Timp aproximativ de lectură: 10 minute
Există studii despre demență care contrazic ipoteza conform căreia statele dezvoltate, de exemplu Statele Unite ale Americii, se vor confrunta cu o epidemie din ce în ce mai gravă a acestei afecțiuni.
Este cazul unei cercetări a lui Eric Stallard, cadru universitar, care a studiat incidența demenței în rândul vârstnicilor americani. A fost atât de uimit de descoperirile sale încât a amânat publicarea primului său articol pe această temă timp de doi ani și jumătate, pentru a-și verifica din nou lucrarea, pentru a fi absolut sigur. Și aceasta pentru că cifrele lui contraziceau toate așteptările. În loc să confirme opinia generală conform căreia America se confrunta cu o epidemie din ce în ce mai gravă a acestei afecțiuni, ele arătau că proporția persoanelor în vârstă afectate de ea era, de fapt, în scădere rapidă.
Eric Stallard lucrează de un deceniu pentru a verifica cum stau lucrurile. Anul trecut, el și câțiva colegi au publicat un studiu în „Journal of the American Medical Association” care arată că, în timp ce acum 40 de ani, 3 din 10 americani cu vârste cuprinse între 85 și 89 de ani sufereau de demență, până în 2024, doar 1 din 10 va mai suferi de această afecțiune (graficul 1). Mai mult, America nu este singura care beneficiază de această tendință. Între 1988 și 2015, ponderea persoanelor în vârstă diagnosticate cu demență a scăzut cu 13% pe deceniu în șase țări din America de Nord și Europa, potrivit unui studiu realizat pe aproape 50.000 de persoane de către Frank Wolters de la Centrul Medical Erasmus din Rotterdam și colegii săi.
Unele studii mai restrânse au constatat, de asemenea, scăderi semnificative. Datele din cadrul studiului Framingham Heart Study, care a urmărit trei generații într-un oraș american, arată o scădere medie a cazurilor noi de demență de 20% pe deceniu, pe o perioadă de aproape 40 de ani, între sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 2010. Cei care intrau în vârsta senectuții în 2013 aveau o probabilitate cu 44% mai mică de a suferi de demență față de cei care se aflau în aceeași situație în 1978.
În timp ce majoritatea studiilor anterioare grupau pur și simplu persoanele în vârstă și aplicau apoi o ajustare statistică în funcție de vârstă, domnul Stallard a analizat intervale de vârstă restrânse pentru a compara diferite cohorte de persoane cu vârsta peste 50 de ani. Examinând schimbările dintre fiecare cohortă succesivă, el a calculat că ratele de demență au scăzut cu 2,5-3% pentru fiecare cohortă pe an calendaristic. „Din punctul meu de vedere, a fost o revoluție copernicană în acest domeniu”, spune el, răsturnând ipotezele privind răspândirea demenței. Studii de cohortă similare efectuate în diverse țări europene și în Japonia au constatat tendințe comparabile și acolo.
Factor major de risc: vârsta
Rămân întrebări importante cu privire la motivul pentru care ratele de demență sunt în scădere și dacă vor continua să scadă. Numărul tot mai mare de persoane în vârstă din majoritatea țărilor și creșterea longevității înseamnă că numărul total de cazuri este încă în creștere, chiar dacă o proporție mai mică dintre vârstnici este afectată. Iar veștile bune se limitează în mare parte la țările bogate, cel puțin pentru moment.
Totuși, teama că o epidemie de demență va scăpa în curând de sub control, afectând tot mai multe vieți și impunând o povară imposibil de suportat asupra sistemelor de sănătate, este, din fericire, exagerată.
Cel mai important factor de risc pentru demență este vârsta. Prevalența se dublează aproximativ la fiecare cinci ani după vârsta de 70 de ani. În America, în 2016, de exemplu, doar 4% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 70 și 74 de ani sufereau de demență, dar rata a crescut la 9% în cazul celor cu vârsta între 75 și 79 de ani și, din nou, la 18% în cazul celor cu vârsta între 80 și 84 de ani. Peste un sfert dintre persoanele cu vârsta peste 85 de ani sufereau de această afecțiune.
Această tendință aproape exponențială, combinată cu creșterea speranței de viață, a alimentat de mult timp previziuni alarmante. Într-un studiu publicat anul trecut în revista „Nature Medicine”,Josef Coresh, Michael Fang și coautorii lor au estimat că numărul de cazuri noi din America se va dubla, de la aproximativ 500.000 pe an în 2020 la 1 milion pe an până în 2060. Un studiu publicat în 2022 a calculat că populația globală a persoanelor cu demență se va tripla aproape, de la aproximativ 57 de milioane de persoane în 2019 la 153 de milioane de persoane în 2050.
