Moștenirea epidemiilor din trecut, precum și o serie de principii biologice de bază, ne oferă indicii spre unde ne-am putea îndrepta în ceea ce privește viața noastră alături de noul coronavirus.

Primul și cel mai important lucru este că istoria demonstrează, în mod repetat, cât de dificil este să declari în mod decisiv că o pandemie s-a încheiat.

Practic, evoluția virală este un joc cu prelungiri pe care oamenii de știință ne pot ajuta să-l înțelegem.

Pandemiile de până acum ne învață un lucru simplu: COVID 19 va fi o întreagă eră, nu o criză care se va estompa în curând.

Pentru noi toți, primele zile ale anului 2020 aduceau o confirmare a oamenilor de știință: un nou coronavirus era responsabil de o serie misterioasă de cazuri de penumonie care apăruseră recent în centrul Chinei.

Se întâmpla la aproape 20 de ani după ce un alt coronavirus provocase o boală letală – sindromul respirator acut sever sau SARS – și ucisese 774 de oameni, înainte să fie oprit. Deși inițial oamenii de știință s-au temut că situația aceea se va repeta, ei au avut și speranța că, deși toate virusurile evoluează, acest nou coronavirus nu va fi mult schimbat față de cele cunoscute deja (coronavirusurile sunt mai stabile decât este, de exemplu, gripa, care se modifică constant și are nevoie permanent de vaccinuri actualizate).

Însă problema principală cu acest nou coronavirus a fost răspândirea sa globală necontrolată și faptul că, cu fiecare nouă infecție, virusul a avut posibilitatea să sufere mutații. El a cuprins, practic, țară după țară și a ajuns în prezent la peste 250 de milioane de oameni infectați cu virusul și peste 5 milioane de decese la nivel global, dintre care peste 50 000 de persoane în România (Coronavirus disease (COVID-19) (who.int)). După doi ani de la debutul pandemiei, am trecut de la variantele „Alpha” (care avea răspândire rapidă) la „Beta”, „Gamma”, „Delta”, „Lambda” și, cel mai recent, “Mu”.

Ce am învățat până acum în relația cu acest virus este că este extrem de puțin probabil să-l eradicăm, iar că ce se va întâmpla în următorii ani sau următoarele decenii este dificil de anticipat.

Cum funcționează genetica virusurilor?

Ele folosesc celulele noastre pentru a face copii ale propriului lor genom. În timpul acestui proces, uneori fac mici greșeli, precum greșelile de tipar. Multe dintre aceste erori nu sunt benefice virusului, însă, la un moment dat, un virus poate să obțină o mutație care-i conferă un avantaj.

Aceea devine o versiune mai puternică a virusului care-și depășește “frații” și dă naștere unei noi tulpini. Riscul în această situație este ca acea variantă să fie mult mai transmisibilă, să păcălească mai bine sistemul nostru imunitar sau să devină mai virulentă, provocând mai multe îmbolnăvi grave.

SARS-CoV-2 a devenit deja mai transmisibil față de luna ianuarie 2020, din cauza unei varietăți de mutații pe care le-a suferit. Mai întâi a venit Alpha, care a fost cu aproximativ 50 la sută mai infecțios decât virusul original, și în curând Delta, care a fost, la rândul său, cu aproximativ 50 la sută mai infecțios decât Alpha. La acest moment, lumea trăiește practic într-o pandemie produsă de varianta Delta.

Procesul de transformare a virusului este specific evoluției virale de adaptare a acestuia la o nouă specie. Totuși oamenii de știință nu se așteaptă ca acest proces să continue la nesfârșit deoarece, în mod normal, există niște limite biologice în ceea ce privește cât de infecțios poate deveni un anumit virus, pe baza proprietăților sale intrinseci.

Pe lângă faptul că devin mai transmisibile, unele variante au dobândit și capacitatea de a evita unii dintre anticorpii noștri. Anticorpii, care pot împiedica virusul să pătrundă în celulele noastre, sunt proiectați pentru a se prinde de molecule specifice de pe suprafața virusului, fixându-se ca niște piese de puzzle. Dar mutațiile genetice ale virusului pot schimba forma acelor locuri de legare, ceea ce împiedică anticorpii să-și facă treaba.

Dintre variantele existente, Delta pare să se sustragă unor anticorpi, dar există și alte variante, în special Beta, care sunt și mai eficiente la eschivarea acestor apărări. Deocamdată, Delta este atât de infecțioasă încât a reușit să depășească, și în felul acesta să limiteze răspândirea acestor variante mai periculoase. Dar, pe măsură ce mai mulți oameni dobândesc anticorpi împotriva virusului, mutațiile care permit virusului să treacă peste acești anticorpi pot deveni cele dominante. Vestea bună este că există multe tipuri diferite de anticorpi, iar o variantă cu câteva mutații noi este puțin probabil să le scape tuturor, cred experții.

