O comparație a schemelor de vaccinare din Europa și Statele Unite ale Americii (SUA)

Timp de lectură: 9 minute

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) estimează că vaccinarea previne aproximativ 3,5-5 milioane de decese în fiecare an prin evitarea îmbolnăvirilor grave cu boli precum difteria, tetanosul, pertussis-ul, gripa și rujeola. În ciuda acestor succese, ezitarea față de vaccinare este un fenomen în creștere în ultimii ani. Aceasta este determinată de mulți factori sociali, de sănătate, economici și culturali, inclusiv răspândirea dezinformării, scăderea încrederii în sistemele de sănătate și o percepție eronată a diminuării riscului de îmbolnăvire datorită prevalenței scăzute a bolilor infecțioase din ultimele decenii. Aceste evoluții au condus la reducerea acoperirii vaccinale și la reapariția multor boli care pot fi prevenite prin vaccinare (vaccin-preventable diseases – VPDs).

De exemplu, în 2024, Europa a înregistrat o creștere de aproape zece ori a infecțiilor cu rujeolă.

SUA au avut aceeași problemă – Johns Hopkins Bloomberg School of Public Health a anunțat că în SUA s-au înregistrat anul trecut mai multe cazuri și decese decât în ultimele trei decenii. Astfel, s-au raportat mai mult de 2.000 de cazuri de rujeolă în 2025, un total anual mai mare decât SUA a înregistrat în ultimele decenii. Ultima dată când au fost raportate mai mult de 2.000 de cazuri într-un singur an a fost în 1992, la doar câțiva ani după ce liderii din domeniul sănătății au actualizat recomandările iar copii au trebuit să primească două doze de vaccin împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei (ROR) în loc de una singură. Rujeola este una dintre cele mai contagioase boli cunoscute, dar vaccinul ROR oferă o protecție foarte eficientă. Potrivit Centrului pentru Controlul Îmbolnăvirilor, o doză este eficientă în proporție de 93% împotriva infecției cu rujeolă, iar două doze sunt eficiente în proporție de 97%.

În plus, în 2025, pentru al doilea an consecutiv, SUA a depășit 25.000 de cazuri de tuse convulsivă – un alt semn al riscurilor legate de scăderea nivelului de vaccinare. Creșterea numărului de cazuri de tuse convulsivă nu este specifică SUA, potrivit Organizației Panamericane a Sănătății, care servește drept birou al Organizației Mondiale a Sănătății pentru regiunea Americilor. Astfel, 977.000 de cazuri de tuse convulsivă au fost raportate anul trecut la OMS, o creștere de cinci ori față de 2023.

Reapariția bolilor prevenibile prin vaccinare prezintă riscuri semnificative pentru populațiile vulnerabile, inclusiv sugarii, persoanele în vârstă și persoanele imuno-compromise. Scăderea ratelor de vaccinare a contribuit, de asemenea, la creșterea prevalenței altor infecții grave, cum ar fi meningita, gripa și pneumonia, ceea ce a dus la creșterea numărului de spitalizări și decese.

Ca răspuns la aceste provocări, țările europene au adoptat diverse strategii pentru a îmbunătăți acoperirea vaccinală. Unele s-au concentrat pe educația publică și pe accesibilitate, în timp ce altele au întărit legislația privind vaccinarea obligatorie. O vaccinare obligatorie este definită ca o vaccinare pe care fiecare copil trebuie să o primească prin lege, fără ca părintele să aibă posibilitatea de a alege să accepte sau nu administrarea acesteia. O vaccinare recomandată este o vaccinare care este inclusă în programul național de imunizare pentru toate sau pentru unele grupuri specifice, independent de faptul că este finanțată sau nu de sistemul public de sănătate. Dintre cele 30 de țări UE/SEE (Spațiul Economic European, care constă din țările UE și Islanda, Norvegia și Lichentenstein), cinci țări (Austria, Grecia, Liechtenstein, Luxemburg și Spania) recomandă toate vaccinurile incluse în programele lor naționale de imunizare. Belgia a adoptat, de asemenea, o politică globală de vaccinare, recomandând toate vaccinurile, cu excepția vaccinării împotriva poliomielitei, care este obligatorie.

Programele de vaccinare pentru oreion, rujeolă și rubeolă (ROR) prezintă numeroase variații în cele 30 de țări UE/SEE analizate. Aceste vaccinuri sunt obligatorii în 10 țări, inclusiv Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Franța, Ungaria, Italia, Letonia, Polonia, Slovacia și Slovenia. În Germania, vaccinarea împotriva rujeolei este obligatorie, în timp ce vaccinurile împotriva oreionului și rubeolei sunt recomandate. În toate celelalte țări, vaccinarea ROR este recomandată, dar nu obligatorie. Vaccinarea împotriva varicelei prezintă diferențe notabile de politică publică în spațiul UE/SEE. Începând cu 2024, trei țări (Italia, Letonia și Ungaria) au făcut vaccinarea împotriva varicelei obligatorie. În schimb, 12 țări recomandă vaccinul, în timp ce 15 țări nu l-au inclus încă în recomandările lor naționale.

