Sănătatea adolescenţilor – o prioritate a politicilor publice

sanatateadolescentiDeoarece de ea depinde sănătatea şi prosperitatea societăţilor viitoare, sănătatea adolescenţilor este considerată drept o prioritate a politicilor publice şi a sistemelor de sănătate din tot mai multe ţări din lume. La fel pun problema şi organismele internaţionale din domeniu.

Ca urmare, în mai 2017, Organzaţia Mondială a Sănătăţii a publicat un raport intitulat Acţiune globală accelerată pentru sănătatea adolescenţilor. El urmăreşte să sprijine eforturile naţionale de a îmbunătăţi starea de sănătate a adolescenţilor şi să prevină cât mai multe dintre cele peste 1 milion de decese la nivel global, majoritatea dintre acestea din cauze care puteau fi evitate sau adresate.

Traumele suferite în accidente rutiere au fost principala cauză de deces al adolescenţilor în 2015, în timp ce sinuciderile sau infecţiile respiratorii au ocupat şi ele locuri fruntaşe în acest clasament trist. Mai mult, aproape o jumătate dintre cazurile de tulburări psiho-mintale ale adulţilor apar în jurul vârstei de 14 ani, majoritatea rămânând, însă, nedetectate şi netratate.

În acelasi context, este important de menţionat că şi consumul de alcool şi tutun, lipsa exerciţiului fizic, contactele sexuale neprotejate sau expunerea la violenţă pot pune în pericol nu numai sănătatea adolescenţilor, dar şi a adulţilor care vor deveni, precum şi a copiilor lor.

Astfel, majoritatea fumătorilor de acum s-au apucat de fumat în adolescenţă. Tocmai de aceea interzicerea vânzării de produse din tutun către minori, creşterea preţului acestor produse prin supra-taxarea lor, interzicerea reclamelor la tutun şi garantarea unui mediu lipsit de fum în spaţiile publice sunt esenţiale. Mulţumită acestor măsuri, în câteva ţări dezvoltate s-a constatat scăderea ratei fumatului în rândul adolescenţilor tineri.

Din păcate, abuzul de alcool a crescut în rândul adolescenţilor, în ultimii ani şi chiar a devenit o preocupare majoră în multe ţări. În plus de consecinţele negative ale abuzului de alcool, acesta duce, de asemenea, la adoptarea unor comportamente riscante precum contactele sexuale neprotejate sau condusul periculos, motivul principal al accidentelor rutiere în cazul adolescenţilor. Stabilirea prin lege a unei vârste minime pentru cumpărarea şi consumul de alcool şi reglementarea publicităţii pentru aceste produse către populaţia tânără s-au dovedit a fi strategii eficace pentru reducerea consumului excesiv de alcool în cazul tinerilor.

Un fenomen îngrijorător legat de starea de sănătate a adolescenţilor este reluarea creşterii numărului de decese cauzate de virusul HIV în rândul adolescenţilor, după o perioadă relativ lungă de scădere, de aproximativ 10 ani, începând cu 2006, când s-a înregistrat cel mai ridicat nivel. Tinerii trebuie informaţi, educaţi şi încurajaţi să se protejeze şi trebuie să aibă şi mijloacele să o facă, de la folosirea prezervativelor, la ace şi seringi de unică folosinţă, în cazul consumatorilor de droguri (din păcate, în creştere, pentru grupa de vârstă 15-19 ani).

O altă evoluţie îngrijorătoare vine din zona sănătăţii mintale, depresia fiind a treia cauză, ca importanţă, în privinţa gradului de boală şi dizabilitate la adolescenţi, iar sinuciderile a treia cauză de deces în cazul adolescenţilor cu vârsta de 15-19 ani. Violenţa domestică şi în şcoală, sărăcia sau stima de sine scăzută pot contribui la creşterea riscului de depresie şi alte tulburări psiho-mintale în rândul adolescenţilor.

Dezvoltarea abilităţilor de viaţă de către adolescenţi şi sprijinul psiho-social primit în scoli şi alte contexte comunitare poate promova o stare bună de sănătate mintală, la fel cum poate aduce şi o atmosferă armonioasă şi o bună comunicare între adolescent şi familie, considerate comportamente sănătoase.

În general, promovarea de comportamente sănătoase în timpul adolescenţei, fie că ele sunt legate de construirea unei relaţii bune cu familia sau dezvoltarea unui stil de viaţă sănătos, cu o alimentaţie echilibrată şi exerciţiu fizic suficient, este de importanţă şi mai mare în cazul acestei grupe de vârstă, având în vedere că majoritatea comportamentelor unui adult îşi au rădăcina în adolescenţă, iar schimbarea este, de obicei, mai dificil de obţinut în cazul adulţilor.

sanatateadolescenti1Acest lucru e adevărat şi în cazul obiceiurilor alimentare. Reducerea consumului de alimente bogate în grăsimi saturate, acizi grași trans, zahăr sau sare şi consumul suficient de legume şi fructe sunt extrem de importante pentru prevenirea problemelor de sănătate la adolescenţi, iar apoi, la adolescentul devenit adult. Din păcate, aceasta este o zonă care ar trebui tratată cu un puternic simț al urgenţei, având în vedere creşterea alarmantă a nivelului obezităţii în rândul adolescenţilor, atât în ţările dezvoltate, cât şi în cele în curs de dezvoltare. România nu face excepţie de la regula generală: în 2016, circa 5% dintre fete şi 10,7% dintre băieți au avut o greutate din zona obezităţii (faţă de 3% dintre fete şi 5,5% dintre băieți în 2006), procentele aproape dublându-se în 10 ani.

Este, deci, deosebit de important ca educaţia pentru sănătate să se axeze pe încurajarea adolescenţilor să dezvolte şi întărească comportamente sănătoase. Acesta poate fi un fundament al sănătăţii lor viitoare şi al dezvoltării durabile a societăţii, iar asistenții medicali școlari pot avea un rol esențial în activitatea de promovare a sănătății în rândul copiilor și adolescenților.

Mirela Mustață, Redactor Executiv E-Asistent

 

Surse de documentare:

http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs345/en/ – accesat în 5 ianuarie 2018

http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2016/01/Raport-National-de-Sanatate-a-Copiilor-si-Tinerilor-din-Romania-2015.pdf – accesat în 5 ianuarie 2018

http://greatnews.ro/cati-romani-sunt-obezi/ – accesat în 12 ianuarie 2018

https://www.jhsph.edu/research/centers-and-institutes/center-for-adolescent-health/_docs/TTYE-Guide.pdf

Sursa foto: https://www.jhsph.edu/research/centers-and-institutes/center-for-adolescent-health/_docs/TTYE-Guide.pdf

Sursa foto: www.shutterstock.com

 

Share This Post