“Marele spital, ale carui porti se deschid astazi, insemneaza, in procesul operei de asistenta sanitara a Capitalei, un moment hotarator de inviorare si de mare nadejde”, extras din cuvantarea Presedintelui Academiei Romane C. Radulescu – Motru.
In curand se implinesc 100 de ani de la testamentul lui Jacques M. Elias din decembrie 1914. Un testament pe care Jacques M. Elias nu l-a mai modificat pana la decesul sau survenit peste 9 ani.
Prin testament, Jacques M. Elias a decis, asadar, ca averea sa sa fie folosita si pentru infiintarea unui spital care avea sa fie numit Spitalul fondat de Familia Menachem H. Elias.
Important om de afaceri, proprietar de fabrici de zahar, bancher – presedintele si actionarul Bancii Generale Romane, industrias si consilierul Regelui Carol I, Jacques Elias avea sa lase o avere care, dupa rezolvarea diferitelor tranzactii cu rudele si achitarea taxelor succesorale, avea sa se ridice la aproape 224 milioane lei.
De ce si-a dorit Jacques Elias sa asigure conditiile materiale necesare „promovarii culturii din Romania, alinarii boalelor saracilor nostri, incurajarii elementelor valoroase, sprijinirii cauzelor nobile, si aceasta fara deosebire de origine, pentru toti cei care merita sa fie ajutati”? (Ziarul „Universul” din 7 iunie 1923, editorialul Un exemplu). De ce a incredintat Academiei Romane responsabilitatea realizarii proiectului sau?
In acest testament, Jacques M. Elias scria:
„Institui legatar universal Academia Romana, careia ii las toată averea mea mobila si imobila, fara de nici o rezerva, orinde s-ar afla aceasta avere, in tara si in strainatate.
Impui legatarului universal urmatoarele sarcini:
Sa infiinteze si sa staruie a se recunoaste ca persoana juridica o fundatie de cultura nationala si de asistență publica numita Fundatia Familiei Menachem H. Elias, cu sediul in Bucuresti. Va inzestra aceasta fundatie cu toată averea mea, dupa ce se va deduce sarcinile succesiunii si legatele particulare.
Fundatia va avea de scop a intemeia, intretine, dezvolta sau ajuta institutiile de cultura, de preferinta de cultura practica precum si de opere de asistenta publica si de binefacere, ca de exemplu burse la copii saraci, cantine scolare, ajutorul saracilor, de preferinta prin munca, etc.
In special va avea obligatia de a construi si intretine in Bucuresti un spital cu cel putin una suta paturi, in conditiunile cele mai moderne si perfectionate; acest spital se va numi Spital fondat de Familia Menachem H. Elias. In acest spital se vor primi bolnavi de ambele sexe, israeliti si de orice altă credinta, se vor da consultatii si medicamente gratuite…..”
Un exemplu destul de neobisnuit de filantropie chiar si pentru contemporanii sai, gestul sau a fost elogiat de personalitatile vremii. Nicolae Iorga l-a numit „acest mare exemplu de generozitate umana”, iar Grigore Antipa, vicepresedinte al Academiei Romane, aminteste pilda oferita de Jacques Elias care „si-a destinat tot fructul muncii sale realizarii unui maret ideal, inaltarea patriei prin cultură”.
Dar cum a fost construit Spitalul Elias si care este istoria lui? Vorbind despre aceasta, Vasile Stanescu, secretarul general al Fundatiei Elias, descrie cu amanunte imprejurarile, uneori nefavorabile, prin care a trecut Academia Romana pentru a indeplini dorintele lui Jacques Elias.
Dupa aproape 10 ani de la moartea filantropului, survenita in anul 1923, se aproba cumpararea unui teren de 12.000 m.p. si inceperea constructiei spitalului. Un an mai tarziu, incepeau lucrarile.
Academia Romana a incredintat pregatirea temei, elaborarea si realizarea lucrarii unei comisii condusa de prof. Grigore Antipa, prof. Gh. Titeica si prof. dr. Daniel Danielopulu. Proiectul a fost creat de arhitectul roman Cezar Popovici, care a supravegheat si condus lucrarile de executie, iar construirea si intretinerea Spitalului Elias s-a facut sub supravegherea inginerului Emil Prager.
La finalizarea lui, edificiul avea sa fie inaugurat in prezenta Marelui Voievod Mihai de Alba Iulia, a Reginei Elena si a altor personalitati din tara si strainatate.