Pentru tetanos-difterie-pertussis (Tdap), toate cele trei vaccinuri sunt obligatorii în 10 țări (Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Franța, Ungaria, Italia, Letonia, Malta, Polonia, Slovacia și Slovenia), în timp ce în Malta sunt obligatorii doar tetanosul și difteria. În celelalte 19 țări, vaccinurile Tdap sunt recomandate, dar nu obligatorii.

Vaccinarea împotriva Haemophilus influenzae tip B (Hib) urmează un model similar. Vaccinarea împotriva Hib este obligatorie în 10 țări (Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Franța, Ungaria, Italia, Letonia, Polonia, Slovacia, Slovenia), în timp ce rămâne recomandată în celelalte 20.

În ceea ce privește hepatita B, vaccinul este obligatoriu în 10 țări (Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Franța, Ungaria, Italia, Letonia, Polonia, Slovacia, Slovenia), iar în restul țărilor este recomandat, în special pentru nou-născuții ai mamelor seropozitive pentru hepatita B, pentru a preveni transmiterea.

Pentru poliomielită, vaccinarea este obligatorie în 12 țări (Belgia, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Franța, Ungaria, Italia, Letonia, Malta, Polonia, Slovacia și Slovenia) și recomandată în celelalte 18 țări. În cazul bolii meningococice, vaccinul este recomandat în 19 țări, în timp ce Franța a introdus vaccinarea obligatorie. 10 țări (Bulgaria, Croația, Danemarca, Estonia, Finlanda, Letonia, Norvegia, România, Slovenia și Suedia) nu au inclus încă o recomandare pentru vaccinul meningococic în programele lor naționale de imunizare. În 22 de țări, vaccinarea împotriva pneumococului este recomandată ca parte a programului lor național de imunizare. În șapte țări (Bulgaria, Croația, Franța, Ungaria, Letonia, Polonia și Slovacia), vaccinul este obligatoriu. Estonia este singura țară în care nu a fost pusă în aplicare nicio recomandare pentru această vaccinare.

Programe de vaccinare a copiilor în țările UE/EAA în 2024

obligatoriu; recomandat; nerecomandat; recomandat pentru grupele de vârstă cu risc; obligatoriu doar pentru un anumit grup * nu este finanțat de Serviciile Naționale de Sănătate (NHS) ** de la 14 la 16 ani nu este finanțat de NHS; *** de la 2 la 16 ani nu este finanțat de NHS; **** recomandat la a treia lună.

Aproape toate țările UE, împreună cu Norvegia și Islanda, oferă vaccinarea împotriva HPV atât fetelor, cât și băieților în adolescență. Numărul de doze recomandate în program poate varia. Unele țări asigură vaccinarea în școli, în timp ce altele în unitățile sanitare. În 2023, în medie, 64% dintre fetele din UE au primit toate dozele recomandate de vaccin HPV până la vârsta de 15 ani, variind de la 91% în Portugalia la 7% în Bulgaria. În toate țările, cu excepția Portugaliei, Islandei și Norvegiei, acoperirea nu a atins obiectivul OMS 2030 de vaccinare completă a 90% dintre fete până la vârsta de 15 ani. Acoperirea vaccinală în rândul băieților este în general mai scăzută decât în rândul fetelor, reflectând includerea lor mai recentă în programul de vaccinare. Cu toate acestea, unele țări au crescut acoperirea în ultimii ani, șapte țări înregistrând rate de vaccinare la băieți cu cel mult 10% mai mici decât ratele la fete. Opt țări (Norvegia, Portugalia, Danemarca, Irlanda, Finlanda, Belgia, Ungaria și Regatul Unit) au vaccinat mai mult de 60% dintre băieți cu toate dozele de vaccin HPV în 2023.

Toate aceste date evidențiază peisajul divers al politicilor de vaccinare pediatrică în UE și SEE. În special, 13 țări aveau cel puțin o vaccinare pediatrică obligatorie, în timp ce 17 țări nu aveau vaccinări obligatorii, bazându-se doar pe recomandări. Aceeași variabilitate pe care o observăm la nivelul UE/SEE se regăsește și la nivel global.

Aceste variații sunt rezultatul:

diferențelor în epidemiologia (tipare și frecvență) bolilor prevenibile prin vaccinare în fiecare țară.
diferențelor în modul în care țările iau decizii cu privire la vaccinurile care trebuie oferite tuturor.
capacității sistemului de sănătate de a adăuga noi vaccinuri și costului asociat.
istoriei și tradiției vaccinării în țara respectivă („întotdeauna am procedat astfel”).

