Examinarea pacientului în kinetoterapie de Codruța Bulduș, Ed. Presa Universitară Clujeană, 2020

Volumul se adresează studenților la secția de kinetoterapie și are ca scop însușirea noțiunilor semiologice de bază ce le vor permite viitorilor kinetoterapeuți să-și examineze corect pacienții, în vederea stabilirii restantului funcțional. Pe baza acestor informații se va putea întocmi programul terapeutic în funcție de starea pacientului și de obiectivele propuse.

Practic, culegerea informațiilor despre starea pacientului (anamneza), realizată prin intervievarea pacientului sau a unei persoane din anturajul acesteia, oferă kinetoterpeutului posibilitatea de a identifica simptomele bolii. Componenta de examen obiectiv general are o pondere mai mare, deoarece în cadrul acestuia sunt prezentate pe larg noțiuni ale semiologiei aparatului locomotor. Pe de altă parte, examenul obiectiv pe aparate conține elemente de semiologia aparatului respirator și cardiovascular, care sunt direct implicate în realizarea exercițiului fizic în scop terapeutic.

Share This Post