mă mândresc cu activitatea de un deosebit profesionalism a tuturor asistenților medicali din Institut, indiferent de specialitate și dorința acestora de perfecționare continuă.

 

Care este mesajul dumneavoastră de început de an pentru colegii asistenți medicali?

Să nu uite că îngrijirea pacienților este considerată nu numai o adevărată știință, ci și o artă. Profesia de asistent medical este una nobilă pentru că cere dăruire și, uneori, uitare de sine în folosul semenilor.

Pentru a fi eficienți din punct de vedere tehnic, asistenții medicali trebuie ca, indiferent de serviciul medical furnizat, să-l efectueze cu costuri minime, utilizând o combinație eficientă de resurse, ținând cont de deosebirile dintre indivizi și să răspundă gradului de sensibilitate și respect de care are nevoie pacientul.

 

Dumneavoastră aveți un vis special pentru anul acesta?

Pentru anul acesta, noi vrem să includem în structura Institutului Unitatea de Transplant și acesta este într-adevăr un proiect mare. Dar, după cum am văzut în ceilalți ani, ce ne-am propus, am realizat. Și avem un plan pentru acest…vis, avem și spatiu, avem și personal, cu sprijinul Ministerului Sănătății, vom avea și finanțare, precum și aprobările privind schimbarea structurii.

 

Pentru binele pacienților dumneavoastră, vă doresc să vi se împlinească proiectul! Personal, aveți vreo dorință?

Voi fi bunică anul acesta. Îmi doresc să fie nepoată, dar mai important este să fie bine și sănătoasă sau sănătos.