Selectarea vaccinurilor obligatorii reflectă, de obicei, gravitatea și potențialul de transmitere al bolilor pe care le previn. Vaccinurile împotriva bolilor foarte contagioase și grave, cum ar fi rujeola și poliomielita, sunt adesea prioritare în programele de vaccinare obligatorie din cauza potențialului lor de a provoca focare extinse și consecințe grave asupra sănătății. De exemplu, 11 țări UE/SEE au impus obligativitatea vaccinului ROR, ca răspuns la epidemiile periodice de rujeolă din Europa. După cum au subliniat Organizația Mondială a Sănătății și ECDC (Centrul European de Control al Îmbolnăvirilor), aceste focare sunt legate în principal de acoperirea vaccinală scăzută. Întreruperea serviciilor de îngrijire primară care a avut loc în timpul pandemiei COVID-19 a contribuit, de asemenea, la scăderea acoperirii vaccinale în toată lumea. În mod similar, reducerea acoperirii vaccinale observată în timpul pandemiei COVID-19 a dus la o reapariție a altor boli prevenibile prin vaccinare, ca în cazul tusei convulsive.

Vaccinurile pentru bolile cu rate de transmitere mai scăzute sau cu rezultate mai puțin grave, cum ar fi varicela, sunt mai des recomandate decât obligatorii. Doar câteva țări, printre care Italia și Ungaria, au impus obligativitatea vaccinării împotriva varicelei, în timp ce majoritatea celorlalte optează pentru recomandări bazate pe factorii de risc și pe profilurile individuale de sănătate.

Majoritatea țărilor din întreaga lume tind să recomande aceleași tipuri de vaccinuri pentru bebeluși, copii și adulți. Cu toate acestea, calendarul de administrare a acestor vaccinuri – programul de vaccinare – nu este exact același de la țară la țară. Pot exista diferențe în ceea ce privește:

numărul de tipuri diferite de vaccinuri incluse
producătorii care furnizează vaccinurile, ceea ce duce la nume de marcă diferite
vârstele la care sunt recomandate vaccinurile și rapelurile
numărul de doze de vaccin recomandate pentru fiecare vaccin
tipurile de vaccinuri recomandate pentru întreaga populație
tipurile de vaccinuri recomandate pentru anumite grupuri, cum ar fi persoanele însărcinate

În SUA și Canada, de exemplu, vaccinul antigripal este recomandat tuturor persoanelor cu vârsta de peste șase luni, în timp ce în Regatul Unit, programul este adaptat copiilor cu vârsta de peste doi ani, adulților cu vârsta de peste 65 de ani, femeilor însărcinate și altor grupuri speciale, cum ar fi cei cu afecțiuni medicale grave.

Oficialii federali americani din domeniul sănătății au încercat recent să facă programul de vaccinare a copiilor din SUA mai asemănător cu cel din Danemarca. Noile recomandări din SUA grupează vaccinurile și imunizările în trei categorii:

cele recomandate pentru toți copiii
cele recomandate pentru anumite grupuri cu risc ridicat
cele care pot fi administrate pe baza unei „decizii clinice comune”.

În loc să fie recomandate tuturor copiilor în mod implicit, vaccinurile împotriva rotavirusului, gripei și hepatitei A vor fi acum recomandate doar anumitor grupuri „cu risc ridicat” sau vor fi accesibile prin „luarea în comun a deciziilor clinice” între părinți și furnizori. Ghidul federal din SUA recomandă în continuare ca toți copiii să primească vaccinuri împotriva a 11 boli: rujeolă, oreion, rubeolă, poliomielită, pertussis, tetanos, difterie, Haemophilus influenzae tip B (Hib), pneumococ, varicelă și virusul papiloma uman (HPV). Cu toate acestea, se recomandă o singură doză de vaccin HPV în loc de cele două obișnuite.

Anumite populații „cu risc ridicat” sunt recomandate să fie imunizate împotriva RSV, hepatitei A, hepatitei B, dengue și a două tipuri de boli meningococice. Imunizările împotriva virusului sincițial respirator, sau RSV, includ un vaccin prenatal administrat mamelor și medicamente cu anticorpi administrate copiilor. Nu există niciun vaccin RSV disponibil pentru copii.

După cum se observă, politicile de vaccinare pediatrică în Europa și SUA sunt complexe și în continuă evoluție. Țările cu programe de vaccinare de succes, fie obligatorii, fie prin recomandări, au caracteristici comune, cum ar fi sisteme de sănătate eficiente, servicii de vaccinare accesibile și o încredere puternică a publicului în autoritățile sanitare. Pe măsură ce sunt introduse noi vaccinuri și ezitarea la vaccinare continuă să pună probleme, țările vor trebui să își adapteze în continuare strategiile pentru a menține sau a crește acoperirea vaccinală.

Variația politicilor evidențiază importanța contextului în modelarea intervențiilor de sănătate publică. Țările au adoptat în ultimii ani o gamă largă de strategii pentru a combate scăderea ratelor de vaccinare și reapariția bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare, de la extinderea programelor de vaccinare obligatorie la concentrarea asupra recomandării și educației publice. Eforturile actuale de armonizare a politicilor de vaccinare și de abordare a preocupărilor publicului vor fi esențiale pentru asigurarea unor progrese susținute în prevenirea bolilor infecțioase în Europa și SUA.

Mirela Mustață, redactor executiv

Surse de documentare:

O comparație a schemelor de vaccinare din Europa și Statele Unite ale Americii (SUA)

Timp de lectură: 9 minute

Arhive

Recomandări

Link-uri utile