De ce avem nevoie de Ziua Internațională a Non-violenței în Școli?

violentaViața mea este mesajul meu,” spunea Mahatma Gandhi, părintele independenței Indiei și promotorul toleranței și non-violenței, “arma celor puternici,” ca soluție de rezolvare a tuturor tipurilor de conflicte

Testamentul moral al lui Gandhi este adus în prim plan, în fiecare an, de Ziua Internațională a Non-Violenței în Școli, care este marcată pe 30 ianuarie, ziua celebrării morții lui. Începând cu 1964, aceasta zi, care promovează o educație pentru toleranță, solidaritate și non-violență, este sărbătorită în tot mai multe școli din lume.

Non-violența și rezolvarea conflictelor pentru Ghandi erau reprezentate de încercarea de a găsi soluții în care ambele părți să câștige, ori de câte ori este posibil. Oponentul trebuia convins că punctul celuilalt de vedere este corect. Obiectivul, în astfel de situații nu era să îți faci oponentul să sufere, ci să-l convingi că ești dispus la rândul tău să pierzi ceva pentru a obține o schimbare benefică ambelor părți. Modelul acesta are avantajul că încearcă să vină cu o soluție la situația complet ilogică în care se încearcă stoparea violenței prin folosirea unor mijloace la fel de crude sau violente.

violenta1Violența școlară, în toate formele ei, este un fenomen din ce în ce mai răspândit și care primește din ce în ce mai multă atenție în dezbaterea publică, ca urmare a acoperirii crescute acordate de mass-media. Atât opinia publică, cât și instituțiile guvernamentale din multe țări din lume, au devenit din ce în ce mai sensibile la fenomenul violenței în mediul școlar, realizând ca este doar una dintre manifestările violenței în societate, în ansamblul ei. Școala nu are cum să fie și nu este nicăieri un spațiu izolat în cadrul societății, imun față de fenomenele care se manifestă în celelalte sfere.

Începând cu anul 1997, după întâlnirea organizată pe această temă la Utrecht de Uniunea Europeană, violența școlară a devenit în mod oficial un subiect important în spațiul european. Ca urmare, în 41 de țări europene s-a derulat, în perioada 2002-2004, la propunerea lui Walter Schwimmer, Secretarul General al Consiliului Europei, un proiect integrat privind violența, inclusiv violența școlară.

Romania a fost una dintre țările implicate în proiect, iar rezultatele cercetării desfășurate în anul școlar 2004-2005 la nivelul unui eșantion reprezentativ de 1207 unități de învățământ gimnazial și post-gimnazial arată că fenomenul violenței școlare are o amploare demnă de o atenție crescută din partea opiniei publice și a institutiilor statului.

Astfel, mai mult de 75% dintre unitățile de învățământ înregistrează fenomene de violență, în toate formele ei, pornind de la violența elev-elev, continuând cu violența profesorilor față de elevi, dar și cu violența elevilor față de profesori și violența părinților în cadrul școlii.violenta2

Fenomenul violenței scolare și combaterea lui prin promovarea unei educații în și pentru înțelegere, armonie și non-violență ar trebui să devină o prioritate pe agenda publică, iar celebrarea zilei de 30 ianuarie ca Zi Internațională a Non-violenței în Școli ar putea reprezenta un început, chiar daca doar simbolic deocamdată.

Din păcate, manifestările publice care ar trebui să marcheze această zi, ca și programele și campaniile care să promoveze un comportament non-violent în școli sunt extrem de puține. Și aceasta, deși tema ar trebui să reprezinte un obiectiv esențial pentru dezvoltarea unei societăți mai tolerante și mai sănătoase din punct de vedere social și moral.

 

Articol realizat de Mirela Mustață, Redactor E-Asistent, Specialist în comunicare și relații publice, PhD.

 

Surse de documentare:

http://www.k-state.edu/nonviolence/media/64ways_list.htm

http://www.unicef.org/romania/ro/Violenta_in_scoala.pdf

http://www.slideshare.net/CHELO65/shool-day-of-non-violence-and-peace-6676638

Share This Post