Ultimii ani au adus dezvoltarea fără precedent a neuroștiințelor, care acum cuprind o paletă largă de discipline noi.
Acestea includ: 1. neuroștiința comportamentului, care studiază modul în care creierul ne afectează comportamentul.
2. neuroștiința clinică, care se ocupă de prevenirea și tratarea tulburărilor sistemului nervos, printr-un efort comun al neurologilor și psihiatrilor. Aceștia caută și metode de reabilitare a pacienților care au suferit leziuni neurologice. Neuroclinicienii consideră că tulburările mintale sunt tulburări ale creierului.
3. neuroștiința cognitivă, care studiază modul în care creierul formează și controlează gândurile și factorii neurali care stau la baza acestor procese. În acest sub-domeniu al neuroștiinței, cercetătorii măsoară activitatea creierului în timp ce persoanele studiate efectuează anumite sarcini, folosind concepte și din științele cognitive ale psihologiei și psihiatriei.
4. neuroștiința computațională, disciplină în care cercetătorii studiază modul în care creierul face calcule. Aceștia folosesc calculatoare pentru a modela și simula cum funcționează creierul, aplicând tehnici din matematică, fizică și alte discipline computaționale pentru a înțelege funcționarea creierului.
5. neuroștiința culturală, care studiază interacțiunea dintre factorii culturali și procesele genomice (legate de întregul set ADN al organismului, inclusiv toate genele), neurale și psihologice. Este o disciplină nouă care poate ajuta la explicarea diferențelor în indicatorii de sănătate dintre diferite populații. Rezultatele diverselor studii de neuroștiință culturală îi pot ajuta pe cercetători să dezvolte experimente care nu sunt influențate de diferențele culturale.
6. neuroștiința proceselor de creștere, care studiază modul în care creierul și sistemul nervos cresc și se schimbă din momentul conceperii până la maturitate. Descoperirile din această disciplină îi ajută pe cercetători să înțeleagă cum evoluează sistemul neurologic. Le permite să descrie și să înțeleagă un spectru larg de tulburări de creștere și le oferă informații despre cum și când se regenerează țesuturile neurologice.
7. neuroștiința moleculară și celulară, ramura în cadrul căreia cercetătorii studiază rolul unor molecule individuale, gene și proteine pentru funcționarea nervilor și a sistemului nervos la nivel molecular și celular.
8. neuro-ingineria, unde cercetătorii folosesc tehnici de inginerie pentru a înțelege, schimba sau repara și îmbunătăți sistemele neurale.
9. neuro-imagistica, o ramură a imagisticii medicale care se concentrează pe creier. Neuro-imagistica e folosită pentru diagnosticarea bolii și pentru evaluarea stării de sănătate a creierului. Poate fi, de asemenea, folosită pentru a înțelege cum funcționează creierul și cum îl afectează diverse activități.
10. neuro-informatica, o disciplină care implică colaborarea dintre cercetătorii IT și neuro-cercetători, aceștia dezvoltând împreună modalități de colectare, analizare și publicare a datelor din domeniul neuroștiințelor.
11. neuro-lingvistica, în cadrul căreia specialiștii investighează cum ne permite creierul să dobândim, arhivăm, înțelegem și exprimăm diverse limbaje. Aceste descoperiri îi ajută pe logopezi să dezvolte strategii pentru a-i ajuta pe copiii cu dificultăți de vorbire și pe toate persoanele care sunt în situația de a-și recăpăta vorbirea după anumite traume, un atac vascular-cerebral, de exemplu.
12. neurofiziologia este disciplina care studiază modul în care creierul și funcțiile lui interacționează cu diverse părți ale corpului și rolul sistemului nervos, de la nivel sub-celular la nivelul organelor.
Totuși, drumul până la o asemenea dezvoltare a neuroștiințelor nu a fost ușor și nici scurt, el începând în antichitate. Grecii antici au fost printre primii care au studiat creierul. Ei au încercat să înțeleagă rolul creierul și cum funcționează. De exemplu, filozoful grec Aristotel avea o teorie conform căreia creierul avea rolul de a răci sângele. El credea că, conștiința, imaginația și memoria se formează și rezidă în inimă. Această părere era împărtășită și de egiptenii antici, care credeau, de asemenea, că locul în care rezidă inteligența este în creier. Tocmai de aceea, în timpul procesului de mumificare, ei extirpau creierul, dar lăsau inima în corp.
