O scurtă istorie a medicinei de familie

medicinafamilieDeși reprezintă una dintre cele mai vechi specialități medicale, medicina de familie începe cu adevărat să aibă referiri în zona învățământului și cercetării mai ales începând cu anii ’80.

Dezvoltarea medicinei de familie sau a medicinei generale este mult mai vizibilă în Europa decât în SUA.

European Academy of Teachers in General Practice (EURAST) va fi creată în anul 1974. EURAST va fi și cea care va defini pentru prima dată atribuțiile medicului de familie.

Totodată, în anul 1991, Organizația Mondială a Sănătății a elaborat și prima sa definiție – medicina de familie este specialitatea ce asigură asistența medicală primară și continuă, care prin acțiuni terapeutice, profilactice, educaționale și de recuperare contribuie la promovarea stării de sănătate a individului, a familiei și colectivității.

O altă definiție elaborată de Societatea Europeană de Medicină de Familie (Wonca Europe) indică faptul că medicina de familie este o disciplină academică și științifică ce are un conținut propriu educațional, de cercetare, de medicină bazată pe dovezi și de activitate clinică, precum și o specialitate clinică orientate spre asistența primară.

Dacă ne uităm la toate aceste definiții și ne gândim la rolul pe care-l are medicul de medicină generală într-un sistem de sănătate, realizăm că medicii de familie reprezintă fundația unui sistem de îngrijiri complet.

Medicii de familie (numiți în anumite țări din Europa medici de medicină generală) sunt singurii medici generaliști pregătiți să îngrijească pacienți de toate vârstele. Ei sunt soluția ideală pentru orice sistem de sănătate eficient. Și aceasta pentru că medicii de familie pot oferi asistență medicală integrată (aspecte profilactice și curative) pacienților de toate vârstele, la costuri scăzute.

Se consideră că diferența dintre medicul generalist și medicul specialist este aceea că „medicul generalist îngrijește aceiași pacienți, dar cu diferite boli, în timp ce alți specialiști îngrijesc aceleași boli, dar pacienți diferiți”.

În multe situații, medicii de familie lucrează în grupuri de practică, cu o echipă de asistenți, fizioterapeuți, terapiști ocupaționali etc, având unele echipamente medicale disponibile pentru a efectua examinări medicale de bază și tratament pentru pacienți. Medicul perioadei actuale, dar și cel al viitorului, va munci din ce în ce mai mult în echipe multi-disciplinare.

Cum în multe sisteme de sănătate structura îngrijirilor de sănătate a fost schimbată, iar numărul paturilor de spital a fost redus, pacienții trebuie îngrijiți în sistemul de asistență primară. În plus, există noi metode de tratament care scurtează durata de spitalizare, de unde necesitatea ca pacienții să fie tratați în afara spitalului. Mai mult, dacă în urmă cu 10-20 de ani pacienții în fază terminală erau îngrijiți în spital, acum, din ce în ce mai mult, îngrijirile paliative au devenit responsabilitatea medicului de familie.

Toate acestea au făcut ca asistența primară și medicii generaliști să se ocupe de îngrijirea unor pacienți cu probleme medicale din ce în ce mai complexe. O creștere numerică a populatiei vârstnice, locuind în propriile locuințe, de asemenea solicită mai mult timp și ajutor din partea medicilor de familie. Iar presiunea asupra asistenței medicale primare va fi din ce în ce mai mare, odată cu îmbătrânirea populației europene.

Iată doar câteva argumente care susțin nevoia întăririi medicinei primare. Iar acest lucru va însemna un sistem de asistență medicală primară în care medicul de familie și echipa sa medicală oferă îngrijiri centrate pe pacient, au capacitatea de relaționare și abordare comprehensive și dau dovadă de profesionalism.

 

Surse:

http://www.medfam.ro/mf/mf/mf14/mgw.html

http://www.medclub.org.md/load/155-downloads/medicina-de-familie/448-medicina-de-familie-suport-de-curs-usmf

 

Share This Post