Timp aproximativ de lectură: 8 minute

Ziua Europeană a Depresiei a fost lansată cu mai bine de 20 de ani în urmă de Asociația Europeană pentru Depresie și va avea loc anul acesta pe 4 octombrie 2026.

Sub deviza „Opriți depresia! Aduceți lumină în întuneric”, dă un exemplu pentru o mai bună educare și o abordare cu mai multă sensibilitate în societate. În același timp, se urmărește reducerea continuă a stigmatizării bolilor mintale.

Depresia este una dintre cele mai frecvente boli mintale – și poate schimba profund viața. Pentru cei afectați, boala înseamnă adesea mult mai mult decât o depresie temporară: poate reduce semnificativ calitatea vieții, poate îngreuna viața de zi cu zi și poate determina persoanele afectate să se retragă din ce în ce mai mult și să piardă contactul cu familia, prietenii și mediul social. Efectele depresiei depășesc astfel experiența individuală: pot afecta familiile și relațiile sociale, precum și viața profesională și participarea socială. Prin urmare, depresia nu este doar o problemă personală, ci și una socială. În plus, este și o povară societală grea, deoarece aproximativ una din cinci persoane va suferi de depresie pe parcursul vieții.

Despre identificarea riscului de depresie se vorbește din ce în ce mai mult. De exemplu, locul în care privirea unui copil se oprește asupra fețelor fericite și a celor triste poate dezvălui indicii surprinzătoare despre riscul său de a suferi de depresie mai târziu în viață.

Depresia poate schimba tipul de fețe emoționale pe care copiii le observă cel mai des, dar acest model pare să depindă de istoricul familial. Copiii cu un risc familial mai ridicat s-au concentrat din ce în ce mai mult asupra fețelor triste, în timp ce copiii cu risc mai scăzut, dar cu simptome în creștere, au acordat mai puțină atenție celor fericite.

Atenția copiilor față de fețele fericite și triste poate oferi indicii despre modul în care se dezvoltă depresia, iar istoricul familial pare să modeleze aceste tipare. Sursa: AI/ScienceDaily.com

Un zâmbet sau o încruntare pot dezvălui mai mult decât simpla emoție. Fețele care captează atenția unui copil ar putea oferi indicii importante despre sănătatea sa mintală și despre modul în care se dezvoltă depresia.

Un nou studiu realizat de Universitatea Binghamton, din cadrul Universității de Stat din New York (SUNY), sugerează că depresia poate influența intensitatea cu care copiii se concentrează asupra expresiilor emoționale, cum ar fi fețele fericite sau triste. Modelul pare să difere în funcție de existența sau nu a antecedentelor familiale de depresie la un copil.

Cercetătorii studiază modul în care se dezvoltă depresia la copii și adolescenți, acordând o atenție deosebită modului în care istoricul familial și experiențele emoționale pot influența vulnerabilitatea în timp. Prin identificarea acestor tipare în timp ce copiii se află încă în perioada de dezvoltare, oamenii de știință speră să înțeleagă mai bine cine ar putea fi expus unui risc mai mare și, în cele din urmă, să îmbunătățească strategiile de prevenire.

„Majoritatea vulnerabilităților pe care le analizăm sunt încă în curs de dezvoltare în această perioadă”, a declarat Brandon Gibb, director al Institutului pentru Tulburări de Stare de Spirit și profesor emerit de psihologie la SUNY. „Poți observa aceste aspecte pe măsură ce se dezvoltă, în loc să le studiezi abia după ce au apărut deja și sunt destul de stabile.”

Studiul de la Binghamton a fost conceput pentru a investiga această întrebare legată de asocierea depresiei cu fețele triste prin urmărirea atât a simptomelor depresive, cât și a tiparelor de atenție de-a lungul timpului. Potrivit cercetătorilor, acesta este primul studiu care examinează modul în care schimbările survenite la unul dintre acești factori pot prezice schimbări ulterioare la celălalt în rândul copiilor.

