Deși se știe de ceva timp că persoanele cu demență au frecvent un somn fragmentat, de calitate proastă, două noi studii indică convingător că, dacă nu dormim suficient, avem un risc crescut de demență.
În primul studiu, cercetătorii de la Harvard Medical School au studiat mai mult de 2.800 de persoane cu vârste de peste 65 de ani care au participat la Studiul național privind tendințele în materie de sănătate și îmbătrânire in 2013 si 2014, pentru a examina relația dintre ceea ce raportau ei cu privire la caracteristicilor somnului și dezvoltarea demenței și/sau decesul acestora cinci ani mai târziu.
Cercetătorii au descoperit că, persoanele care au dormit mai puțin de cinci ore pe noapte au avut un risc de două ori mai mare de a dezvolta demență și de două ori mai mare de a muri, în comparație cu cele care au dormit între șase și opt ore pe noapte.
În cel de-al doilea studiu, cercetători din Europa (din Franța, Marea Britanie, Olanda și Finlanda) au examinat datele de la aproape 8.000 de participanți la un alt studiu, majoritatea caucazieni, mai bine educați și mai sănătoși decât populația generală.
Acest studiu a controlat, de asemenea, factorii socio-demografici, comportamentali, cardio-metabolici și de sănătate mintală.
Concluziile studiului au arătat că la cei care au dormit în mod constant șase ore sau mai puțin la vârsta de 50, 60 și 70 de ani a fost asociată o creștere cu 30% a riscului de demență, comparativ cu cei la care s-a înregistrat o durată normală a somnului de șapte ore. Vârsta medie a diagnosticului de demență a fost de 77 de ani. În plus, la aproximativ jumătate dintre participanți li s-a măsurat în mod obiectiv durata somnului cu ajutorul unui accelerometru portabil – un dispozitiv care le urmărea somnul cu ajutorul mișcărilor corpului – care a confirmat datele din chestionarele procesate.
Această relație dintre somnul la mijlocul vieții și demența la sfârșitul vieții este importantă nu numai din punct de vedere clinic, ci și din punct de vedere științific, deoarece până acum, când s-a încercat interpretarea relației dintre somn și demență, problema s-a pus în principal în nota „cine a fost primul – oul sau găina?” – a fost într-adevăr somnul insuficient cel care a cauzat demența sau simptomele demenței timpurii cele care au cauzat somnul insuficient?
Mai multe cercetări din ultimul deceniu aduc concluzii din ce în ce mai relevante pentru răspunsul la această întrebare, aducând lumină și asupra mecanismelor specifice. Astfel, începând cu 2012, două mari descoperiri au schimbat în mod semnificativ înțelegerea asupra modului în care creierul curăță deșeurile cerebrale.
Prima descoperire, din 2012, e a sistemului de circulație intracerebrală a lichidului cefalo-rahidian (LCR), denumit „sistem glimfatic” (pornind de la cuvintele „glial” și „limfatic”). Celulele gliale sunt celulele non-neuronale ale sistemului nervos, care mențin homeostazia, oferind sprijin și protecție neuronilor.
În majoritatea organelor corpului, deșeurile, precum proteinele inutile, sunt eliminate de sistemul limfatic – ele sunt transportate de vase speciale către ganglionii limfatici, unde sunt filtrate și distruse. Cu cât organul este mai activ, cu atât sunt mai multe astfel de vase. Până la aceasta descoperire din 2012, s-a crezut că celulele creierului descompun la fața locului deșeurile din apropiere.
Lucrarea publicată în 2012 de cercetătorii care lucrează în laboratorul lui Maiken Nedergaard de la Universitatea Rochester statul New York din SUA, a raportat că creierul are un sistem propriu de “instalații sanitare” pentru a elimina deșeurile. Lichidul cefalo-rahidian – lichidul care înconjoară și protejează encefalul și măduva spinării – colectează aceste deșeuri și le transportă din creier către ganglionii limfatici pentru a fi eliminate.