La momentul deschiderii sale, spitalul avea trei sectii – ambulatoriul de consultatii cu spital de urgenta, spitalul propriu-zis de medicina interna cu 150 de paturi, un sanatoriu cu 48 de paturi – si locuinte pentru medici, personalul administrativ si de serviciu. Spitalul mai continea sectii speciale de fizioterapie, electroterapie, hidroterapie si noua laboratoare. In cadrul spitalului va functiona si un centru de transfuzie a sangelui asemanator marilor centre din occident. Constructia si dotarea ultramoderna a spitalului a fost estimata la 130 milioane de lei.
Medicul lui Jacques Elias, academicianul Daniel Danielopolu, personalitate care a avut o contributie hotaratoare la proiectarea si organizarea Spitalului Elias, avea sa devina si primul sau director. Alaturi de acesta,aici au lucrat medici precum dr. Ion Fagarasanu, profesorii Iacobovici, Hortolomei, Tr. Nasta, Gh. Marinescu, C.C. Parhon, Dumitru Bagdazar, V. Racoveanu, Th. Burghelea, academician N. Gh. Lupu si prof. Tiberiu Spirchez.
Primul an de functionare a spitalui avea sa fie unul incurajator, atat cat priveste numarul de bolnavi tratati, cat si din perspectiva activitatii stiintifice.
Momentele de dezvoltare pasnica a spitalului aveau, insa, sa se termine, odata cu inceperea razboiului. Daca de la sfarsitul anului 1940 spitalul avea sa fie pus treptat la dispozitia Misiunii Militare Aeronautice Germane, ulterior, din 23 august 1944, el avea sa fie preluat,ca prada de razboi, de armata sovietica, fiind considerat, in mod gresit, bun german.
Printr-o dispozitie administrativa si fara acordul Fundatiei Familiei Menachem H. Elias, din ianuarie 1948, Spitalul Elias avea sa intre in reteaua Ministerului Sanatatii. Pana in anul 1989, asupra Academiei Romane au fost exercitate puternice presiuni pentru a accepta trecerea Spitalului Elias in proprietatea statului. Din 1990 s-a decis trecerea Spitalului Elias la Ministerul Apararii Nationale, iar din 2002 el a revenit in subordinea Academiei Romane.
Prada de razboi, 5 administratori diferiti, niciodata nationalizat. O istorie extrem de zbuciumata si un destin foarte diferit de cel al altor institutii de profil. Cunoscut mai degraba gratie personalitatilor tratate aici, Spitalul Elias are, de fapt, portile deschise pentru„bolnavi de ambele sexe, israeliti si de orice altă credinta”, din toate paturile sociale, asa cum a decis Jacques Elias.
Este istoria unui spital care are acum 18 sectii (cardiologie, chirurgie generala, anestezie si terapie intensiva, edocrinologie, boli de nutritie si diabet, gastroenterologie si hepatologie, geriatrie si gerontologie, medicina interna, neurologie, obstretica-ginecologie, ORL, ortopedie traumatologie, pediatrie, recuperare, medicina fizica si balneologie, neurochirurgie, oncologie medicala, unitate primiri urgente, dermatologie si alergologie si pneumologie), un numar de 700 de paturi in spital, la care se adauga 30 in sectia de geriatrie de la Otopeni si 180 la Olanesti (unde exista o baza de tratament, fizioterapie si recuperare medicala).
In spital si in celelalte centre lucreaza in jur de 1500 de persoane, din care aproximativ 670 personal medical. Aici se pregatesc, in medie, pe an, peste 100 de rezidenti si in jur de 350 de studenti si elevi la scolile sanitare.
Este parcursul unui spital care-si doreste sa devina un centru de referinta, cel puţin pentru Europa de Est.
Surse de documentare:
- Articolul „O REPARAŢIE JURIDICĂ ŞI MORALĂ AŞTEPTATĂ ~ SPITALUL ELIAS”, Vasile Stănescu, www.acad.ro
- http://www.spitalul-elias.ro
- Revista Spitalului Elias, nr. 1/1998
- Zilele medicale ale Spitalului Elias, a 10-a editie, 1998
- http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2006-01-23/jacques-elias-un-patriot-generos.html#ixzz2hnipvsOP
- http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2012/01/noul-spital-elias/
- Totul despre Elias
