Conform datelor furnizate de UNICEF, 353 000 de copii se nasc zilnic în întreaga lume (în jur de 4,3 nașteri la fiecare secundă). În timp ce populația actuală a lumii este de 7.2 miliarde, în continuă creștere, se așteaptă ca numărul de locuitori ai Terrei sa ajungă la 8-10 miliarde, până în 2050.
Progresele din medicină și revoluția industrială sunt cei doi piloni principali pe care s-a sprijinit boomul demografic. Numărul deceselor la naștere a scăzut, iar copiii de astăzi au mai multe șanse să crească și să ajungă să aibă și ei copii. Parțial, numărul nașterilor în creștere se datorează politicilor guvernamentale în domeniu, reducerii ratei mortalității infantile, politicilor din anumite zone ale lumii cu privire la contracepție și avort, creșterii nivelului de dezvoltare socio-economică, diferențelor culturale sau oportunităților pentru femei.
Parte dintre acești 353 000 de copii care se nasc zilnic vin pe lume în spitale, alții acasă, femeile fiind asistate de o moașă sau o ”doula” – termen generic folosit în limba engleză pentru a denumi o femeie experimentată care poate asista nașterea – iar alții în ambulanță sau alt mijloc de transport care o duce pe viitoarea mama către spital.
Istoria obstetricii este una complicată și adesea ciclică. În timp ce în secolul al 19-lea, moașele erau cele care asistau majoritatea nașterilor, medicina modernă și noile tehnologii duc la medicalizarea puternică a nașterilor în secolul 20, sprijinul moașelor fiind descurajat, pentru ca, de curând, mișcarea de promovare a nașterilor naturale să ia din nou avânt.
Se poate spune că, dacă examinăm atitudinile societății față de naștere, ne putem da seama care erau principalele valori în familie și societate din acea periodă.
Perioada antică și începutul celei medievale
Obstetrica este o meserie veche, fiind, prin tradiție, cea care oferă îngrijire, în timpul sarcinii și la naștere, femeilor și bebelușilor. Cele mai timpurii asistente la naștere au fost femeile. În mitologia antică, zeițele (nu zeii) erau asociate cu nașterea. În triburile „primitive” studiate de antropologi, femeia în travaliu era însoțită de mama ei sau o altă rudă de sex feminin. Moașele sunt și ele menționate în Vechiul Testament.
Basorelief din insula Dell’ Sacra, Ostia, secolul I era noastră
Obstetrix este cuvântul latin pentru moașă. Se crede că derivă din obstare (să stea în față), pentru că persoana care asista la naștere stătea în fața femeii pentru a primi copilul. Abia în secolul 20, subiectul fiind predat în școlile medicale, s-a preferat schimbarea denumirii de „moașă” în „obstetrică”, probabil considerându-se că un nume latin pare mai academic decât cel anglo-saxon (din care provine numele moașă). De remarcat și că prima cezariană de succes în Insulele britanice a fost realizată de către o moașă irlandeză, Mary Donally, în 1738.
Secolul al XVI- lea
Deși, cum am văzut, moașele sunt prezente în societate încă din zorii istoriei umanității, diverse femei din trib ajutând la naștere chiar și înainte de apariția limbajului verbal, perioada în care moașele primesc un statut special în societate ar putea fi considerat secolul al 16 lea. De acum încolo, moașele, licențiate și educate pentru a asista nașterea, erau foarte respectate de membrii comunității. Ori de câte ori o moașă venea într-o casă pentru a oferi asistență, viitoarea mamă se îngrijea ca ea să fie bine primită și să se simtă apreciată, oferindu-i anumite prăjituri sau băuturi în semn de respect.
Nașterea copilului devenea un eveniment social. Femeile apropiate de noua mamă veneau în casa acesteia, împreună cu moașa, se ospătau și o încurajau pe femeia în travaliu. Ele se numeau surorile lui Dumnezeu (în limba engleză, God sibs). Cu timpul, numele s-a transformat într-un termen răspândit astăzi – godssips (limbutele).
Spre mijlocul secolului și după multe povești de groază despre decese la naștere, o familie cunoscută sub numele de Chamberlens a creat un instrument care avea să aducă o mică revoluție în domeniu naștere. Ei au creat instrumentul cunoscut sub numele de forceps, invenție pe care o păzeau cu strășnicie. Pentru a păstra secretul, ei participau adesea la nașteri cu instrumentul ascuns sub mantie, o legau la ochi pe viitoarea mamă și făceau diverse zgomote, lovind în tigăi și oale, pentru a masca sunetul făcut de acesta (care se temeau că ar dezvălui cum era construit). Abia peste 200 de ani, instrumentul ajunge să fie utilizat pe scară largă, după ce prototipul original a fost descoperit în podeaua casei familei Chamberlens, mult timp de la moartea inventatorilor acestuia.
Următoarea perioadă de progrese în obstetrica din Americi avea să fie generată de studiile medicilor care practicau tehnicile de sutură pe sclave pe care, de multe ori, chiar le cumpărau cu acest scop în minte. Ulterior, s-au dezvoltat mai multe proceduri ginecologice comune, mai ales referitoare la tratamentul fistulelor.
