Deși numărul de infectări cu coronavirus rămâne ridicat la nivelul multor țări din Europa, apar și vești ceva mai bune.
Conform unei știri BBC din 26 iunie, rata deceselor în spitalele britanice, una dintre țările puternic încercate de actuala epidemie, începe să scadă.
Astfel, conform cercetătorilor de la Universitatea din Oxford, proporția de pacienți bolnavi de COVID care mor în fiecare zi, în Anglia, a scăzut de la 6% în luna aprilie, la 1,5% în iunie.
Coordonatorul analizei, Prof. Carl Heneghan, a spus că modelul scăderii ratelor de deces în spitale a fost observat și în alte țări, inclusiv în Italia. De asemenea, pentru acesta, „este o boală radical diferită, dacă rata de deces este de 1% în loc de 6%”. ”Deși este o tendință încurajatoare, e nevoie de mai multă muncă pentru a înțelege cauza”, a declarat coautorul studiului, Jason Oke.
Cu toate că cercetătorii nu au reușit să stabilească exact ce a fost în spatele tendinței, ei au prezentat o serie de motive cum ar fi îmbunătățirile aduse tratamentelor, faptul că s-a schimbat tipul de pacienți (mai puțin vulnerabili) și că a apărut o serie de efecte sezoniere pozitive (perioada verii, când sunt mai puține agresiuni asupra sistemului imunitar, iar soarele aduce un aport de vitamina D).
Image copyright GETTY IMAGES
Dincolo de aceste vești ceva mai încurajatoare, nu trebuie să uităm ce s-a întâmplat la începutul anului 2020. Atunci, sistemele de sănătate publică din întreaga lume au fost surprinse în ”ochiul furtunii”.
Pandemia a afectat enorm sănătatea și bunăstarea unor comunități largi la nivel mondial, a îngenunchiat chiar și cele mai bune sisteme de sănătate, provocând crize economice chiar și în țări cu economii stabile și puternice.
Ceea ce se conturează, însă, din ce în ce mai clar, este că țările care au fost mai bine pregătite dintr-o perspectivă epidemiologică clasică de combatere a bolilor și care au mecanismele necesare pentru a-și depăși capacitatea de testare, izolare, stabilire a contacților și urmărire a carantinei au fost mai capabile să gestioneze epidemia. Cu toate acestea, în practică, toate serviciile de sănătate publică din diverse țări au fost copleșite, iar abordările tradiționale de control al focarelor nu au putut face față intensității mari a transmisiei.
Toate țările au recurs la măsuri puternice sau mai slabe prin care au pus în aplicare intervenții non-farmacologice, în încercarea de a rupe lanțurile de transmitere. O conducere de sănătate publică puternic implicată în managementul și administrarea intervențiilor a fost esențială pentru a obține sprijinul și a institui intervențiile non-farmacologice adecvate în timp util, în încercarea de a amâna și „aplana” curba epidemică.
Pe măsură ce țările intră în faza de tranziție a pandemiei, este esențial ca statele să dispună de forță de muncă calificată în domeniul sănătății publice, susținută de o tehnologie digitală eficientă și capabilă să îndeplinească complet funcția de supraveghere eficientă în timp real. Practic, aceasta este o condiție prealabilă pentru tranziția în siguranță la aplicarea restricțiilor de distanțare fizică.
Gestionarea integrată a serviciilor de sănătate publică, a serviciilor de îngrijire primară, a spitalelor și a unităților de îngrijire de lungă durată, în special centre pentru vârstnici și persoane cu dizabilități, este esențială pentru administrarea în siguranță a acestei faze delicate.
COVID-19 nu a făcut decât să demonstreze importanța unei strânse colaborări între sănătatea publică și serviciile de asistență medicală clinică.
În plus, o perioadă de criză precum cea de acum demonstrează faptul că relațiile și modele de colaborare preexistente bazate pe încredere și înțelegerea comună a rolurilor și funcțiilor diferite, dar complementare, sunt un factor critic pentru succes.
Totuși, nici chiar acest lucru nu va fi suficient decât dacă vom fi capabili să obținem sprijinul complet al populației pentru a adera la o relaxare treptată a măsurilor de distanțare fizică. Iar știința modelării comportamentelor sociale trebuie să fie parte a soluției.
COVID-19 a dat un răspuns fără echivoc la întrebarea „De ce ar trebui să consolidăm serviciile publice de sănătate?”. Cu toate acestea, rațiunea pentru care merită făcute investiții în serviciile de sănătate publică depășește de fapt o îmbunătățire a pregătirii pentru a contracara următorul val COVID-19 sau pentru a contracara următoarea amenințare necunoscută pentru sănătatea populației globului sau din anumite regiuni ale lui.
