E-Asistent dedică luna iulie Galei Premiilor de Excelență în Asistența Medicală 2015

_MG_2476Evenimentul a stat sub semnul excelenței profesionale, dragostei de profesie și spiritului de echipă. Pentru a le marca suplimentar, acest număr al revistei conține o descriere a evenimentului, interviuri cu unii dintre câștigători, dar și o istorie a unuia dintre spitalele cu echipe premiate.
Filozofii propun, pentru a ajunge la excelență, parcurgerea a 6 etape, în timp ce fiecare se raportează la constanta numită “rezultat”: 1) etapa acumulării – știi că nu știi și vrei să înveți. Cauți un mentor, un model; 2) etapa granițelor – începi să știi ce poți controla, știi că poți evolua, ai nevoie să-ți construiești reguli și să dezvolți strategii. Pui granițele obiectivelor tale, începi să ai rezultate și capeți încredere în tine. Rezultatele devin constante; 3) etapa aroganței profesionale – începi să te crezi bun, vezi o competiție cu cei din jurul tau și simți o nevoie accentuată să dovedești ce poți și cât de bun ești. Știi că știi. E etapa în care pot apărea conflictele; 4) etapa conștientizării – vine în momentul în care ai suferit un eșec sau când întâlnești o persoană mai bună decât tine. Îți dai seama că tot ceea ce știi e totuși limitat. Îți știi limitele și vrei să acumulezi mai mult și te gândești la schimbarea regulilor pentru a putea merge mai departe; 5) etapa maturizării sau a excelenței – ești stăpân pe domeniul tău. Nu te mai înspăimântă ce știi și-ți dai seama că sunt foarte multe lucruri pe care nu le știi. Aroganța rămâne pe plan exterior – încă simți nevoia să vorbești despre ceea ce știi, însă ți se întâmplă mai rar. Cauți rezultate pe termen lung; 6) etapa măiestriei – ego-ul a dispărut complet. Continui să acumulezi. Știi că nu vei știi niciodată tot. Îmbini ceea ce știi cu ceea ce faci. Rezultatele sunt dincolo de persoana ta, te bucuri să faci descoperiri și să le oferi celorlalți. Poți fi mentorul celor din jur.
Trecerea de la o etapă la alta e foarte grea și poate dura mult timp, poate 5-6 ani. Pentru o evoluție completă putem aștepta ani întregi și nu este obligatoriu să ajungem în etapa finală. Renunțarea la ego e cea mai grea și îi face pe mulți să rămână în primele etape. O mare greșeală este să ne comparăm cu ce fac acum cei mai buni din domeniu și nu cu ceea ce au facut ei să ajungă aici.

Singura călătorie imposibilă este călătoria pe care nu o începi. De aceea, echipa OAMGMAMR filiala București a apreciat și premiat progresele pe calea excelenței profesionale despre care merită și suntem datori să vorbim.
În plus de acestea, actualul număr al revistei vă propune, în completarea secțiunii “Eveniment”, un articol despre 11 iulie – Ziua Internațională a Populației, în cadrul celei dedicate “Educației medicale”, un material despre potențialele pericole ale acetaminofenului, pe când secțiunea “Lumea medicală” dezbate tema “Fluoridizarea apei potabile”, promovată cândva drept o măsură sigură și eficace de a preveni apariția cariilor și care a devenit o practică din ce în ce mai contestată în ultimul timp.
În numărul din iulie al revistei vă recomandăm și 3 publicații: Semiologie medicală pentru asistenți medicali de Mihaela Vasile, Monica Moldoveanu; Virusologie, bacteriologie și parazitologie pentru asistenți medicali de Monica Moldoveanu și Medicina internă pentru cadre medii. Editia a V-a de Corneliu Borundel.
Dragi cititori, vă invităm să citiți despre Gala Premiilor de Excelență în Asistența Medicală 2015, să vedeți materialele video care recunosc excelența în activitatea colegilor noștri, să parcurgeți celelalte teme incluse în acest număr al revistei și vă ”provocăm” să ne trimiteți ideile și propunerile de articole științifice pe adresa redacției: secretariat@oammrbuc.ro
Doina Carmen Mazilu, Președinte OAMGMAMR – filiala București

Share This Post