Există, totuși, dovezi că anumiți egipteni erau conștienți de importanța creierului. Papirusul din 1700 i.e.n, descoperit de Edwin Smith, este cel mai timpuriu text medical din istorie descoperit până acum. Papirusul prezintă creierul, meningele, coloana vertebrală și fluidul cerebro-spinal și conține detalii despre 48 de cazuri medicale, dintre care 7 legate în mod direct de creier, acestea indicând că autorul egiptean era conștient de faptul că mișcarea corpului e controlată de creier. Important de notat și că papirusul consideră că leziunile serioase ale creierului nu sunt tratabile.
Romanii au fost, de asemenea, deosebit de interesați de rolul creierului. Astfel, în 170 i.e.n, medicul roman Galen, care se ocupa, zi de zi, de tratarea gladiatorilor, insista că temperamentul unei persoane și procesele fiziologice ale organismului sunt controlate de creier. Teoriile lui au dominat următorii 1200 de ani.
În anul 1000 era noastră, faimosul chirurg islamic Abu al-Qasim al-Zahrawi a descris în enciclopedia lui de practici medicale, cuprinsă în 35 de volume, câteva tratamente pentru tulburări neurologice. Apoi, în 1543, a apărut “Despre funcționarea corpului uman”, primul manual medical despre neuroștiințe, care a fost publicat de Andreas Vesalius.
În 1649, filozoful francez René Descartes prezintă ideea, care a câștigat apoi o mare influență, conform căreia, deși creierul controlează corpul, mintea este ceva intangibil și distinct de creier, ea fiind locul unde rezidă sufletul și gândirea. Acest concept este încă popular, spre dezamăgirea multor neuro-cercetători.
În 1664, Thomas Willis publica “Anatomia creierului”, care descrie reflexele, epilepsia, apoplexia și paralizia. Willis a folosit termenul de neurologie pentru prima dată. În 1791, fiziologul italian Luigi Galvani a postulat că nervii operează prin electricitate.
În secolul al 19-lea, Von Hemholtz, un medic și fizician german, a măsurat viteza cu care celulele nervoase produc impulsuri electrice. În 1862, Paul Broca identifica regiunea din creier care este implicată în procesul de vorbire, aceasta fiind de atunci numită Aria lui Broca. Pierre Paul Broca (1824-1880) a fost un medic, chirurg și anatomist francez care a tratat pacienți cu leziuni ale creierului. El a tras concluzia că diferite regiuni ale creierului sunt implicate în diferite funcții. Leziunile provocate regiunii vorbirii din creier duc la afazie, o stare în care persoanele nu mai pot vorbi coerent.
În 1873, Gamillo Golgi, un medic patolog, de asemenea implicat în cercetarea medicală, a folosit sarea de cromat de argint pentru a vedea cum arată neuronii.
Un alt an deosebit de important în istoria neuroștiințelor a fost 1879, când William Macewen a efectuat prima operație de chirurgie intracraniană pentru un meningiom.
În 1929, Hans Berger a inventat EEG-ul – electroencefalograma, un dispozitiv care măsoară activitatea electrică din creier, iar în 1932, Lordul Edgar Douglas Adrian și Sir Charles S. Sherrington au câștigat Premiul Nobel pentru descoperirea modului în care neuronii transmit mesaje.
În 1938, Isidor Rabi descoperă rezonanța magnetică, facilitând dezvoltarea imagisticii bazate pe acest procedeu. Descoperirea lui îi va aduce Premiul Nobel în 1944.
În 1974, un șoarece este subiectul primului scan cu rezonanță magnetică nucleară. Tot în 1974 e inventat și scannerul PET (tomografie cu emisie de pozitroni), care furnizează informații vizuale de mare precizie despre activitatea creierului.
Cercetările și practica clinică din domeniul neuroștiințelor au făcut progrese remarcabile, ceea ce a permis dezvoltarea unor tratamente pentru AVC, boala cardiacă, scleroza multiplă și alte condiții neurologice. În plus, specialiștii înțeleg acum mult mai bine structura sistemului nervos, funcțiile lui, concepte fundamentale despre dezvoltarea lui, anomaliile lui și modalități în care poate fi schimbat.
Și, totuși, multe dintre întrebările esențiale despre creier nu au primit încă răspuns. De exemplu, care este modul în care activitatea chimică și electrică din creier duce la formarea conștiinței? Aceasta și multe alte întrebări îi vor provoca pe neuro-cercetători și vor duce, în următorii ani, la un salt fără precedent în dezvoltarea neuroștiințelor, ne promit aceștia.
Mirela Mustață, Redactor executiv E-asistent
Surse de documentare:
https://www.medicalnewstoday.com/articles/248680.php
https://brainworldmagazine.com/a-very-brief-history-of-neuroscience/
Sursa foto 1: https://study.com/academy/lesson/what-is-behavioral-neuroscience.html
Sursa foto 2: https://www.medicalnewstoday.com/articles/248680.php
