Pandemia COVID 19 și efectele ei asupra fiecăruia, dar și asupra modului în care va arăta pe viitor lumea noastră. De ce este important să înțelegem schimbările pe care le trăim?

Devine din ce în ce mai clar faptul că lumea post-COVID va fi diferită de cea de dinainte de pandemie pe termen scurt, dar mai ales pe termen lung. Iar acest lucru se va întâmpla atât la nivel individual, cât și la nivel de sisteme de sănătate publică sau la nivel de societate și relații dintre țări.

Pentru a vedea cum se întâmplă această schimbare la nivel individual, dar și de grup, pe termen scurt, există studii care au examinat percepțiile publice și comportamentele de răspuns la pandemie, lucru extrem de util pentru a modela intervențiile necesare, dar și pentru a înțelege ce schimbări se produc în diferite comunități. Un astfel de studiu este cel realizat în Australia, care a investigat disponibilitatea și capacitatea adulților australieni de a se angaja în aplicarea măsurilor de control al pandemiei. Practic, studiul a intenționat să exploreze exact factorii psihosociali și demografici care sunt asociați cu principalele schimbări necesare la nivel individual și anume adoptarea comportamentelor necesare de igienă și de evitare a apropierii.

 

covi19

Din punctul de vedere al momentului ales pentru evaluare, acest studiu online a fost realizat în perioada de început al pandemiei în Australia (18-24 martie 2020) pe un eșantion de 1420 de australieni de peste 18 ani.

Rezultatul a arătat că peste 50% din respondenți simțeau că sănătatea lor va fi oarecum afectată dacă s-ar infecta și ar face boala, 19% percepeau nivelul de risc ca fiind mare sau foarte mare și aproape 85% au adoptat cel puțin unul dintre cele 3 comportamente referitoare la igienă recomandate de autoritățile australiene, iar peste 93% – cel puțin unul dintre cele 6 comportamente de evitare (distanțare) recomandate. Adoptarea acestor comportamente a fost asociată cu încrederea în autorități, încrederea în eficacitatea acestor schimbări comportamentale, încrederea în abilitatea proprie de a realiza aceste comportamente pentru auto-protecție și nivelul ridicat de îngrijorare dacă ar fi nevoie de auto-izolare.

Ce a fost la baza acestor rezultate? În mare parte a fost vorba despre transmiterea unor mesaje coordonate despre igienă și distanțarea fizică, alături de ceea ce s-a demonstrat că necesită și mai multă atenție și efort și anume susținerea comunităților și populației pentru a înțelege motivația din spatele acestor măsuri, alături de creșterea încrederii acestora în propria lor abilitate de a adopta și păstra acest comportament.

Dacă comparăm rezultatele acestui studiu cu efectele COVID 19 (în statistici) din Australia putem trage cel puțin concluzia că înțelegerea factorilor psihosociali asociați cu principalele schimbări necesare la nivel individual poate fi un ajutor clar în gestionarea provocărilor aduse de pandemie.

Desigur că aceasta este o fațetă a problemei complexe pe care o trăim, care ne învață că înțelegerea fenomenelor cu care ne confruntăm pentru prima dată în existența noastră ca societate este esențială pentru aplica orice măsuri sau a face orice predicții.

Dincolo însă de implicațiile pe termen scurt ale acestei provocări globale, care sunt evidente peste tot, există o serie de consecințe pe termen lung ale pandemiei – de exemplu, cum vor fi regândite sistemele de sănătate, ocupațiile și prioritățile globale, care sunt dificil de evaluat.

Sunt de analizat, în acest sens, scurtele interviuri publicate de devex.com într-un articol din 13 aprilie 2020 (After the pandemic: How will COVID-19 transform global health and development?), traduse și redate mai jos. Ele aruncă o privire asupra modului cum gândesc și care sunt previziunile unor lideri din domeniul sănătății la nivel global sau din instituții europene sau organizații internaționale referitoare la modul în care va arăta viitorul post-pandemie.

 

 

Absorbția accelerată a tehnologiei

Amie Batson – director executiv la Women Lift Health and Stanford Global Health.

amiebatsonPandemia COVID-19 va accelera acceptarea și utilizarea tehnologiilor digitale de sănătate la nivelul comunității mondiale. Întrucât sistemele de sănătate din întreaga lume răspund la COVID-19, în timp ce continuă să furnizeze servicii de îngrijire a sănătății, liderii adoptă tehnologii care acum doar trei luni erau percepute ca excepție în majoritatea sistemelor de îngrijire a sănătății.