„Adevărata noutate constă în faptul că am analizat aceste relații tranzacționale”, a declarat Kelly Gair, doctorandă la Binghamton și autoare principală a articolului. „Am analizat modul în care tendințele de atenție și simptomele depresive se preziceau reciproc de-a lungul intervalelor de timp, ceea ce este deosebit de inovator și nu a mai fost făcut până acum.”

Echipa de cercetare, din care a făcut parte și Leslie A. Brick de la Universitatea din New Mexico, a urmărit 242 de copii și mamele lor timp de doi ani. Participanții au fost evaluați la fiecare șase luni.

La fiecare vizită, copiii priveau perechi de fețe pe un ecran. O față prezenta o expresie neutră, în timp ce cealaltă exprima o emoție (bucurie, tristețe sau furie). Tehnologia de urmărire a mișcărilor oculare a măsurat care dintre fețe a captat atenția copilului și pentru cât timp.

Rezultatele sugerează și că intensificarea simptomelor depresive nu afectează atenția fiecărui copil în același mod. Antecedentele familiale par să joace un rol important.

În rândul copiilor ale căror mame aveau antecedente de tulburare depresivă majoră, intensificarea simptomelor depresive a fost asociată cu o atenție sporită acordată fețelor triste. Cu alte cuvinte, pe măsură ce acești copii prezentau ei înșiși mai multe simptome, atenția lor era atrasă din ce în ce mai mult către expresiile de tristețe.

„Pentru cei care se află deja în grupul de risc, cu cât acești copii se confruntă mai mult cu depresia, cu atât își pierd mai mult capacitatea de a-și îndrepta atenția departe de lucrurile triste din jurul lor”, a spus Gibb.

„Știm că, atunci când ești deprimat, se schimbă lucrurile la care îți îndrepți atenția”, a spus Gair. „Rezultatele noastre sugerează că aceste schimbări pot fi mai de durată și pot diferi în funcție de istoricul familial. O ipoteză este că, pentru copiii mamelor cu depresie, care sunt expuși la mai multe expresii faciale de tristețe în urma interacțiunilor cu mama lor, aceste tipuri de expresii faciale devin și mai evidente atunci când ei înșiși suferă de depresie, astfel încât atenția lor rămâne din ce în ce mai fixată asupra expresiilor triste.”

Un model diferit a apărut în rândul copiilor ale căror mame nu aveau antecedente de depresie. Atunci când simptomele depresive s-au intensificat la acești copii, ei nu au devenit mai concentrați asupra expresiilor triste. În schimb, au acordat mai puțină atenție fețelor fericite.

„La copiii noștri cu risc mai scăzut, ceea ce pare să se întâmple este că experiențele de depresie erodează un factor protector, și anume câtă atenție acordă fețelor fericite”, a spus Gibb.

Această distincție sugerează că depresia poate altera atenția emoțională prin căi diferite, în funcție de nivelul de risc familial al copilului. Pentru unii copii, tristețea poate deveni din ce în ce mai greu de ignorat. Pentru alții, semnalele emoționale pozitive pot pur și simplu să aibă o probabilitate mai mică de a le capta atenția.

Cercetătorii continuă să urmărească copiii pe măsură ce aceștia intră în adolescență, o perioadă în care riscul de a dezvolta depresie crește pentru mulți tineri. Ei speră astfel să determine dacă aceste tipare de atenție din copilărie sunt asociate cu o probabilitate mai mare de a primi un diagnostic de depresie mai târziu.

Mirela Mustață, redactor executiv

Surse de documentare:

1. Copiii cu risc de depresie rămân „blocați” pe fețele triste | ScienceDaily
2. Ziua Europeană a Depresiei 2026: Să facem depresia vizibilă » Ziua Europeană a Depresiei
3. Profiluri latente ale compasiunii față de sine, față de alți oameni și față de animale: un studiu realizat în două momente – ScienceDirect