Asistenții medicali pot juca un rol esențial în cercetarea medicală și farmaceutică

editorialCercetarea, indiferent de domeniu, stă la baza progreselor înregistrate și a eficienței investiționale, iar medicina și farmacia nu fac excepție. Poate mai puțin vizibili decât ceilalți membri ai echipelor de cercetare, asistenții medicali reprezintă o verigă extrem de importantă care creează, testează și validează cercetarea în domeniul farmaceutic și al tratamentelor pentru diferite probleme medicale. Munca pe care acești oameni o fac poate ajuta la dezvoltarea unor medicamente și tratamente care să revoluționeze lumea medicală, îi poate ajuta pe pacienții lor să trăiască o viață mai bună sau să-și prelungească viața. Tocmai de aceea am dorit să vă prezentăm, în acest numar și opinia unui colaborator international al OAMGMAMR București – doamna profesor Joy Notter de la Universitatea din Birmingham City din Marea Britanie – care ne vorbește în interviul său despre rolul din ce în ce mai important al asistentelor medicale în practica medicală, inclusiv în cercetare.

Numărul dedicat lunilor noiembrie și decembrie al revistei mai cuprinde și rubricile de pe acum tradiționale precum Zilele Internaționale legate de sănătate. 16 noiembrie, Ziua Internațională a Bronho-pneumopatiei obstructive cronice (BPOC), este o oportunitate ideală de a crește gradul de informare a populației cu privire la această afecțiune gravă și de a lupta contra sub-diagnosticării ei prin promovarea spirometriei. Sperăm, deci, ca articolul dedicat acestui eveniment în cadrul revistei noastre să contribuie la atingerea acestui obiectiv, mai ales având în vedere că BPOC este o boală care se confruntă cu o sub-diagnosticare serioasă, în timp ce este în creștere semnificativă ca și cauză de deces în ultimii ani. Astfel, deși în anii 1990 BPOC reprezenta a șasea cauză, în prezent este a patra, iar în 2030 va fi a treia cauză de mortalitate din lume, potrivit estimărilor OMS. Situația este deosebit de serioasă și în România, care ocupă locul 3 în Europa la mortalitatea cauzată de BPOC. Un alt eveniment internațional al lunii noiembrie este Ziua Mondială a Diabetului, a cărei temă în 2016 este ”ochii pentru diabetici”, activitățile și materialele concentrându-se pe promovarea importanței screening-ului pentru a asigura diagnosticarea precoce a diabetului zaharat de tip 2 și tratamentul destinat reducerii riscului de complicații grave. Acțiunea face parte dintr-o serie anuală dezvoltată la inițiativa Federației Internaționale de Diabet, cu sprijinul Organizației Mondiale a Sănătății. Luna decembrie ne aduce două evenimente: 1 Decembrie – Ziua luptei împotriva stigmatizării persoanelor infectate cu HIV, care vine cu o știre îngrijorătoare – scăderea numărului de noi infectări cu HIV la persoanelor adulte a încetat și 3 decembrie – Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități, celebrată printr-un articol care ne demonstrează de ce drumul către O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilități nu poate fi unul ușor de parcurs, mai ales pentru societăți care au pornit mai recent pe el.

Secțiunea “Educație medicală” ne prezintă o dezbatere recentă privind beneficiile vaccinării anti-gripale anuale a personalului medical. Studii din SUA arată că în sezonul gripal 2014-2015 circa 64% din personalul medical s-a vaccinat anti-gripal (față de 63% în sezonul 2013-2014). Rata cea mai crescută de vaccinare s-a înregistrat în rândul farmaciștilor (86.7%), urmați de asistenții medicali din sistemul de asistentă primară (85.8%) și medici (82.2%). În privința tipului de facilitate de îngrijiri, cea mai ridicată rată de vaccinare s-a înregistrat în rândul personalului medical din spitale (78.7%), iar cea mai mică a celui din facilitățile de îngrijiri de durată (54.4%). În timp ce obligativitatea vaccinării anuale a personalului medical rămâne un subiect controversat, specialiștii sunt cvasi-unanimi în a afirma că vaccinarea rămâne totuși cea mai bună metodă pe care o avem acum de a preveni răspândirea infecțiilor cu gripă, în special în rândul grupelor de risc și a apariției complicațiilor severe. Un alt articol din această secțiune ne demonstrează că Restricțiile în ceea ce privește consumul de sare nu se aplică tuturor. Dimpotrivă,există o cale de mijoc care ne permite să ne bucurăm de beneficiile aduse de sare în viața noastră, de la bucuria gustului dat de sarea în bucate, la beneficiile de sănătate precum reglarea presiunii sanguine sau îmbunătățirea transmisiei nervoase și a contracției musculare.

În cadrul secțiunii “Lumea Medicală”, revista include și un articol despre răspunsul propus de Organizația Mondială a Sănătății la noile provocări. Aceasta recomandă dezvoltarea a două componente ale resursei umane din sănătate care acționează în prima linie a serviciilor de sănătate, aproape de comunitate – medicii de familie și asistentele medicale de familie sau comunitare. Pentru că o serie dintre statele membre ale Uniunii Europene au aceste categorii de lucrători medicali, în timp ce altele nu, una dintre preocupările OMS (regiunea Europa) a fost aceea de a dezvolta un program centrat pe asistentele medicale de familie care pornește de la recunoașterea faptului că guvernele sunt chemate să facă față unor provocări fără precedent în ceea ce privește asigurarea serviciilor de sănătate în Europa. Pentru dezvoltarea acestui program, OMS a realizat un studiu multi-național care urma să valideze, dar și să ajute la modelarea viziunii OMS despre Asistență Medicală pentru Sănătatea Familiei (AMSF). Conform acestui model, asistenta medicală pentru sănătatea familiei asigură o abordare mult mai cuprinzătoare decât cea din prezent a asistenței medicale primare, acești specialiști fiind cei care ar urma să ajute persoanele și familiile să facă față bolilor cronice, diverselor tipuri de handicap sau diferitelor perioade de stres, petrecând o mare parte din timpul de muncă în casele pacienților, cu familiile lor. Tot în această secțiune vă recomandăm un al doilea articol care prezintă o situație îngrijorătoare generată de toxinele naturale sau artificiale – 40 de milioane de puncte ale coeficientului de inteligență (IQ) pierdute.

Numărul de noiembrie-decembrie al revistei mai include și câteva recomandări editoriale – Tratat de îngrijiri paliative la domiciliu, Mic dicționar de vaccinuri și vaccinări, Anatomie și fiziologie umană descriptivă și aplicată. Manual pentru școlile postliceale sanitare, Esențialul în medicina de familie, Ghid de diagnostic și tratament în BPOC și Ghid practic de nursing în pediatrie – Sprijin rapid și practic pentru specializarea în îngrijirea medicală (Ediția I), lucrări care ne pot ajuta să dobândim cunoștințe noi sau se le împrospătăm pe cele existente.

Pentru că trecerea într-un nou an se apropie și ea ne oferă un moment de răgaz și un prilej de sărbătoare, urez tuturor celor care ne citesc, celor care ne-au încredințat opiniile lor în cadrul interviurilor, celor care au participat la evenimentele nostre și tuturor membrilor noștri, adică celor care sunt slujitori ai acestei profesii, se dăruiesc zilnic și oferă alinare și atenție pacienților sau comunităților lor de practică multă forță, sănătate, mândrie profesională și recunoaștere pentru eforturile și dăruirea de care dați dovadă.

La mulți ani!

 

Doina Carmen Mazilu, Președinte OAMGMAMR – filiala București

Share This Post