Să investim în eliminarea hepatitei! 28 iulie, ziua mondială a hepatitei

hepatitaDintre bolile infecțioase, hepatita este a doua cauză a mortalității la nivel global, după tuberculoză.

Iar cazurile de infecție cu hepatită sunt de nouă ori mai numeroase decât cele de HIV – 325 milioane au deja hepatita virală B și C, în timp ce aproape 3 milioane au fost infectați în 2017.

Din fericire, hepatita poate fi prevenită, tratată și, în cazul hepatitei C, poate fi și vindecată (tratamentul durează, de obicei, 3 luni).

Și, totuși, mai mult de 80% dintre oamenii care sunt infectați cu hepatită nu au acces la serviciile de prevenție, testare și tratament.

Așa încât, cu ocazia Zilei mondiale a hepatitei de anul acesta, sărbătorită, ca de obicei, pe 28 iulie, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) lansează către opinia publică următorul apel – Informează-te! Previne! Testează-te! Tratează-te! Elimină Hepatita!, încurajându-ne să acționăm:

Faci parte dintr-un grup cu risc ridicat? Testează-te! Testarea timpurie înseamnă tratament timpuriu, care poate preveni îmbolnăvirea și-ți poate salva viața.

Fii puternic: tratează-te, dacă ai hepatită. Dacă rezultatul testării a fost pozitiv, întreabă-l pe medic dacă ai nevoie de tratament – nu întârzia!

hepatita1

Ești protejat? Hepatitele B și C pot fi prevenite. Fiecare injecție poate și trebuie să nu prezinte niciun risc, trebuie să fie sigură.

Vaccinul împotriva hepatitei B oferă protecție întreaga viață. Hepatitele B și C pot fi transmise în timpul unui act sexual neprotejat, așa că protejați-vă folosind prezervative.

OMS subliniază că a investi în eliminarea hepatitei în 2030 este o decizie de sănătate publică cu numeroase beneficii, care depășesc cu mult costurile de 6 miliarde USD pe an care are fi necesare pentru atingerea acestui obiectiv. Astfel, la nivel global, rata deceselor cauzate de hepatită va scădea cu 5% și anii de viață sănătoasă vor crește cu 10% până în 2030.

 

Mirela Mustață – Redactor executiv E-asistent

 

Traducere și adaptare după:

https://www.who.int/campaigns/world-hepatitis-day/2019

Sursa foto 1: www.who.int

Sursa foto 2: https://www.who.int/campaigns/world-hepatitis-day/2019

Share This Post