Cercetările arată, de asemenea, că lichidul glimfatic (numit astfel din cauza implicării celulelor glia) se deplasează prin creier doar în timpul somnului. Procesul de curățare este dezactivat în timpul orelor de veghe și este cel mai activ în timpul celor mai profunde stadii de somn.
Această descoperire a schimbat modul în care cercetătorii au înțeles rolul somnului și, de asemenea, legătura dintre somn și tulburările neurologice. Pentru multe boli, inclusiv boala Alzheimer, lipsa somnului crește riscul, despre care Dr. Nedergaard crede că este din cauza unei curățări glimfatice inadecvate.
Încă de la primele studii privind sistemul glimfatic, cercetătorii s-au gândit că acesta ar putea fi implicat în prevenirea bolii Alzheimer. Conform unei ipoteze importante cu privirea la boala Alzheimer, aceasta este cauzată de o acumulare a două tipuri de proteine, amiloid-beta și tau, care, agregându-se, împiedică neuronii să funcționeze corect și, în cele din urmă, duc la moartea acestora. Atunci când funcționează normal, sistemul glimfatic elimină amiloid-beta și tau. Cu toate acestea, la persoanele în vârstă sau la cele care suferă de Alzheimer, acest proces este mai lent – lăsând în urmă mai multe proteine potențial dăunătoare. Important de știut că mulți cercetători consideră că și după o singură noapte lipsită de somn poate crește cantitatea de beta-amiloid care se acumulează în creier.
Cercetătorii analizează acum cum să stimuleze curățarea glimfatică prin diferite mijloace. Un proiect, care a examinat șoareci modificați genetic pentru a fi predispuși la Alzheimer, a constatat că creșterea undelor lente în timpul somnului, stimulându-se astfel fluxul de lichid prin creier, a redus cantitatea de amiloid acumulată. Această lucrare a implicat „optogenetica”, în care celulele sunt modificate genetic pentru a răspunde la lumină, un tratament care nu poate fi aplicat oamenilor, dar un efect similar poate fi indus în condiții de siguranță la oameni prin stimulare electrică neinvazivă. Unele studii raportează că o astfel de stimulare poate îmbunătăți formarea memoriei la persoanele în vârstă.
Pe lângă sublinierea importanței vitale a unui somn bun, descoperirea sistemului glimfatic a evidențiat și alte moduri în care o viață sănătoasă poate promova un creier sănătos. La șoareci, exercițiile fizice îmbunătățesc fluxul limfatic, eliminând amiloid-beta. În schimb, tensiunea arterială ridicată, care împiedică pulsația normală a arterelor și venelor care acționează sistemul glimfatic, reduce mișcarea lichidului cerebro-rahidian. În acest context, nu este surprinzător faptul că hipertensiunea arterială la vârsta mijlocie crește riscul de a dezvolta boala Alzheimer mai târziu în viață.
Descoperirea sistemului glimfatic a avut efecte și în afara cercetării bolii Alzheimer. Traumatismele craniene, boala Parkinson și tulburările de dispoziție sunt toate legate de curățarea glimfatică. Cercetătorii analizează acum cum pot folosi sistemul glimfatic pentru a administra medicamente pentru creier în modul cel mai eficace. Trecerea medicamentelor prin bariera hemato-encefalică este dificilă, iar injectarea lor direct în lichidul cefalo-rahidian, permițându-le apoi să fie “spălate” în tot creierul în timpul somnului, ar putea face diferența în această privință.
Pentru viitor, acest sistem glimfatic al creierului oferă noi ținte și noi modalități de a gândi prevenirea sau tratamentul bolilor. Pe de altă parte, vestea cea mai bună pe care o avem deja, acum, este că ne putem reduce riscul de demență, pur si simplu dăruindu-ne până la opt ore de somn în fiecare noapte și, în general, un stil de viață sănătos.
Mirela Mustață, Redactor executiv E-asistent
Surse de documentare:
