Virusul West Nile

Timp aproximativ de lectură: 6 minute

De la începutul anului 2024 și până la 11 septembrie 2024, 16 țări din Europa au raportat cazuri umane de infecție cu virusul West Nile: Albania, Austria, Bulgaria, Croația, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Kosovo, Macedonia de Nord, România, Serbia, Slovenia, Spania și Turcia.

În cazul României, conform unui raport al Institutului Național de Sănătate Publică, 47 de cazuri de infecție cu virusul West Nile au fost înregistrate din 3 iunie până în 5 septembrie 2024. Iar dintre persoanele infectate, patru au decedat.

Deși sezonul cald pare să fi trecut, foarte probabil ne vom confrunta cu această provocare și în anul următor, de aceea noutățile în domeniu sunt extrem de utile, pentru a înțelege mai bine cum ne putem proteja și ce șanse avem să nu facem forme grave de boală.

Dar ce este și cum se transmite virusul West Nile?

Sursa foto: Virusul West Nile | Virusul West Nile | CDC

Virusul este transmis la om de țânțarii infectați, în principal de țânțarii Culex. Țânțarii infectați mușcă păsări și cai, care preiau virusul în sânge și pot apoi infecta alți țânțari care se hrănesc cu sângele lor.

Pe parcursul lunilor de vară, acest ciclu duce la o amplificare a populației de țânțari infectați, crescând riscul ca țânțarii infectați să infecteze oamenii.

Cele mai multe infecții umane au loc în ultima parte a verii, cu un vârf în august și septembrie.

Deși în mod obișnuit virusul West Nile nu se transmite de la om la om, au existat câteva cazuri în care s-a răspândit prin transplanturi de organe deoarece nu toți donatorii de organe sunt testați pentru virusul West Nile.

Centrul pentru controlul și prevenirea bolilor (CDC) din SUA estimează că aproximativ 8 din 10 persoane infectate nu dezvoltă simptome. Aproximativ una din cinci persoane se îmbolnăvește, iar simptomele includ febră, frisoane, dureri musculare și articulare, dureri de cap, vărsături și diaree și erupții cutanate.

Riscul de îmbolnăvire după infectare crește odată cu vârsta, persoanele cu vârsta de 60 de ani și peste prezentând un risc mai mare, precum și persoanele cu cancer, diabet, hipertensiune arterială, boli renale și persoanele care au beneficiat de transplant de organe. Aproximativ 1 din 10 persoane care dezvoltă o boală gravă moare din cauza infecției.

Aproximativ 1 din 150 de persoane dezvoltă simptome neurologice, atunci când virusul pătrunde în sistemul nervos central. Atunci virusul traversează bariera hemato-encefalică și poate provoca: cefalee, febră mare, rigiditate a gâtului, tulburări de conștiență, letargie extremă și reactivitate redusă la stimuli externi (stupoare), dezorientare, comă, tremurături, convulsii, slăbiciune musculară, paralizie.

Ce tratamente se pot folosi și ce șanse există de a avea în viitor un vaccin protector?

Nu există un tratament specific pentru bolile legate de virusul West Nile. În cazul în care o persoană suferă de o formă mai severă a bolii, encefalită sau meningită West Nile, tratamentul poate include terapie intensivă de susținere, cum ar fi spitalizare, administrare de fluide intravenoase, aparat de respirație (ventilator), prevenirea altor infecții, cum ar fi pneumonia sau infecțiile tractului urinar, îngrijire medicală.

Există date limitate privind utilizarea diferitelor produse terapeutice pentru tratarea pacienților cu boala West Nile, cum ar fi imunoglobulina policlonală standard și hiperimună, imunoglobulina monoclonală, interferonul, ribavirina și corticosteroizii. Majoritatea datelor publicate cuprind rapoarte de caz și serii de cazuri care descriu utilizarea diferitelor produse la pacienții cu boala West Nile, cu diferite doze, momente de administrare și populații de pacienți. Sunt necesare studii clinice mai ample, prospective și controlate pentru a evalua eficacitatea și impactul unor factori precum dozarea, momentul administrării și populațiile de pacienți care ar putea beneficia de anumite tratamente.

În prezent, nu există încă un vaccin uman împotriva virusului West Nile și niciun candidat nu este nici măcar aproape de obținerea licenței. Strategiile actuale de prevenire se bazează în principal pe programe de control al țânțarilor. Deși acestea sunt mult mai ieftine decât vaccinurile, care necesită dezvoltări clinice lungi și costisitoare, efectele lor sunt trecătoare.

Imunizarea ar fi în mod clar o metodă durabilă și de lungă durată de a proteja oamenii de boala cauzată de virusul West Nile. În general, motivele lipsei unui vaccin uman pot include provocări științifice (în principal în obținerea imunității protectoare), probleme de siguranță, dificultăți în proiectarea studiilor clinice sau considerente economice.

Dezvoltarea clinică a vaccinurilor include diferite faze, reprezentate de studii de amploare din ce în ce mai mare. În timp ce testele inițiale de fază I și II pentru siguranță și imunogenitate pot fi efectuate cu zeci până la sute de participanți, eficacitatea vaccinului trebuie demonstrată prin studii de fază III de mari dimensiuni în rândul populațiilor afectate de agentul patogen. Deoarece focarele de West Nile apar sporadic, iar regiunile afectate variază, este extrem de dificil să se evalueze impactul protecției mediate de vaccin în cadrul unui astfel de studiu de eficacitate, care este planificat pentru o anumită regiune pe parcursul unui anumit interval de timp.

