Pandemia COVID 19 declarată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în martie 2020 a avut efecte cu bătaie lungă asupra vieților oamenilor, sistemelor de sănătate și societății, în ansamblul ei.
Până acum s-au făcut puține cercetări legate de pacienții la risc de a dezvolta așa numitul COVID ”lung” (sau de lungă durată), atenția fiind axată pe boala acută generată de virus. Pe de altă parte, devine din ce în ce mai clar că infecția COVID 19 poate fi o boală pe termen lung, pentru anumiți pacienți.
COVID-19 poate aduce complicații sistemice care se pot rezolva mai greu. Acestea sunt cuprinse în termeni precum “sindrom COVID-19 post-viral” sau encefalomielită mialgică /sindromul oboselii cronice.
De notat că un test SARS-CoV-2 pozitiv nu este important pentru diagnosticarea cu COVID-19 de lungă durată.
Colegiul King’s din Londra, Marea Britanie, a studiat peste 4000 pacienți COVID19 și a găsit că 13% dintre aceștia au avut simptome persistente pentru cel puțin 28 de zile. De asemenea, 90% dintre aceștia au manifestat oboseală cronică și dureri de cap. Acest studiu a urmărit cei peste 4000 de pacienți în Suedia, Marea Britanie și SUA, timp de câteva luni. S-a mai constatat că 4.5% și 2.3% dintre pacienți au avut simptome mai mult de 56 și 95 de zile, respectiv.
Lumea medicală știe care sunt aceste simptome pe termen lung, însă cauzele nu sunt confirmate, ci doar bănuite. Astfel, cercetătorii cred că aceste cauze sunt legate de deteriorarea reziduală a țesuturilor și/sau de răspunsurile aberante ale sistemului imunitar care persistă și după ce virusul nu mai e prezent.
Factorii de risc – ce caracteristici îi fac pe anumiți pacienți să fie mai expuși dezvoltării COVID-ului ”lung”?
Un studiu al King’s College din Londra, numit “Atribute și factori predictori ai COVID-ului ”lung”: analiza cazurilor de COVID și simptomele lor colectate de aplicația Studiul simptomelor COVID”, a subliniat câțiva factori de risc care pot prognoza 76.7% dintre cazurile COVID lung.
Cercetătorii și-au testat modelul de prognoză procesând un set de date de la 2472 de pacienți COVID, rezultatele validând precizia modelului și capacitatea de a fi folosit și pe alte seturi de date.
Astfel, factorii de risc identificați în acest studiu sunt:
- Vârsta de peste 70 de ani sau peste – acest factor a prognozat 29.2% din cazuri
- Prezența a mai mult de 5 simptome în prima săptămâna de boală – a prognozat 16.3% din cazuri
- Un index de masă corporală crescut (27.5 și peste) – a prognozat 10.3% din cazuri
- Simptome de voce răgușită – au prognozat 4.1% din cazuri
- Dificultățile de respirație – 3.8% din cazuri
- Sexul feminin – 3.7% din cazuri
La cei de peste 70 ani, febra, pierderea mirosului și comorbiditățile (mai ales bolile cardiovasculare sau pulmonare) au fost și ei factori predictori.
Autorii cercetării au atras atenția, de asemenea, asupra limitărilor studiului, precum preponderența femeilor și a celor sub 70 ani.
O altă descoperire utilă a cercetărilor legate de COVID-ul ”lung” este legată de existența a 2 tipuri, după cum urmează:
- Combinația de oboseală, dureri de cap și simptomele ale tractului respirator superior, precum dificultățile de respirație, dureri în gât, tuse persistentă și pierderea mirosului.
- Complicații multi-sistem cu febră care persistă si simptome gastro-intestinale.