Anumite celule T, de exemplu, distrug celulele infectate cu virus, ajutând la reducerea severității bolii. Cercetătorii au descoperit că luate împreună, gama noastră de celule T poate recunoaște cel puțin 30 până la 40 de bucăți diferite de SARS-CoV-2. Apoi, mai sunt și celulele B, care generează armata noastră de anticorpi. Chiar și după ce elimină infecția, organismul continuă să producă celule B pentru o perioadă, introducând în mod deliberat mici mutații genetice. Rezultatul este o colecție extrem de diversă de celule B care produc o serie de anticorpi, dintre care unii ar putea fi o potrivire bună pentru următoarea variantă a virusului. Până acum, studiile sugerează că răspunsurile noastre cu anticorpi, celule T și celule B funcționează conform așteptărilor ca linie de apărare la SARS-CoV-2.

Ceea ce este cel mai greu de prezis este dacă virusul va deveni mai virulent, adică dacă va provoca o boală mai gravă, deoarece ea nu are niciun avantaj evolutiv inerent. Virulența este importantă pentru virus doar dacă-l ajută la transmitere. De aceea este important ca bolnavii cu forme grave să fie spitalizați, iar cei cu forme ușoare izolați.

Ca regulă, există compromisuri între virulență și transmitere, adică variantele care îmbolnăvesc prea repede oamenii s-ar putea să nu se răspândească foarte mult. Dar acest virus se răspândește înainte ca oamenii să se îmbolnăvească grav. Cât timp așa stau lucrurile, virusul ar putea deveni mai virulent fără a sacrifica transmisibilitatea. Mai mult, același lucru care face virusul mai infecțios – replicare mai rapidă sau legarea mai strânsă de celulele noastre – ar putea, de asemenea, să-l facă mai virulent. Unele dovezi sugerează tocmai acest scenariu, deoarece Delta este mai probabil să ducă la spitalizare decât alte variante.

Cum va arăta viitorul?

Toate dovezile de până acum ne spun că SARS-CoV-2 nu va înceta să evolueze – iar cursa „înarmărilor” dintre virus și oameni abia începe. Am pierdut primele runde, permițând virusului să se răspândească necontrolat, dar mai avem arme puternice de adus în luptă. Cele mai notabile sunt vaccinurile extrem de eficiente, dezvoltate cu viteză record și care sunt mult mai eficiente decât au fost și sunt vaccinurile împotriva gripei.

Chiar și vaccinurile de primă generație oferă o protecție substanțială împotriva bolii, existând variante de îmbunătățire și adaptare la noile variante, modificare a dozelor și a calendarului, sau noi metode de administrare, cum ar fi spray-urile nazale, care ar putea fi mai bune în oprirea transmiterii.

Infecția ocazională sau doza booster ne-ar putea întări imunitatea și ne-ar învăța organismul să recunoască noi mutații, făcându-ne mai puțin vulnerabili la următoarea variantă care apare. Apoi, pe măsură ce numărul gazdelor complet vulnerabile scade și transmiterea încetinește, virusul va avea mai puține oportunități de a suferi mutații. O lucrare recentă, care nu a fost încă revizuită de experți, sugerează acest lucru – creșterea ratelor de vaccinare ar putea deja suprima noile mutații. Iar rata de evoluție ar putea încetini, pe măsură ce virusul devine mai bine adaptat la oameni.

În cele din urmă, oamenii de știință prevăd că, pe măsură ce evoluția virală încetinește și sistemul nostru imunitar reușește să-și pună la punct toate sistemele, vom ajunge la un echilibru cu virusul. Nu-l vom elimina niciodată, dar el va fi ca un foc care mocnește, mai degrabă decât ca unul care izbucnește. Cum arată însă exact acel punct de echilibru – cât de mult se va transmite și câte îmbolnăviri va provoca – este încă incert. Unii oameni de știință prevăd că virusul va fi în cele din urmă foarte asemănător cu gripa, care poate provoca încă boli grave și decese, mai ales în timpul creșterilor sezoniere.

Alții sunt mai optimiști și-i prezic un viitor similar cu coranavirusurile care provoacă răcelile comune. Covid-19 ar putea fi exact ca orice nou coronavirus care s-a răspândit într-o populație fără nicio imunitate preexistentă. Atunci când infecțiile vor începe să scadă, vor crește și speranțele că ceea ce a fost mai rău din pandemie am lăsat în urmă. Dar acest scenariu optimist poate să nu se materializeze. O mare parte din populația lumii este încă nevaccinată, iar acest virus s-a dovedit deja capabil să surprindă foarte tare.

Oamenii de știință cred că, deși nu ne putem proteja împotriva oricărui scenariu, putem înclina șansele în favoarea noastră extinzând supravegherea virală, accelerând distribuția globală a vaccinurilor și reducând transmiterea până când mai mulți oameni vor fi vaccinați. Ce vom face acum ne va spune, practic, cum vor arăta anii următori.

Viitorul, spune dr. Jonathan Quick, expert în sănătate globală la Universitatea Duke și autorul cărții The End of Epidemics, „depinde mult, mult mai mult de ceea ce fac oamenii decât de ceea ce face virusul”.

Mirela Mustață, Redactor executiv E-asistent

Adaptare și traducere după: What the Future May Hold for the Coronavirus and Us – The New York Times (nytimes.com) (inclusive sursa foto)