Incertitudinea în planificarea studiilor de eficacitate nu este o problemă specifică acestui virus; de fapt, multe virusuri emergente prezintă modele foarte variabile în ceea ce privește amploarea și localizarea focarelor lor. În consecință, dezvoltatorii de vaccinuri discută modele alternative de acordare a licențelor cu autoritățile competente precum căi accelerate de autorizare sau regula Federal Drug Administration din SUA privind animalele, și anume autorizarea unui vaccin dacă există modele animale adecvate pentru testarea eficacității, dezvoltate în principal pentru a face față amenințărilor potențiale de bioterorism.

Pentru majoritatea acestor strategii alternative de acordare a licențelor, este necesar un corelativ pentru protecție. Aceasta înseamnă că a fost stabilit un marker (de obicei imunologic) care indică inducerea cu succes a unui răspuns imun protector. Un rezultat-cheie al studiilor de vaccinare cu West Nile este capacitatea anticorpilor de a asigura o protecție completă. Acest lucru este foarte similar cu alte flavivirusuri, iar în cazul vaccinului împotriva febrei galbene, titlurile specifice ale anticorpilor neutralizanți servesc drept corelație pentru protecție.

În cazul vaccinurilor pentru febra galbenă, acest prag a fost stabilit prin experimente pe primate neumane. Cu toate acestea, primatele neumane sunt mult mai puțin sensibile la West Nile decât la febra galbenă, ceea ce complică stabilirea unui astfel de prag la aceste animale. De asemenea, faptul că majoritatea persoanelor infectate cu West Nile nu dezvoltă simptome clinice face dificilă identificarea unui corelativ de protecție mediat de anticorpi prin intermediul datelor clinice, chiar și în timpul studiilor la scară largă.

Cu toate acestea, nu poate fi exclus faptul că un vaccin împotriva West Nile ar putea obține aprobarea de comercializare prin utilizarea uneia dintre strategiile alternative în locul studiilor clasice de eficacitate, însă acest lucru ar presupune ca vaccinul să aducă beneficii clinice și socioeconomice clare.

Este evident că virusul West Nile poate provoca boli grave, chiar fatale. Acesta a provocat peste 1 500 de decese începând din 1999 numai în SUA și 181 de decese în Europa în 2018. Prin urmare, un vaccin împotriva lui ar salva vieți și ar evita suferința multor oameni.

Cu toate acestea, din punct de vedere economic, este discutabil dacă un vaccin ar fi benefic pentru sistemele de sănătate sau dacă costurile ar fi inacceptabil de ridicate. Două studii publicate au abordat raportul cost-eficacitate al vaccinării împotriva West Nile în SUA, unul în 2006, celălalt în 2017. Ambele investigații concluzionează că este puțin probabil ca un vaccin împotriva West Nile să reducă costurile.

Deoarece numărul de cazuri este relativ scăzut, iar costurile presupuse pe doză de vaccin sunt ridicate, suma de bani necesară pentru a evita un singur caz este, prin urmare, foarte mare. Raportul cost-eficacitate crește atunci când sunt imunizate doar anumite grupe de vârstă, în comparație cu vaccinarea universală. Cu toate acestea, chiar și în cazul unei imunizări specifice, acesta ar fi în continuare mult mai scăzut în comparație, de exemplu, cu vaccinul împotriva herpesului zoster, care vizează, de asemenea, persoanele în vârstă. Evident, o creștere a numărului de cazuri și un vaccin care este ieftin și care, în mod ideal, necesită doar o singură doză ar putea răsturna acest scenariu.

În acest context, este relevant faptul că aproape toate vaccinurile candidate testate clinic până în prezent necesită mai mult de o doză pentru a obține titluri ridicate de anticorpi neutralizanți la o proporție semnificativă de participanți la studiu.

Pe de altă parte, există dovezi privind diferite variații genetice care sunt asociate cu forme severe ale bolii West Nile, ceea ce ar putea conduce la abordări de vaccinare mai specifice. Acest lucru ar putea avea un impact asupra raportului cost-eficacitate, cu condiția ca testele genetice să fie disponibile și acceptate de persoanele care doresc să se vaccineze.

În aceste circumstanțe, virusul West Nile rămâne o amenințare semnificativă pentru oameni în multe părți ale lumii. Iar potențialul virusului de a provoca izbucniri în zone nou endemice, așa cum s-a întâmplat în Europa în 2018, este alarmant. Capacitatea sa de a dobândi mutații care duc la creșterea virulenței, împreună cu flexibilitatea sa de a utiliza diverse specii de țânțari ca vectori și păsări drept gazde amplificatoare, fac ca epidemiile să fie extrem de imprevizibile.

Încălzirea globală și traficul din ce în ce mai intens de persoane, animale și bunuri sunt factori suplimentari care favorizează răspândirea în continuare a West Nile. Așadar cu acest virus ne vom întâlni din ce în ce mai frecvent.

În aceste condiții, un vaccin uman ar fi esențial pentru a face față acestei amenințări globale. Așa se face că abordările noi prezentate aduc speranțe importante că acesta ar putea deveni disponibil pentru administrare țintită într-un orizont de timp relativ scurt.

Mirela Mustață, Redactor executiv E-asistent

Surse de documentare

Dar ce este și cum se transmite virusul West Nile?

Ce tratamente se pot folosi și ce șanse există de a avea în viitor un vaccin protector?

Arhive

Recomandări

Link-uri utile