COVID-19 a evidențiat și inegalitățile din sănătate. S-a demonstrat că persoanele cu boli cronice preexistente, adesea asociate cu statut socio-economic mai precar, au fost cele mai la risc să sufere complicații grave sau să moară din cauza COVID-19. Impactul mintal, social și economic legat de faptul că se află în perioade îndelungate de „protecție forțată” (cu referire la măsurile puse în aplicare pentru a proteja persoanele în vârstă și alte persoane vulnerabile, prin menținerea lor în interior și la distanță fizică de ceilalți membri ai societății) ar trebui să fie și el analizat și căutate soluții.
Pe de altă parte, s-a demonstrat că este nevoie de o autoritate în materie de sănătate care să poată coordona răspunsul comun în fața unor probleme globale precum această pandemie. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) ar trebui să joace acest rol. Slăbirea sa, motivată de diferiți factori, îngreunează luarea deciziilor, ceea ce-i afectează operativitatea.
Cu alte cuvinte, câteva din lecțiile pe care COVID-19 le-a adus omenirii ar putea să se refere la:
- Transparența și onestitatea în acest domeniu sunt vitale. O „pneumonie dintr-o cauză necunoscută” a fost semnalată pentru prima dată la Oficiul OMS din China la 31 decembrie 2019. Cu câteva săptămâni mai devreme, profesioniști din domeniul sănătății au avertizat autoritățile chineze că o boală asemănătoare SARS se răspândea printre pacienți. În loc să-i anunțe pe superiorii din sistem, autoritățile din Wuhan l-au reținut și l-au făcut să tacă pe medicul Li Wenliang, sub acuzația de a răspândi zvonuri false, după ce acesta a raportat o boală nouă la pacienții săi, la începutul lunii decembrie. La 34 de ani, dr. Li avea să moară în februarie 2020 din cauza infecției cu COVID-19. Această tragedie evidențiază importanța critică a onestității și transparenței. Modelarea datelor sugerează că, dacă s-ar fi luat măsuri chiar cu câteva zile mai devreme, răspândirea ulterioară a virusului ar fi putut fi limitată dramatic. Totuși, temerile de repercusiuni economice și politice au redus la tăcere funcționarii, aceștia nu au dat alarma, iar virusul a fost capabil să se răspândească exponențial. Alte țări au avut probleme în a comunica corect despre situația epidemiologică, cum a fost, de exemplu, cazul Braziliei și Statelor Unite, unde liderii politici sau mass-media au făcut comentarii eronate sau înșelătoare. Acestea au și consecințe. Laudele președintelui Trump pentru hidroxiclorochină, în ciuda absenței dovezilor de eficacitate în COVID-19, au însemnat că persoanele care au nevoie de ea, precum pacienții cu lupus, s-au confruntat cu lipsa medicamentului.
- Cazurile de succes au fost cele cu leadership capabil să ia decizii clare. Deși a greșit inițial, China a demonstrat un bun management în combaterea epidemiei COVID-19 în cadrul granițelor sale prin implementarea de măsuri stricte. Printr-o combinație de testare pe scară largă și măsuri de depistare a contactelor, măsuri de distanțare fizică aplicate legal și utilizarea tehnologiilor moderne, cum ar fi roboți responsabili de curățenie și recunoașterea facială pentru catagrafierea contactelor, China a încetinit cu succes răspândirea: la 19 martie 2020 – pentru prima dată de când a început focarul în 2019 – China nu a raportat cazuri incidente de COVID-19 transmise local. Alte țări, cum ar fi Coreea de Sud, au urmat exemplul și au avut, de asemenea, succes în controlul răspândirii. Șefii de guvernare din țări precum Noua Zeelandă, Germania, Finlanda, Islanda și Taiwan au atras laude pentru acțiunea lor decisivă și capacitatea de a explica și convinge populația de motivul politicilor lor. După cum au remarcat comentatorii, toți acești șefi de guvern sunt femei.