Pe măsură ce medicii, pacienții și furnizorii de îngrijiri la domiciliu apelează la telemedicină pentru a reduce expunerea la COVID-19, ei descoperă că aceste consultări virtuale sunt eficiente pentru partea de îngrijire, asigurarea de ghidare absolut necesară în diverse situații și oferirea de suport emoțional.

Sistemele de gestionare logistică îmbunătățesc managementul eficient al resurselor esențiale – de la paturi de spital, la echipamente de protecție, la vaccinuri. Tehnologii mai avansate, inclusiv inteligența artificială, sunt folosite pentru a oferi informații pentru întrebări complexe, cum ar fi impactul comportamentelor individuale asupra transmiterii infecției și pentru identificarea politicilor eficiente pentru anumite grupuri.

Iar transformarea este ireversibilă. Odată implementată, utilizarea acestor tehnologii se va extinde chiar și după ce ne vom întoarce la rezolvarea problemelor care ne preocupau înainte de COVID-19 – prea puțin personal de sănătate, bugete inadecvate și sisteme de sănătate slabe. Poate aceste tehnologii ne vor ajuta să ne apropiem de obiectivul nostru comun de îmbunătățire a accesului universal la servicii de sănătate.

 

Cheltuieli de sănătate mai mari – la nivel național și internațional

Patrick Develtere – consultant principal pentru Politica socială europeană la European Political Strategy Centre.

patrickdeveltereRămâne de văzut dacă criza va avea efecte pozitive asupra modelelor de cheltuieli de sănătate ale țărilor afectate. Cele mai multe dintre ele nu cheltuiesc suficient pentru îngrijirea sănătății. Aceasta se va schimba în viitor? Vor investi mai mult în prevenire? Vor plăti salarii mai mari personalului medical pentru a nu migra în țări mai bogate? Vor dezvolta sisteme eficiente de asigurare de sănătate?

 

 

Bolile infecțioase au devenit vedeta – la fel și China

Amanda Glassman – vice președinte executiv și membru senior la Center for Global Development.

amandaglassmanSănătatea globală va deveni de acum încolo o componentă cheie a securității naționale – o preocupare presantă pe care toate guvernele și economiile o vor lua în serios.

Guvernele și organizațiile inter-guvernamentale, precum Organizația Mondială a Sănătății, vor fi în centrul acestui efort, dar deficiențele lor structurale vor genera eforturi extinse în a urmări în mod independent riscurile și a ne pregăti pentru ele, în țările bogate.

Economiile lumii vor fi substanțial slăbite. În cele din urmă, China își va lua locul la masa marilor puteri ale lumii, iar SUA și Europa vor trebui să-i facă loc și să învețe cum să facă politici acolo unde există interese comune, chiar și atunci când pozițiile sunt de adversitate pe diverse alte planuri.

 

Conectivitatea digitală este în sfârșit utilizată extensiv

Polly Dunford – președinte și director executiv la Intrahealth.

pollydunfordUneori este nevoie de o criză pentru a ne forța să adoptăm schimbări. De exemplu, am întâlnit foarte puțini colegi față în față în ultimul timp, dar suntem cu toții mai conectați ca niciodată. Lucrăm extensiv cu sisteme de teleconferință și videoconferință. Le învățăm și le facem să funcționeze perfect, pentru că trebuie. Am utilizat învățarea digitală și telemedicina pentru a rezolva nevoia de acordare de servicii medicale, și am observat că funcționează.

COVID-19 ar putea fi ceea ce ne face să realizăm în cele din urmă cum pot accesa servicii de educație și suport lucrătorii din domeniul sănătății – în special cei din zonele rurale – mult după încheierea acestei pandemii.

 

O problemă umanitară de acces

Janez LenarčičComisar european pentru gestionarea crizelor

janezlenarcicDacă nu este gestionată printr-un răspuns global consistent și coordonat, această criză va evidenția și va aprofunda diviziunea dintre Nord și Sud, punând presiune pe sistemul multilateral și pe solidaritatea globală la un nivel fără precedent.