Costul îngrijirilor
La rândul lor, aceste cifre alimentează estimări înfricoșătoare privind costul probabil al demenței în viitor. Costul direct al îngrijirii (inclusiv cel informal, la domiciliu) s-a ridicat probabil la aproximativ 1,3 trilioane de dolari la nivel mondial în 2019 (sau aproximativ 0,8% din PIB-ul global). Povara devine și mai mare dacă se iau în calcul costurile indirecte, precum scăderea calității vieții pacienților. Acestea s-au ridicat la aproximativ 781 de miliarde de dolari anul trecut numai în America (sau aproximativ 2,5% din PIB), conform unui model finanțat de Institutele Naționale de Sănătate din SUA. Un articol scris de Arindam Nandi de la Population Council, David Bloom de la Universitatea Harvard și alții utilizează o măsură și mai amplă, care încearcă să atribuie un preț suferinței pacienților (estimând disponibilitatea de a plăti pentru a o preveni). Acesta estimează costul global al demenței la 2,8 trilioane de dolari în 2019, crescând la 4,7 trilioane de dolari până în 2030, la 8,5 trilioane de dolari până în 2040 și la 16,9 trilioane de dolari până în 2050.
Cu toate acestea, astfel de proiecții îngrozitoare sunt aproape sigur eronate, cel puțin în ceea ce privește țările bogate din Occident. Aproape toate se bazează pe modele în care se înregistrează o reducere nesemnificativă, dacă nu chiar inexistentă, a ratei de demență ajustată în funcție de vârstă în deceniile următoare. Având în vedere că, în majoritatea țărilor occidentale, va crește numărul persoanelor în vârstă în următorii ani și că acestea vor trăi mai mult, astfel de ipoteze conduc la creșteri uriașe ale numărului estimat de cazuri de demență. Cu toate acestea, chiar și schimbări anuale relativ mici ale ratei de demență, cumulate pe o perioadă de 30 de ani, pot duce la rezultate mult mai optimiste.
Pentru a demonstra acest lucru, Chiara Celine Brück și coautorii săi de la Centrul Medical Erasmus au realizat o simulare computerizată detaliată pentru 10 milioane de olandezi și au analizat apoi cum ar evolua demența în două scenarii diferite. În primul scenariu, au presupus că riscul de bază al demenței nu se va modifica în timp (în afară de cel legat de îmbătrânire) și au constatat, la fel ca alte proiecții convenționale, că numărul olandezilor cu demență s-ar dubla cu mult până în 2050. În cel de-al doilea scenariu, au folosit cercetarea coautorului lor, domnul Wolters, care a constatat că incidența demenței a scăzut cu 13% pe deceniu după ajustarea în funcție de vârstă, și au simulat ce s-ar întâmpla dacă tendința ar continua. Au constatat că, deși numărul cazurilor de demență ar crește în continuare din cauza creșterii numărului de persoane în vârstă, în loc să se dubleze cu mult până în 2050, acesta ar crește cu doar 43% față de nivelul din 2020.
Și totuși, cât de reale sunt tendințele estimate
Pentru a avea mai multă încredere în astfel de proiecții, cercetătorii trebuie să determine de ce atât de multe persoane își păstrează mintea limpede și astfel să poată formula o judecată mai fundamentată cu privire la continuarea acestei tendințe. Acest lucru nu este ușor, în mare parte deoarece demența este o afecțiune cu cauze multiple, care se dezvoltă de obicei lent, pe parcursul a zeci de ani, înainte de a se manifesta în mod clar.
Oamenii de știință știu de mult timp că demența are o componentă genetică. Aproximativ 25% din populație este purtătoare a unei singure copii a unui gen cunoscut sub numele de ApoE4, care este asociat cu un risc de a dezvolta boala Alzheimer (de departe cea mai frecventă dintre zecile de boli care pot provoca demența) de 2-3 ori mai mare decât media. Pentru cei 2-3% din populație care au două copii ale acestui gen, riscul este de 10-15 ori mai mare. Cu toate acestea, multe persoane fără aceste gene suferă de demență, iar multe dintre cele care le au nu suferă de această afecțiune.