- Lumea are nevoie de răspunsuri coordonate la pandemii și nu de diverse strategii disparate. Deoarece țările au închis frontierele și au privit doar spre interior, până în prezent nu au existat prea multe dovezi privind coordonarea internațională, la nivel mondial sau în cadrul blocurilor regionale. OMS a cerut țărilor să pună în aplicare un răspuns cuprinzător la COVID-19 și să facă totul „… găsiți, izolați, testați și tratați fiecare caz pentru a rupe lanțurile de transmisie”. Iar țările s-au mișcat cu viteze și intensități diferite, adesea fără a-și consulta vecinii. Aceste răspunsuri par uneori deconectate de dovezile epidemiologice; unele țări care au „curbe” similare ale bolii reacționează foarte diferit. Măsurile de blocare stricte susținute legal, puse în aplicare în China și Coreea de Sud, la începutul focarelor, contrastează cu respingerea riscurilor de coronavirus, însoțită, cel puțin inițial, de reticența de a impune restricții stricte, a unor politicieni din Marea Britanie și SUA. În locurile cu răspunsuri inițiale „mai lejere” (adică Franța, Marea Britanie), creșterea rapidă a cazurilor a dus la reevaluări forțate, cu adoptarea de măsuri din ce în ce mai severe pentru protejarea sistemelor de sănătate cu risc de colaps. Astăzi, peste jumătate din populația lumii se confruntă cu restricții parțiale sau totale, iar economia globală a suferit un impact devastator. Coronavirusul, la fel ca toți agenții infecțioși, ignoră granițele geopolitice și atacă oamenii, indiferent de naționalitate. Când țările iau în considerare ridicarea unor măsuri, trebuie să se consulte între ele și să evite să ia decizii în mod izolat. În același timp, ar trebui să se îndepărteze și de soluțiile „care se potrivesc tuturor”, iar guvernele trebuie să ia în considerare modelele culturile și contextele lor naționale înainte de a defini un „nou normal”.
- La cele mai înalte niveluri politice trebuie să existe o comunicare eficientă. În ultimele decenii, au fost create structuri care să permită coordonarea politicilor, inclusiv G7 și G20. Însă perioada pandemiei a fost caracterizată de lipsă de comunicare și colaborare la cele mai înalte niveluri politice. Primele întâlniri virtuale G7 și G20 au avut loc abia la jumătatea lunii martie -câteva luni după începerea epidemiei din China. Chiar și atunci când au avut loc aceste discuții, nu a existat consens în privința unei abordări unificate a COVID-19. Când G7 s-a întâlnit la 25 martie, în loc să se pună de acord cu răspunsuri coordonate și de colaborare, au izbucnit dispute cu privire la cine a fost cel mai vinovat pentru criză și o declarație comună post-întâlnire nu a putut fi realizată. Ulterior, SUA au blocat o declarație a G20 care sublinia rolul global de lider al OMS. Și aceasta în condițiile în care răspunsurile la cel mai înalt nivel ar fi trebuit să fie coerente și coordonate, iar comunicarea către cetățeni ar fi trebuit să se facă folosind orice forum disponibil.
- Există oportunitatea de a introduce abordări noi, cum ar fi utilizarea roboților și a inteligenței artificiale pentru a răspunde provocărilor pandemiilor. Bătălia împotriva unor boli noi, cum ar fi COVID-19, poate necesita abordări și tehnologii noi. Roboții și inteligența artificială pot juca un rol esențial în prima linie a bătăliei. Deja vedem implementarea unora dintre aceste noi tehnologii. De exemplu, în unele țări, dronele sunt folosite pentru a monitoriza persoanele în carantină sau pentru a livra furnituri și echipamente; în altele, roboții depistează pacienții, degrevează personalul medical de unele sarcini de îngrijire, furnizează alimente și medicamente, ba chiar dansează, oferă sprijin emoțional și interacțiune pentru cei aflați în izolare; în sfârșit, roboții cu unități UV sunt folosiți pentru dezinfectarea spitalelor și a altor clădiri mari.
Dar cea mai importantă lecție este, poate, aceea că sănătatea este un drept. Toată lumea ar trebui să aibă acces la serviciile de sănătate de care are nevoie, când și unde are nevoie. Nimeni nu ar trebui să se îmbolnăvească sau să moară doar pentru că este sărac sau pentru că nu poate accesa serviciile de sănătate de care are nevoie. Pe de altă parte, niciun drept nu vine fără obligații. Fiecare persoană are responsabilitatea propriei sănătăți, dar și a celor din preajma sa. Dincolo de responsabilitatea guvernelor, a organismelor internaționale în domeniul sănătății, ori de responsabilitatea sistemelor de sănătate, există o responsabilitate a fiecărui cetățean, de care nimeni nu se poate degreva.
Acum că SARS-CoV-2 a devenit o pandemie cu peste 11.5 milioane de cazuri și peste 537.000 de decese ca urmare a virusului, am înțeles, poate, importanța strategică a sistemelor de sănătate responsabile public, bazate pe investiții în oameni și tehnologii. Trebuie să continuăm să ne analizăm lecțiile învățate odată cu gestionarea COVID-19 și să ne adaptăm răspunsurile la această pandemie, precum și la alte crize viitoare de sănătate care sunt inevitabile.
Mirela Mustață, Redactor executiv E-asistent
Surse de documentare:
https://medicusmundi.es/es/actualidad/noticias/1271/respuesta-medicusmundi-covid19
https://academic.oup.com/eurpub/article/30/3/394/5856674?searchresult=1
https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S016885102030107X?amp=1