Perioada victoriană în Anglia
Peste ocean, femeile sărace din Londra mureau pe capete de „febra lăuziei” sau febra puerperală. Spitale de aici, ca de altfel și cele din Statele erau dedicate aproape în întregime aducerii pe lume a bebelușilor celor mai sărace femei. O diferență interesantă față de timpurile moderne când naștere unui copil în spital ajunge să coste peste $ 30.000.
Femeile intrau în spital să nască și multe mureau într-o săptămână. Și aceasta în timp ce medicii tineri alergau între sala de nașteri și morgă unde încercau să afle de ce acele femei au murit. Din păcate, pentru că nu-și spălau mâinile după autopsii, chiar ei erau cei care continuau să răspândească bacteriile pe care le aduceau de la morgă în saloane, îmbolnăvind femei sănătoase.
Din fericire pentru femeile din Londra, avea să apară „teoria microbilor” (ceea ce noi numim astăzi bacteriologie), iar tinerii studenți la medicină au învățat despre tehnicile de spălare a mâinilor și sterilizare. Cum era de așteptat, odată ce aceste inovații simple au fost incluse în protocoalele din spitale, cazurile de febră a lăuzie au scăzut dramatic.
Însă imaginea spitalelor era deja mult afectată. Cele mai multe femei din clasa superioară preferau să nască acasă.
Chiar și regina Victoria avea să nască la Palatul Buckingham, desigur, nu fără ajutor. Tot ea avea să fie cea care va aduce următoarea schimbare în lumea obstetricii, odată cu folosirea eterului.
Moașele în SUA
Cu toate că moașele asistau nașterile de la colonizarea Americii, profesia de asistent-obstetrician a fost înființată la începutul anilor 1920, ca răspuns la rata alarmantă a mortalității infantile și materne în Statele Unite. Atunci, pentru a rezolva problema, un grup de obstetricieni, asistente medicale și mame au fondat Asociația Centrul Maternității (MCA), în New York City.
MCA a încercat să găsească în alte țări care aveau rezultate remarcabile în zona sănătății mamei și copilului exemple pozitive pentru a servi ca modele. Au descoperit că în aceste țări figura cea mai proeminentă era moașa. Din păcate, la acel moment, astfel de asistente medicale specializate în obstetrică nu lucrau în SUA.
Aceasta este perioada în care o asistentă medicală – Mary Breckinridge – a fondat Serviciul de Nursing de Frontieră (FNS), în estul statului Kentucky. FNS a fost înființat pentru a oferi servicii de sănătate familiilor din zonele izolate în Munții Apalași, prin trimiterea de asistente medicale de sănătate publică în comunitățile rurale. Când a aflat despre asistentele-moașe din Europa, Breckinridge a hotărât să aducă astfel de specialiști din Franța sau Anglia. În 1929, ea va aduce moașe britanice în FNS, primii astfel de specialiști din America care aveau să furnizeze servicii medicale de calitate pacientelor din zonele izolate, dar și familiilor lor.
Acestea aveau să fie primele experiențe documentate despre activitatea moașelor din Statele Unite care au reușit să reducă mortalitatea infantilă și să îmbunătățească sănătatea femeilor, mai ales în rândul familiilor celor mai sărace sau izolate.
Moașele din ziua de astăzi
Moașele specializate și, de cele mai multe ori, licențiate de astăzi sunt într-o poziție mult privilegiată, pentru că-și desfășoară activitatea în colaboarare și consultându-se cu alți specialiști din medicina primară, ginecologi sau neonatologi, pediatri ori asistente medicale, nutriționiști, kinetoterapeuți sau psihologi care oferă mamelor și nou-născuților sprijin în contextul mult mai generos oferit de sistemele medicale moderne.
Popularitatea și gradul de acceptare a moașelor a crescut semnificativ în ultimii 35 de ani. Numărul moașelor practiciene a crescut semnificativ, mai ales în țările cu sisteme medicale puternice, pe măsură ce femeile au descoperit beneficiile îngrijirilor de sănătatea holistice și personalizate pe care o moașă modernă le poate oferi.
La nivel mondial, în aproape toate țările, asistentele medicale și moașele se estimează că oferă peste 80% din serviciile de îngrijire a sănătății. Proporția personalului de îngrijire (asistente medicale și moașe) arată că, în timp ce în aproape 20% din statele membre există mai mult de 6 asistente medicale pentru fiecare medic, aproximativ 30% din țări au mai puțin de 2 asistente medicale pentru fiecare medic. În același timp, 43% dintre statele membre OMS raportează mai puțin de 2 asistente medicale sau moașe la 1000 de locuitori, iar 28% dintre state sub 1 specialist medical.
În țările cu sisteme medicale puternice, cum ar fi SUA, moașele promovează și practică o filosofie a sănătății. Ele reprezintă, în viziunea organizației profesionale care le reprezintă, dar și a majorității populației, o resursă națională pentru îmbunătățirea sănătății familiilor americane. Aceasta este o situație spre care este de dorit să se îndrepte și România.
Articol realizat de Mirela Mustață, Redactor E-Asistent, Specialist în comunicare și relații publice, PhD.
Surse de documentare:
http://all-that-is-interesting.com/midwife-history
http://www.who.int/gho/health_workforce/nursing_midwifery_density/en/