Există unele simptome unice pentru COVID-ul lung. Folosindu-se pacienții cu COVID “scurt” drept grup de control, studiile au arătat că pacienții COVID ”lung” au avut simptome cardiace precum palpitațiile sau tahicardia (6.1% față de 0.5%), concentrarea sau problemele de memorie (4.1% față de 0.2%), tinnitus și dureri de urechi (3.6% față de 0.2%) și simptome ale sistemului nervos periferic, precum furnicăturile sau amorțeala (2% față de 0.5%). Aceste diferențe au atins significanța statistică (p<0.05).
În același timp, sunt studii care arată că poate apărea și o deteriorare a creierului în cazul multor pacienți care au supraviețuit, care cauzează probleme cognitive, comportamentale și psihologice, chiar daca subtile.
Deteriorarea creierului poate apărea fie direct, din cauza encefalitei, care poate avea consecințe devastatoare sau subtile, fie indirect.
Într-un studiu britanic cu 12 pacienți cu encefalită, unul s-a vindecat complet, 10 s-au recuperat parțial și unul a murit. Acest studiu a mai găsit și că un anumit număr de pacienți COVID au suferit atacuri cerebrale. De fapt, infecția COVID este un factor de risc pentru atacurile cerebrale.
Un grup de medici canadieni a găsit că pacienții COVID peste 70 de ani sunt expuși în mod particular riscului de atac cerebral, dar și pacienții mai tineri sunt de 7 ori mai expuși riscului de a face un atac cerebral decât în cazul unei gripe.
Știm și că pot apărea atacuri silențioase, care sunt un factor de risc atât pentru atacurile mai importante, cât și pentru demență.
Atacurile silențioase afectează, de obicei, substanța albă a creierului – “legăturile” dintre celulele cerebrale care permit diferitelor părți ale creierului să comunice una cu cealaltă. Aceste legături sunt esențiale pentru atenție și, când sunt deteriorate, atenția susținută este afectată.
Date de la autopsiile pacienților COVID din Finlanda sugerează că o altă cauză majoră a deteriorării cerebrale este lipsa oxigenului.
Deosebit de îngrijorător este că parte dintre pacienții autopsiați nu au avut semne de deteriorare cerebrală în timpul infecției COVID și, totuși, toți au avut deteriorare cerebrală, după cum a fost descoperit la autopsie.
În cazul supraviețuitorilor de la ATI, internați acolo din cauza insuficienței respiratorii acute sau șocurilor de orice natură, o treime a suferit o asemenea degradare cerebrală, încât testele neuropsihologice arată rezultate comparabile cu cele care apar în cazurile traumelor cerebrale moderate.
De asemenea, printre efectele psihologice pe termen lung ale internării la ATI se numără anxietatea, depresia sau sindromul de stres post-traumatic. Se așteaptă ca efectele internării la ATI ale pacienților COVID să fie similare, o prognoză deja confirmată de studiile din Marea Britanie, Canada sau Franța menționate mai sus.
Astfel, încet dar sigur, focusul sistemelor de sănătate pe faza de boală acută se extinde pentru a include și efectele pe termen mediu și lung ale COVID.
Studiile furnizează din ce în ce mai multe dovezi că există o povară semnificativă și în creștere la mulți care au trecut de faza acută a bolii. Gestionarea neadecvată a acestor cazuri poate avea un impact psihologic și social semnificativ, cu consecințe pe termen lung, atât pentru pacienții respectivi, cât și pentru societate.
Mirela Mustață, Redactor executiv e-Asistent.ro
Surse de documentare:
https://shinjieyong.medium.com/long-covid-risk-factors-symptoms-and-treatments-new-insights-555285d27698
https://www.health.harvard.edu/blog/the-hidden-long-term-cognitive-effects-of-covid-2020100821133?utm_content=buffer5dd84&utm_medium=social&utm_source=twitter&utm_campaign=buffer (inclusiv sursa foto 2)
https://evidence.nihr.ac.uk/themedreview/living-with-covid19/ (inclusiv sursa foto 1)
