Profesia de asistent medical în unele țări din vestul Europei – scurt istoric

istorieDeși nu reprezintă o activitate nouă, oamenii îngrijindu-și bolnavii, de-a lungul istoriei, din cele mai vechi timpuri, educația formală a asistentelor medicale este de dată relativ recentă. Însă practicarea acestei profesii de-a lungul a sute de ani și importanța ei pentru dezvoltarea umanității au făcut-o să acceadă acum la această poziție respectată și la acest rol recunoscut în modelarea sistemului de sănătate modern.

În culturile timpurii sau în antichitate, rolul îngrijirii bolnavilor aparținea fie femeilor, care, dat fiind că se ocupau de îngrijirea și creșterea copiilor, erau considerate apte să îndeplinească acest rol și în cazul bolnavilor sau răniților, fie unor preoți, ghizi spirituali sau „vraci”, persoane considerate a avea puteri deosebite.

În aceste societăți primitive, în lipsa unei educații formale, strămoașele asistenților medicali de astăzi învățau ”secretele meseriei” fie prin intermediul sfaturilor și rețetelor transmise oral de la o generație la alta, fie prin metoda ”încercare și eroare”, fie prin observarea celor mai experimentați. În acele timpuri, plantele și ierburile erau folosite ca remedii. Se mai credea, de asemenea, că spiritele malefice, respectiv, magia, pot acționa asupra sănătății unei persoane. De cele mai multe ori, boala era privită ca un semn că persoana afectată a făcut ceva care i-a ofensat pe zei sau preoți.

Egiptul este prima țară care a recurs la înregistrări medicale (aproximativ din anul 3000 î.H.). Vorbim despre o societate în care s-a făcut prima clasificare a medicamentelor și unde au fost dezvoltate planuri pentru menținerea sănătății oamenilor. În Roma antică, în timpul erei creștine timpurii, biserica le-a încredințat diaconeselor sarcina de a oferi îngrijire celor bolnavi. Beneficiind de ceva educație, ele au fost selectate de către episcopi să-i viziteze acasă pe cei bolnavi și să aibă grijă de ei. Diaconeasa Phoebe este considerată a fi prima „asistentă vizitatoare” care a furnizat servicii de asistență medicală de specialitate la domiciliu.

Perioada medievală și cea modernă timpurie rămân perioade în care îngrijirea pacienților din Europa se făcea preponderent la domiciliul pacienților, doar cei fără familie sau apropiați fiind îngrijiți în spitale. Acestea din urmă au fost fondate la început, în evul mediu, de către comunitățile religioase. Călugării și călugărițele îngrijeau bolnavii săraci în facilități situate în apropierea bisericilor sau mănăstirilor, iar educația creștină includea indicații despre responsabilitatea personală față de propria sănătate și a celor din jur, care s-au reflectat în îngrijirea bolnavilor.

Renașterea (1500-1700), cu descoperirile ei în domeniul științei și tehnologiei, a dus la progrese în medicină și sănătate publică. În continuare, bogații plăteau ca bolnavii să fie îngrijiți la domiciliu, în timp ce săracii erau îngrijiți în spitale. Dat fiind că cei mai mulți dintre săracii care ajungeau în spitale erau deja foarte bolnavi, de cele mai multe ori ei și mureau aici, ceea ce arunca o lumină negativă aspra acestor așezăminte.

Istorie1Reforma protestantă a dus, în multe țări din vestul Europei, la închiderea mănăstirilor și confiscarea terenurilor acestora. În vidul astfel creat, rolul de îngrijire a bolnavilor a fost preluat de o serie de femei care erau prea vârstnice sau prea bolnave pentru a face față cerințelor unor munci mai grele. Chiar dacă mai existau câteva spitale și în Europa protestantă, nu se poate spune că exista un sistem reglementat de asistență medicală, dat fiind că femeile care își îngrijeau vecinii sau familia nu efectuau o muncă plătită sau recunoscută. Bolnavii care nu aveau familie pentru a fi îngrijiți de aceasta erau preluați de spitalele în care erau supravegheați de personal fără cunoștințe de îngrijire medicală. În tot acest timp, în Europa catolică, s-a păstrat neîntreruptă tradiția călugărițelor – asistente medicale.

Sistemul modern de nursing își are izvoarele în Germania și Anglia secolului al 19-lea. Două personalități sunt deosebit de influente pentru domeniul asistenței medicale în acea perioadă: Elizabeth Fry și Florence Nightingale.

Istorie2Elizabeth Fry a fondat Surorile de Caritate Protestante, în anul 1840.

Membrii acestei comunități au primit o educație de bază în asistența medicală și au fost implicați în îngrijirea pacienților din doua spitale din Londra.

În 1848, a fost creată comunitatea St. John’s House ale căror membre au participat la un program educațional de doi ani în asistența medicală.

În schimbul unei locuințe, o alocație de întreținere și un mic salariu ele erau obligate să lucreze pentru St. John’s House timp de cinci ani. În fapt, ele aveau grijă de bolnavi timp de câteva ore în fiecare zi, petrecându-și restul timpului în rugăciune și instruire religioasă.

Impresionat de modelul lui Elizabeth Fry, pastorul luteran german Theodor Fliedner a înființat așezământul diaconeselor și spitalul din Kaiserswerth, Germania. În plus, împreună cu soția sa, a fondat un program de formare în care diaconesele au aflat despre asistența medicală, au primit instruire religioasă, precum și despre furnizarea de servicii sociale.

Florence Nightingale, filantrop britanic dintr-o familie bogată, a studiat asistența medicală sub îndrumarea pastorului Fliedner, în Germania. Deși, la acea vreme, era neobișnuit pentru o femeie din clasa sa socială să aibă grijă de cei bolnavi, Nightingale a simțit chemarea de a servi umanitatea.

După absolvirea școlii, Nightingale a fost numită coordonatorul Spitalului Upper Harley Street din Londra, un mic așezământ pentru femeile bolnave și în vârstă, aparținând clasei superioare, care s-au confruntat cu dificultăți financiare.

istorie3Ea s-a ocupat, de asemenea, de activitatea spitalului Surorilor Catolice de Caritate din Paris și a lucrat ca voluntar la Spitalul Middlesex, în timpul epidemiei de holeră.

Când a izbucnit războiul din Crimeea, în 1854, rata mortalității trupelor britanice era de 41%, iar asistentele medicale lipseau. Acela avea să fie un context în care Nightingale a primit permisiunea de a călători în Crimeea pentru a avea grijă de soldații bolnavi și de răniți, împreună cu un grup de femei din aristocrația britanică. Pentru că ea considera că murdăria era principala cauză a bolilor, s-a asigurat că barăcile soldaților și secțiile de spital au fost curățate bine și că ei beneficiau de mult soare și aer curat. În plus, ea și-a documentat rezultatele îngrijirilor oferite și a folosit aceste înregistrări ca bază pentru intervenții ulterioare. Munca ei a constituit fundația practicii bazate pe dovezi din asistența medicală de astăzi.

Datorită eforturilor sale, numărul deceselor în rândul soldaților britanici a scăzut dramatic, în câteva luni, fiind salutată ca o eroină la întoarcerea în Anglia. Apoi, ea a înființat Școala de Nursing Nightingale la Spitalul St Thomas din Londra, care oferea educație pentru formarea de asistente medicale profesioniste. Spre deosebire de programele anterioare de educație dedicate nurselor, școala Nightingale oferea asistentelor clase de teorie combinate cu experiențe clinice în saloanele de spital.

Unul dintre modelele din Europa la care merită să ne uitam, în ceea ce privește organizarea asistenței medicale, tocmai pentru că s-a schimbat dramatic în ultimele două decenii, este cel din Irlanda. Parte din această schimbare importantă este introducerea rolului de asistentă medicală sau moașă practicantă (Advanced Nurse/Midwife Practitioner – ANP/AMP) în 2001. Aceștia sunt practicieni autonomi, cu experiență, cu un nivel avansat al deciziilor clinice, care au abilități și competențe dezvoltate și sunt responsabili de propria lor practică.

Ei demonstrează un nivel ridicat de expertiză în evaluarea, diagnosticarea și tratarea problemelor complexe de sănătate ale indivizilor, grupurilor și comunităților.

Ei sunt susținuți de medici și majoritatea sunt certificați pentru a prescrie medicamente.

istorie4Din 2012, asistentele medicale / moașele practicante înregistrate (Registered Advanced Nurse Practitioners – RANP) sunt certificate de Consiliul Asistentelor Medicale și Moașelor din Irlanda (NMBI) și pot practica într-o largă varietate de instituții, de la centre de îngrijire pentru adulți și vârstnici, până la copii și nou-născuți, atât în spitale, cât și în comunitate. Totodată, principalii piloni ai practicii asistentelor medicale și moașelor din Irlanda cuprind: autonomia în practica clinică, expertiza practică, coordonarea profesională și clinică și cercetarea.

În același timp, criteriile pentru înregistrare sunt:

  • să aibă o ofertă de post ANP/AMP NMBI acreditat, cu o dată de începere certă
  • să fie asistentă medicală sau moașă înregistrată de NMBI
  • să fie înregistrată în cadrul Diviziei de NMBI pentru care face cererea sau, în semn de recunoaștere a serviciilor oferite mai multor grupuri de pacienți / clienți, poate furniza, în schimb, dovezi de competențe validate relevante pentru contextul practicii
  • să fie educată la nivel de studii de master (sau superior). Programul de studii postuniversitare trebuie să fie într-o zonă care să reflecte domeniul de specialitate al practicii.
  • să aibă un minim de experiență de 7 ani post-înregistrare, care va include 5 ani de experiență în domeniul ales
  • să aibă un nivel de practică supervizată. Numărul corespunzător de ore cerute fiecărui solicitant va fi aprobat în mod individual de către Comitetul de înregistrare. De obicei este mai mare de 500 de ore. Supervizarea se poate face de către asistente medicale, moașe, sau alți profesioniști din domeniul sănătății.
  •  să aibă competența de a exercita un nivel ridicat de judecată, discreție și de luare a deciziilor în aria clinică aleasă, superior celui așteptat de la un asistent medical / moașă care lucrează la nivel primar sau cu practică clinică
  • să demonstreze competențe relevante în contextul practicii
  • să facă dovada dezvoltării profesionale continue.

Motivația introducerii dreptului asistenților medicali și moașelor de a prescrie medicamente a apărut pentru prima dată în 1998. La începutul anului 2006, o dispoziție a Consiliul Medicamentului din Irlanda a introdus o serie de prevederi cu privire la dreptul asistenților medicali și moașelor de a prescrie medicamente, pentru ca în 2007, Ministerul Sănătății și Copiilor din Irlanda să semneze reglementarea acestei inițiative naționale.

Comparativ cu alte modele internaționale, Practica Avansată în Asistența Medicală (APN) din Germania este abia la început. Conform recomandării de acum 10 ani a grupului de experți ‘Sachverständigenrat zur Begutachtung der Entwicklung im Gesundheitssystem’, asistentele medicale ar trebui să-și extindă scopul practicii și să aibă mai multă autonomie.

Zonele de dezvoltare și clarificare ar urma să cuprindă:  1. zone desemnate de practică; 2. calificări; 3. pregătirea sistematică și educație; 4. prestigiu ocupațional; 5. direcții structurate de carieră.

În acest moment, două universități germane de științe aplicate oferă programe de masterat pentru asistentele medicale (Jena and Frankfurt am Main). Aceste programe sunt cele care le pregătesc pe asistentele medicale pentru practica APN iar legislația care deschide drumul spre practica autonomă este valabilă din 2012. Totuși, în Germania nu există încă un consiliu național al asistentelor, deși constituirea lui este un demers necesar și susținut de Asociația Germană a Asistentelor Medicale.

Cum va arăta viitorul asistenței medicale?

Asistența medicală a parcurs un drum extrem de lung până la profesioniștii educați de astăzi care și-au câștigat încrederea și respectul publicului. În timp ce istoria asistenței medicale a modelat sistemele medicale ale prezentului, asistenții medicali trebuie să continue să monitorizeze progresele în știință și tehnologie, ca și schimbările din societate pentru a identifica nevoile viitorului și cum pot răspunde cel mai bine acelor nevoi. Cu alte cuvinte, ar trebui să ne uităm la programele educaționale în asistență medicală de astăzi și să le susținem dezvoltarea, ca societate, dacă vrem ca ele să joace un rol în profesionalizarea și viitorul practicii îngrijirilor medicale.

 

Articol realizat de Mirela Mustață, Redactor E-Asistent, Specialist în comunicare și relații publice, PhD.

Surse de documentare: 

https://www.jblearning.com/samples/0763752258/52258_ch01_roux.pdf

http://international.aanp.org/content/docs/countryprofiles2014.pdf

https://ec.europa.eu/health/workforce/docs/ev_20110207_co03_en.pdf

http://www.nursingprograms.com/the-history-of-nursing

Share This Post