Căutarea altor cauze ale afecțiunii a primit un impuls în anii 1970 în Karelia de Nord, o regiune îndepărtată și cu condiții de viață grele din Finlanda, care înregistra una dintre cele mai ridicate rate de infarct miocardic din lume. Pentru a reduce acest flagel, autoritățile din domeniul sănătății au descurajat fumatul, au monitorizat tensiunea arterială și au încurajat o alimentație sănătoasă. Campania de sănătate publică a reușit, în cele din urmă, să reducă decesele cauzate de infarct cu 84%. Un beneficiu neașteptat, spune Tiia Ngandu, cercetătoare la Institutul Finlandez pentru Sănătate și Bunăstare, a fost oportunitatea oferită cercetătorilor de a examina aproximativ 40 de ani de dosare medicale detaliate ale unei populații numeroase.
Cine protejează memoria
Rezultatul a fost o serie revoluționară de studii observaționale care au arătat că tensiunea arterială ridicată, colesterolul ridicat, obezitatea și condiția fizică precară la vârsta mijlocie au crescut toate riscul de demență cu 20 de ani mai târziu. „Acest lucru a schimbat cu adevărat modul în care percepem demența”, spune Miia Kivipelto de la Institutul Karolinska din Stockholm, care a condus unele dintre aceste studii. „Am observat că nu este vorba doar de o boală a vârstei înaintate care nu poate fi prevenită, ci mai degrabă de un proces care începe la vârsta mijlocie, cu posibilitatea de a-i încetini, cel puțin, evoluția.”
Studiile observaționale nu pot însă ține cont de variabilele pe care cercetătorii nu le pot măsura sau nu se gândesc să le măsoare, dar care pot contribui totuși la rezultat. Cea mai bună modalitate de a le elimina este utilizarea unui studiu controlat randomizat (RCT), standardul de referință în cercetarea clinică, în cadrul căruia participanții sunt împărțiți în două grupuri, dintre care doar unul beneficiază de intervenția testată.
În 2009, dr. Ngandu și o echipă condusă de dna. Kivipelto au demarat primul mare RCT din lume pentru a vedea dacă, timp de doi ani, o alimentație sănătoasă, exercițiile fizice, antrenamentul cognitiv și tratamentul cardiac ar putea reduce demența în rândul persoanelor în vârstă cu risc ridicat de a o dezvolta. Într-adevăr, rezultatele studiului numit FINGER (Finnish Geriatric Intervention Study to Prevent Cognitive Impairment and Disability), publicate în 2015, au demonstrat că oamenii pot reduce semnificativ riscul de declin cognitiv prin adoptarea unui stil de viață sănătos.
Mai multe studii clinice randomizate similare au constatat beneficii semnificative ale acestor schimbări de stil de viață în America, Australia și Japonia, printre alte țări. Deoarece aceste studii sunt comparabile, combinarea rezultatelor lor a oferit cercetătorilor un eșantion suficient de mare pentru a studia interacțiunile dintre stilul de viață și gene. Acest lucru a dus la un rezultat deosebit de încurajator pentru persoanele cu gena ApoE4, care au beneficiat mai mult de intervenții decât cele fără această genă. „Nu-ți poți schimba genele”, spune doamna Kivipelto, „dar poți lua măsuri pentru a amâna debutul bolii sau pentru a reduce efectul factorilor genetici.”
Implicațiile sunt vaste. Comisia Lancet pentru demență, o colaborare internațională a unor experți de renume, estimează că până la 45% din cazurile de demență la nivel mondial ar putea fi amânate sau prevenite prin abordarea celor 14 „factori de risc modificabili” incluși în graficul 2, în diferite etape ale vieții. Acestea variază de la o educație școlară mai bună pentru copii, deoarece educația insuficientă este asociată cu un risc cu 60% mai mare de demență, la tratarea problemelor de auz, a colesterolului ridicat și a depresiei la vârsta de mijloc și la evitarea izolării sociale la bătrânețe.
Concluziile comisiei oferă lecții importante pentru factorii de decizie cu privire la modul de reducere a incidenței (și a costurilor) demenței. Prima este aceea de a nu se concentra exclusiv pe factorii cu cea mai puternică asociere cu demența, cum ar fi depresia netratată (care prezintă un risc cu 120% mai mare de a dezvolta această afecțiune decât în mod normal). În schimb, acordarea atenției factorilor asociați cu un risc mai scăzut, dar care sunt mai frecvenți, poate avea un impact mai mare. Tratarea persoanelor pentru pierderea auzului și colesterol ridicat, de exemplu, ar putea reduce numărul total de cazuri de demență cu 14%, constată comisia.
În episodul următor vom continua să vorbim despre alte motive pentru care incidența demenței a scăzut atât de rapid în ultimii 40 de ani, despre noi factori de risc, despre cum anumite vaccinuri o pot preveni, dacă sunt unele progrese în ceea ce privește tratamentul, dar și ce teste tot ajuta la depistarea precoce.
Mirela Mustață, redactor executiv
Surse de documentare:
