Timp aproximativ de lectură: 7 minute

10 octombrie 2026 marchează Ziua Mondială a Îngrijirilor Paliative. Cu acest prilej, am ales să trecem în revistă o scurtă istorie, dar și ultimele dovezi privind acest domeniu relativ nou, dar din ce în ce mai necesar, al îngrijirii medicale.

În ultimele decenii, îngrijirile paliative au devenit o componentă esențială a sistemelor moderne de sănătate. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), „Îngrijirile paliative reprezintă o abordare care îmbunătățește calitatea vieții pacienților și a familiilor acestora care se confruntă cu probleme asociate bolilor care pun viața în pericol, prin prevenirea și alinarea suferinței, prin identificarea timpurie, evaluarea și tratarea impecabile a durerii și a altor probleme de natură fizică, psihosocială și spirituală”.

La nivel mondial, se estimează că 56,8 milioane de persoane au nevoie anual de îngrijiri paliative, însă doar aproximativ 14% le primesc, ceea ce evidențiază necesitatea extinderii serviciilor și a unui acces echitabil. Asocierea frecventă a paliației exclusiv cu boala oncologică sau cu moartea iminentă limitează recunoașterea beneficiilor sale pentru persoanele cu alte afecțiuni cronice care reduc speranța de viață, precum și beneficiile pentru diversele comunități în care acestea trăiesc. Reducerea acestor lacune presupune informarea publicului și a profesioniștilor, dezvoltarea competențelor privind îngrijirea la sfârșitul vieții și colaborarea cu familiile, îngrijitorii informali și comunitățile. Pandemia de COVID-19 a evidențiat și ea vulnerabilitatea serviciilor și rolul telemedicinei în menținerea comunicării și a sprijinului, subliniind necesitatea dezvoltării infrastructurii digitale și a evaluării unor soluții tehnologice noi.

O scurtă istorie…

Îngrijirile paliative și centrele de îngrijire paliativă s-au dezvoltat rapid, începând cu sfârșitul anilor 1960. Munca de pionierat a lui Cicely Saunders a jucat un rol esențial în atragerea atenției asupra nevoilor de îngrijire la sfârșitul vieții ale pacienților cu boli maligne în stadiu avansat.

În anii 1970, îngrijirile paliative au început să fie definite ca un domeniu de activitate și au devenit sinonime cu sprijinul fizic, social, psihologic și spiritual acordat pacienților cu boli care limitează durata de viață, oferit de o echipă multidisciplinară. Serviciile de îngrijiri paliative s-au dezvoltat în multe contexte și au fost adesea strâns legate de oncologie.

Mișcarea modernă a centrelor de îngrijire paliativă a început la St. Christopher’s Hospice, din Londra. De acolo s-a răspândit destul de rapid în Regatul Unit și în multe alte țări. Prima unitate de îngrijiri paliative din lume a fost înființată la Montreal (Canada) în 1975, iar prima din Germania a fost înființată la Köln în 1983. Până în 1990, mișcarea de îngrijiri paliative sau de tip hospice era practic inexistentă în Germania. De la începutul anilor ’90 s-a putut observa un interes crescând pentru acest domeniu.

În România, îngrijirile paliative au apărut în 1992, prin înființarea Fundației HOSPICE Casa Speranței, la Brașov, la inițiativa britanicului Graham Perolls. Inițial, îngrijirea era oferită la domiciliul pacienților. Apoi, primul centru cu internare și servicii integrate de îngrijire paliativă, a fost inaugurat în 2002, tot la Brașov, de HOSPICE Casa Speranței.

Pornind cu mișcarea inițiată de Cicely Saunders în anii 1960, îngrijirile paliative au evoluat de la îngrijirea persoanelor aflate la sfârșitul vieții și ameliorarea simptomelor severe către un domeniu profesional recunoscut, cu servicii în comunitate și adresabilitate extinsă la boli cronice non-oncologice. Progresele recente includ integrarea timpurie în oncologie și dezvoltarea îngrijirilor la distanță, care pot facilita accesul persoanelor din zone rurale sau cu dificultăți de deplasare. Prioritățile pentru viitor sunt asigurarea accesului tuturor celor care au nevoie, extinderea intervenției precoce, creșterea conștientizării publice, sprijinirea și implicarea îngrijitorilor informali și a comunităților, precum și integrarea tehnologiilor în beneficiul pacienților, familiilor și profesioniștilor, într-un context de îmbătrânire a populației și cerere tot mai mare.

Și aceasta pentru că, peste tot în lume, cererea de îngrijiri paliative este în creștere, pe măsură ce tot mai multe persoane decedează la vârste înaintate, din cauza bolilor cronice și a demenței, precum și din cauza dorinței de a transfera o parte mai mare a îngrijirilor în comunitate. Iar  sistemele de sănătate trebuie să se adapteze.

În acest moment, nevoia mondială pentru acest tip de îngrijire este mult mai mare decât oferta disponibilă. Totuși, există semne încurajatoare de recunoaștere din partea factorilor de decizie și a organismelor influente, iar interesul pentru îngrijirea paliativă nu a fost niciodată mai mare.

Cine oferă astfel de îngrijiri?

Îngrijirile paliative sunt furnizate de o gamă variată de profesioniști. Unii sunt „nespecialiști” în îngrijiri paliative (de exemplu, profesioniști din îngrijirea primară sau comunitară, precum și profesioniști din îngrijirea secundară specializați în alte domenii). Alături de ei, lucrează specialiști în îngrijiri paliative (adică echipe multiprofesionale care lucrează predominant în domeniul îngrijirilor paliative). Atât îngrijirile paliative „nespecializate”, cât și cele specializate îmbunătățesc rezultatele pentru pacienți și familii și reduc costurile oficiale ale asistenței medicale.

Îngrijirile paliative nespecializate, care ar trebui să intre în responsabilitatea majorității profesioniștilor din sănătate și îngrijire, includ controlul durerii și al simptomelor, sprijinul psihologic, social și spiritual, recunoașterea apropierii sfârșitului vieții, planificarea anticipată a îngrijirilor și trimiterea către servicii specializate atunci când este necesar. În prezent, lipsa resurselor și diferențele de competență și acces lasă numeroase nevoi nerecunoscute sau neacoperite. În contextul îmbătrânirii populației, al multimorbidității și al unei creșteri estimate, de exemplu, cu până la 47% a nevoii de îngrijiri paliative în Anglia și Țara Galilor între 2014 și 2040, sistemele de sănătate trebuie să consolideze atât serviciile generale, cât și pe cele specializate, cu personal suficient și pregătit și cu o infrastructură adecvată, în special în comunitate și la domiciliu.

Care este rolul îngrijirilor paliative nespecializate și locul îngrijirilor paliative specializate în acest context?

Îngrijirile paliative nespecializate și cele specializate urmăresc același lucru: îmbunătățirea calității vieții prin abordarea holistică a nevoilor fizice, psihosociale și emoționale ale pacienților și sprijinirea familiilor. Îngrijirea nespecializată este asigurată în principal de profesioniștii din medicina primară, comunitate și alte specialități, cu implicarea familiei și a îngrijitorilor informali, iar echipele specializate intervin pentru nevoi mai complexe. Dovezile susțin beneficiile ambelor forme de îngrijire, inclusiv la domiciliu, asupra stării pacienților, experienței îngrijirii și costurilor, deși rămâne insuficient clarificat ce modele funcționează cel mai bine în diferite situații. Totuși, adăugarea îngrijirilor paliative specializate la îngrijirea obișnuită aduce îmbunătățiri clinic semnificative ale calității vieții și bunăstării emoționale, indiferent de boala de bază.

Apoi, momentul inițierii îngrijirilor paliative specializate este esențial: beneficiile sunt mai mari atunci când acestea încep cu cel puțin trei luni înainte de deces, deși sunt utile și pentru perioade mai scurte. În practică, trimiterile se fac adesea tardiv, mai ales pentru persoanele cu boli non-oncologice, demență sau accident vascular cerebral, iar accesul este inegal pentru vârstnici și pentru persoanele dezavantajate socioeconomic.

De ce este important ca trimiterea să nu fie tardivă? Integrarea timpurie poate îmbunătăți controlul simptomelor, starea emoțională și sprijinul social, poate reduce necesitatea tratamentelor agresive la sfârșitul vieții și, în unele studii, este asociată cu o supraviețuire mai îndelungată.

Pentru a asigura accesul la momentul potrivit, sunt necesare identificarea sistematică a nevoilor, criterii clare de trimitere și alocarea adecvată a resurselor.

Care sunt provocările în acest domeniu?

Cea mai mare parte a îngrijirilor paliative este asigurată de profesioniștii din medicina primară, comunitate și spitale, care identifică persoanele aflate la sfârșitul vieții, gestionează simptomele și facilitează accesul la servicii specializate. Activitatea lor este însă limitată de timpul insuficient, volumul mare de muncă, deficitul de personal și lipsa pregătirii în domeniu.

Echipele specializate gestionează cazurile complexe și contribuie la reducerea internărilor și a duratei spitalizării, dar se confruntă, la rândul lor, cu dificultăți financiare și de personal. În contextul serviciilor din Marea Britanie, de exemplu, dependența majoră de finanțarea caritabilă determină unii furnizori să reducă numărul pacienților îngrijiți.

Apoi, familia și prietenii preiau o parte importantă a îngrijirii, de la ajutorul pentru igienă și îmbrăcare până la transport și activități casnice. În Anglia, costul estimat al înlocuirii acestui sprijin cu servicii plătite este de 28,7 miliarde de lire sterline. Povara îngrijirii este mai mare în situațiile asociate cu acces dificil la servicii specializate, inclusiv pentru persoanele vârstnice, cele cu boli non-oncologice și cele din zone defavorizate. Accesul la timp este împiedicat de nerecunoașterea nevoilor, criteriile neuniforme de trimitere, stigmatizarea îngrijirilor paliative și resursele limitate.

Provocările viitoare ale îngrijirilor paliative includ asigurarea accesului pentru toate persoanele care au nevoie și sprijinirea financiară, practică și psihologică a îngrijitorilor informali. Deoarece persoanele grav bolnave își petrec cea mai mare parte a timpului în afara contactului direct cu serviciile medicale, familia, prietenii și comunitatea au un rol esențial.

Educația publică, inclusiv în școli și prin cursuri precum „Last Aid”, poate îmbunătăți cunoștințele și încuraja implicarea în îngrijirea la sfârșitul vieții. Totodată, telemedicina și alte tehnologii pot extinde accesul la sprijin specializat, mai ales în zonele rurale.

O altă provocare controversată este dezbaterea deschisă privind sinuciderea asistată și relația acesteia cu îngrijirile paliative, în contextul opiniilor divergente din societate și din rândul profesioniștilor. Dialogul trebuie să implice toate părțile interesate, inclusiv profesioniști din sănătate, specialiști în etică și decidenți, pentru a identifica modalități de sprijinire a persoanelor aflate la sfârșitul vieții. Accesul universal la îngrijiri paliative, finanțarea adecvată a serviciilor și ameliorarea optimă a simptomelor sunt măsuri esențiale pentru a răspunde suferinței care poate sta, de fapt, la baza dorinței de moarte asistată.

Dacă așa stau lucrurile, care sunt soluțiile?

Serviciile de îngrijire paliativă trebuie să fie multidisciplinare, integrate în diferite medii de îngrijire și susținute de resurse suficiente, pentru a asigura controlul simptomelor, sprijinul psihosocial și spiritual și planificarea anticipată a îngrijirii. Intervenția la timp presupune identificarea precoce a nevoilor complexe, criterii consecvente de trimitere și pregătirea și sprijinirea personalului care oferă îngrijiri nespecializate. Iar politicile publice să promoveze accesul la servicii specializate în funcție de nevoile pacientului, ideal cu 3–6 luni înainte de deces, pentru a maximiza beneficiile și a reduce presiunea asupra spitalelor.

Practic este contraproductiv să se lase îngrijirile paliative și îngrijirile paliative de specialitate fără resurse suficiente, deoarece se riscă apariția unor servicii slab echipate și ineficiente, care nu răspund nevoilor pacienților. Acest lucru este deosebit de important pentru serviciile de îngrijiri paliative comunitare, dacă se dorește reducerea nivelurilor ridicate de internări neplanificate în spital în apropierea sfârșitului vieții,  și realizarea tranziției propuse de la îngrijirea acută la îngrijirea comunitară.

În concluzie, pentru a răspunde cererii crescânde de îngrijiri paliative în cadrul comunităților, este esențială o colaborare consolidată între persoanele fără pregătire medicală și profesioniștii din domeniul sănătății, susținută de o abordare comunitară bazată pe grijă. Îngrijirile paliative la distanță sunt extrem de promițătoare, dar sunt necesare cercetări suplimentare și modele bazate pe practică pentru a integra această abordare în mod eficient în îngrijirea de rutină și în structurile comunitare.

Atunci când toată lumea contribuie, putem ajunge să depunem eforturi colective pentru a asigura îngrijiri pline de compasiune tuturor celor care au nevoie de ele.

Mirela Mustață, redactor executiv

Surse de documentare:

1. Bollig G, Zelko E. Noi progrese în îngrijirea paliativă – Situația actuală a domeniului, provocările și progresele sale la sfârșitul anului 2025. Healthcare (Basel). 14 ianuarie 2026;14(2):206. doi: 10.3390/healthcare14020206. PMID: 41595342; PMCID: PMC12840701.
2. Clark D. De la margine la centru: o trecere în revistă a istoriei îngrijirilor paliative în cazul cancerului. Lancet Oncol. mai 2007;8(5):430-8. doi: 10.1016/S1470-2045(07)70138-9. PMID: 17466900.
3. Klaschik E, Nauck F. Historische Entwicklung der Palliativmedizin [Evoluția istorică a medicinei paliative]. Zentralbl Chir. 1998;123(6):620-3. Germană. PMID: 9703635.
4. Pask S, Murtagh FEM, Boland JW. Îngrijirile paliative: care sunt dovezile? Clin Med (Lond). iulie 2025; 25(4):100320. doi: 10.1016/j.clinme.2025.100320. Publicare electronică 5 mai 2025. PMID: 40334942; PMCID: PMC12153365.