De asemenea, acțiunile umanitare încep să fie afectate în diverse moduri: restricțiile de circulație și suspendarea rutelor comerciale de transport aerian riscă să aibă un impact sever asupra tuturor formelor de acțiuni umanitare, deoarece împiedică accesul la persoanele afectate. Dacă pandemia începe să afecteze funcționarea piețelor alimentare globale, impactul va fi resimțit cel mai acut de către cei mai vulnerabili.

 

Efectul închiderii școlilor

Julia Gillard – fost prim-ministru al Australiei și președinte al Global Partnership for Education.

julia gillardPe măsură ce lumea luptă împotriva coronavirusului, ne concentrăm toți pe răspunsul sistemelor de sănătate. Acum este momentul să salvăm vieți. Însă nu trebuie să uităm și de salvarea viitorului a milioane de copii.

În întreaga lume, peste 1,5 miliarde de copii sunt afectați de închiderea școlilor. Sute de milioane dintre ei se află în țări cu venituri sărace. Din experiența în epidemii precum Ebola, știm că există riscul ca cele mai sărace și marginalizate fetițe, de exemplu, să nu se mai întoarcă niciodată la școală. În plus, cadrele didactice rămase neplătite în timpul închiderii școlilor pot fi pierdute pentru profesie, iar școlile din zonele sărace și rurale, închise în timpul pandemiei sau repoziționate ca facilități de sănătate, pot să nu se redeschidă. Putem alege o altă cale și să susținem continuarea educației pe perioada pandemiei și să pregătim cel mai bun început posibil pentru redeschiderea școlilor. Aceste lucruri sunt vitale pentru viitorul acestei generații.

 

Mai mult accent pe furnizarea de servicii durabile

Catherine Connor – vicepreședinte de advocacy la Elizabeth Glaser Pediatric AIDS Foundation.

catherineconnorAceastă pandemie va forța o reexaminare a arhitecturii de sănătate globală și va promova creșterea investițiilor în pregătirea pentru situații de urgență.

COVID-19 a pus accentul asupra datelor, cercetării și supravegherii epidemiologice – lucruri utilizate în mod regulat în sănătatea publică – acum solicitate și mai mult pentru a susține un răspuns pandemic. Ele au nevoie în continuare de susținere.

 

 

Mai multă flexibilitate și integrare mai mare

Jirair Ratevosian – student la doctorat la Johns Hopkins Bloomberg School of Public Health.

jirairratevosianPandemia COVID-19 le reamintește liderilor mondiali că lipsa investițiilor în sănătatea publică a unei țări este o amenințare pentru securitatea globală a sănătății de pretutindeni. Timp de zeci de ani, am construit programe verticale foarte necesare și de succes, cu o guvernare globală robustă, centrată în jurul atributelor cheie ale răspunsului HIV / SIDA.

Dar, pe măsură ce Națiunile Unite au adoptat obiective de dezvoltare mai largi, majoritatea instituțiilor globale de sănătate au continuat să funcționeze fără să țină seama ce trebuie făcut pentru a atinge aceste noi ținte. Acum, organizațiile internaționale se grăbesc să afirme flexibilitate și să ceară mandate extinse pentru a răspunde nevoilor unei pandemii. Acest lucru necesită o schimbare de paradigmă în guvernanța globală a sănătății și în cooperarea multilaterală. Comunitatea globală de sănătate trebuie să se unească în spatele câtorva principii clare de întărire a îngrijirii primare și de susținere a sănătății publice.

 

O serie de inovații sunt previzibile
Niels Keijzer – cercetător principal la German Development Institute.

nielskeijzerActuala criză globală generată de COVID-19 va aduce inovații în domeniul producției de medicamente, răspunsului la pandemie și recuperării economice, schimbări pentru care ne vom baza pe expertiza țărilor în curs de dezvoltare în a gestiona bolile infecțioase.

 

 

 

 

Mirela Mustață, Redactor executiv E-asistent

 

Surse de documentare

Sursa foto 1: https://corona-scanner.com/country/australia

https://journals.plos.org/plosone/article?id=10.1371/journal.pone.0235112

https://www.devex.com/news/after-the-pandemic-how-will-covid-19-transform-global-health-and-development-96936   (sursa foto 2-9)

Share This Post