Editorial Decembrie – la bilanț

editorialAnul acesta, luna decembrie stă sub semnul a două evenimente celebrate la nivel internațional – pe 1 decembrie 2018, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), alături de partenerii săi globali, marchează Ziua internaţională HIV-SIDA, a 30-a aniversare a campaniei globale iniţiate de OMS în 1988.

În plus, tema de anul acesta a Zilei internaţionale a persoanelor cu dizabilităţi, sărbătorită pe 3 decembrie, în fiecare an, este promovarea incluziunii şi egalităţii în societate pentru ca persoanele cu dizabilităţi să îşi poată atinge potenţialul individual şi ca membru al comunităţii.

De asemenea, articolul ”Sănătatea publică şi sistemele de sănătate din Uniunea Europeană, încotro?” din secțiunea Educație medicală ne prezintă câteva dintre realităţile alarmante incluse în cel mai recent raport ”Health at a Glance: Europe report”, dezvoltat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), în cooperare cu Comisia Europeană, şi publicat în noiembrie 2018. Acestea se referă la estimări recente ce arată că 790 000 de oameni au murit prematur în UE în 2016 din cauza fumatului, excesului de alcool, dietelor nesănătoase şi lipsei de mişcare. Același studiu indică și faptul că obezitatea este în creştere în majoritatea ţărilor din UE, mai ales în rândul copiilor, iar consumul de droguri ilicite rămâne o problemă de sănătate publică în rândul tinerilor, în timp ce abuzul de alcool este o problemă atât pentru tineri, cât şi pentru adulţi.

În revistă veți găsi și un articol intitulat ”Cercetarea medicală înregistrează progrese majore în înţelegerea infecţiilor pneumococice”. Ea prezită un studiu publicat în 2018, în revista Nature Microbiology. Aici sunt prezentaterezultatele unei cercetări desfăşurate de Institutul Karolinska din Suedia, în colaborare cu o echipă de cercetători de la Institutul  pentru infecţii şi sănătate globală de la University of Liverpool din Marea Britanie şi cu asistenţa unei facilităţi medicale din Uppsala (Science for Life Laboratory Mass Spectrometry Based Proteomics). Ele aduc o descoperire importantă care va duce la dezvoltarea unor noi strategii pentru combaterea infecţiilor pneumococice.  Această opinie unanimă a cercetătorilor se bazează pe înţelegerea mai bună a mecanismului prin care pneumococii cauzează boli, ceea ce ar putea explica şi consecinţele pe termen lung ale infecţiilor pneumococice, precum bolile de inimă. Citiți acest articol în secțiunea Lumea medicală.

Tot în paginile revistei noastre vă adresăm o provocare – să înțelegem dacă ”Am intrat în era post-antibiotice?”.Potrivit Societății Americane a Bolilor Infecţioase, se estimează că în spitalele din SUA sunt mai multe decese cauzate de infecţia cu Staphylococcus aureus rezistent la meticilină (MRSA) decât de SIDA şi tuberculoză combinate. Alte bacterii deosebit de rezistente la multiple medicamente, precum Enterococcus faecium rezistent la vancomicină şi Pseudomonas aeruginosa rezistent la fluorochinolon, cauzează şi ele un număr mare de decese.

Am ajuns în situația în care, după 60 de ani de folosire, eficacitatea antibioticelor împotriva infecţiilor a început să scadă progresiv. În același timp, dezvoltarea de noi medicamente antimicrobiene, inclusiv antibiotice, este acum mai înceată decât apariţia şi răspândirea tulpinilor rezistente. Aceasta este tema propusă în cadrul secțiunii Istorie.

Articolul de luna aceasta din cadrul secţiunii Interviu abordează o temă din ce în ce mai arzătoare și pentru România referitoare la tratarea obezității, inclusiv a obezității la copil. Concluzia bazată pe relatările unor studii, dar și pe ceea ce spun specialiștii care răspund la cele mai comune întrebări referitoare la obezitatea la copii (pe platforma www.premierphysiciannet.com), este că ”același model nu se potrivește tuturor”.

Nu în ultimul rând, revista vă prezintă apariţiile editoriale recomandate luna aceasta – ”Fizio-kinetoterapia şi recuperarea medicală în afecţiunile aparatului locomotor”, de Jaroslav Kiss, ”Cartea mea de diabet”, de Dr. Mirela Culman,şi ”Dicţionar de termeni pentru asistenţii medicali şi învăţământul postliceal sanitar”, de Dr. Mariana Minea și Lucreţia Titircă.

Vă dorim lectură plăcută şi, cum trecerea într-un nou an se apropie, doresc celor care ne citesc, celor care ne-au acordat onoarea de a ne oferi interviuri, celor care au acceptat provocarea de a publica în revista noastră, dar și celor care, chiar dacă nu ne urmăresc permanent, sunt slujitori ai acestei profesii și se dăruiesc zilnic îngrijirii pacienților, multă sănătate și recunoaștere profesională.

La mulți ani, din partea echipei de conducere a OAMGMAMR filiala București și a echipei editoriale!

 

 

Doina Carmen Mazilu, Președinte OAMGMAMR – filiala București

Share This Post