În luna în care par să se concretizeze speranțele de a avea un vaccin contra corona virusului SARS-CoV 2, România înregistrează cel mai mare număr de infectări, iar paturile de la ATI în care pot fi îngrijiți pacienții în stare gravă sunt aproape toate ocupate.
Personalul medical care îngrijește pacienții cu COVID-19 este din ce în ce mai epuizat, prea mulți colegi au pierdut lupta cu virusul, iar tragedia de la Spitalul Județean Neamț ne demonstrează că o astfel de presiune poate duce – și chiar ajunge să ducă – la adevărate catastrofe.
Crunta realitate ne spune foarte clar un singur lucru: vaccinul nu va veni la timp pentru a salva lumea de următoarele câteva luni de maximă presiune, când virusul va mai lua multe vieți. Diferența o va face modul în care fiecare dintre noi chiar înțelege că este cu adevărat timpul să luăm măsuri stricte de protecție și să demonstrăm că suntem responsabili.
Desigur că veștile privind vaccinul aduc o reală speranță.
În 18 noiembrie, companiile Pfizer și BioNTech au venit cu completări importante la anunțul lor de la începutul lunii referitor la succesul vaccinului lor COVID-19.
Gigantul farmaceutic din SUA și partenerul său german de biotehnologie raportează acum 95% eficacitate pentru candidatul lor la vaccin, bazându-se pe analiza finală a unui studiu realizat pe 43.000 de persoane. Ei precizează, într-un comunicat de presă, și că eficacitatea scade doar la 94% la persoanele cu vârsta peste 65 de ani. Iată un lucru cu adevărat îmbucurător.
Rezultatele sunt aproape identice cu concluziile preliminare privind eficacitatea raportate de concurentul lor Moderna, la 16 noiembrie, conform studiului acestora.
În plus, ambele vaccinuri despre care vorbim reprezintă un mare pas înainte pentru cercetarea medicală. Strategia este nouă – niciun medicament produs din ARN mesager nu a fost aprobat până acum pentru folosirea pe scară largă la oameni.
Cele mai optimiste previziuni arată că aceste vaccinuri ar putea fi autorizate pentru anumite populații cu risc ridicat, printre care și personalul medical, înainte de sfârșitul anului dacă totul merge așa cum este planificat și nu apar întârzieri neprevăzute.
Așadar, veștile pentru anul viitor sunt bune, dar nu trebuie să uităm de prudență, pentru că următoarele luni sunt cruciale.
Pentru a salva cât mai mulți oameni și pentru a nu forța rezistența sistemului medical din România, avem nevoie de precauție și responsabilitate.
Așa cum v-am obișnuit în ultimele luni, prezentăm în revista de luna aceasta și alte subiecte de mare actualitate despre tema momentului pentru a înțelege provocarea cu care ne confruntăm:
– Efectele zincului asupra imunității și bolii COVID 19
– Factorii de risc, simptomele și tratamentele pentru COVID-ul “lung”
– COVID-19 și lecțiile trecutului. Cum se sfârșesc pandemiile?
De asemenea, am inclus în revistă și teme dedicate zilelor mondiale în secțiunea ”Eveniment”, de data aceasta – Ziua mondială dedicată copiilor născuți prematur – 17 noiembrie 2020, și articolulMedicina modernă și … copiii prematuri, din secțiunea ”Interviu”, în care am ales să prezentăm opiniile unor părinți, dar și părerile unor medici care au decis să vorbească, inclusiv prin exemplul personal, despre ce înseamnă să îngrijești un copil născut înainte de termen.
Merită menționate şi recomandările editoriale ale lunii:”Abecedarul bebelușilor prematuri – Un ghid complet pentru părinți, de la naștere, până la copilăria timpurie și dincolo”, de Dr. Jennifer Gunter;
”Lange – Medicina de familie”, de Mindy A. Smith, Leslie A. Shimp, Sarina Schrager; ”Terapia acceptării și angajamentului”, de Steven C. Hayes, Kirk D. Strosahl, Kelly G. Wilson.
Împreună cu echipa editorială, vă facem invitația să vă bucurați de numărul de noiembrie al revistei şi vă dorim lectură plăcută.
Doina Carmen Mazilu, Președinte OAMGMAMR – filiala București