Celula canceroasă – celulele canceroase sunt celule care cresc și se înmulțesc într-un ritm accelerat. Ele devin maligne când celelalte celule încetează să le mai recunoască drept celule bolnave și să le distrugă.
http://www.gettyimages.com/detail/illustration/cancer-cell-stock-graphic/543368503
Ipoteza că rezistența la insulină, atributul diabetului și al sindromului metabolic, este un factor de risc în apariția cancerului nu este nouă.
Conceptualizarea cancerului drept boală metabolică a aparut acum aproape un secol (în anii 1920) în lucrările biochimistului și doctorului în medicină Otto Warburg, laureat al Premiului Nobel în 1931.
Acesta a afirmat că utilizarea glucozei și a glicolizei pentru obținerea de energie este semnul distinctiv al celulelor canceroase. De atunci, această proprietate comună celulelor canceroase de a utiliza și cataboliza glucoza la o rată ridicată, care reprezintă o alterație metabolică, este cunoscută sub numele de “efectul Warburg”.
Astfel, chiar și în condițiile prezenței oxigenului în cantități suficiente, celulele canceroase “aleg” fermentația glicolică pentru generarea energiei de care au nevoie pentru creștere și proliferare.
Câteva decenii mai târziu după descoperirea făcută de Dr. Warburg, ipoteza cancerului ca boală genetică (în sensul apariției unor “defecțiuni” ale genelor care duc la malfuncționarea celulelor) a căpătat proeminență, iar studiile despre metabolismul cancerului au căzut pe plan secundar.
Totuși, date recente aduc din nou în centrul atenției ipoteza ca această boală este, cel puțin parțial, o boală metabolică care poate fi “țintită” cu mijloace care afectează procesul de glicoliză a celulelor și, astfel, supraviețuirea celor canceroase. În ultimii anii, din ce în ce mai mulți specialiști oncologi au început să privească cancerul ca pe o boală cauzată (și) de factori metabolici, nu numai genetici.
Astfel, “efectul Warburg” este considerat din ce în ce mai serios drept una dintre piesele lipsă ale “enigmei” care este cancerul și cauzele lui și, deci, ale găsirii unor tratamente eficace împotriva lui. Studii recente asupra unor cazuri de cancer arată prezența unui nivel supra-crescut al transportului glucozei și al glicolizei aerobice, indiferent de starea de oxigenare a celulelor. Mai mult, celulele canceroase au apărut a fi “dependente” de glucoză și foarte sensibile la schimbarea concentrației acesteia. Deprivarea organismului de glucoză a părut a fi suficientă pentru inhibarea creșterii celulelor canceroase și chiar pentru moartea lor.
Riscul crescut de apariție a cancerului în cazul rezistenței la insulină a fost observat în multe studii epidemiologice. Astfel, s-a constatat o incidența crescută a unor tumori maligne ale vezicii urinare, sânului, colonului, endometrului, ficatului și pancreasului, în cazul pacienților cu diabet de tip 2. O meta-analiză a 20 de studii a arătat un risc de apariție a cancerului de sân mai mare cu 20% în cazul femeilor cu un diagnostic pre-existent de diabet față de cele care nu suferă de diabet de tip 2. În plus de creșterea riscului de apariție a cancerului, s-a constatat și o prognoză mai proastă de evoluție a cancerului în cazul pacienților cu rezistență la insulină.
Această rezistență la insulină duce la o multitudine de schimbări fiziologice și celulare care cauzează “haos” metabolic, obezitate și dereglări hormonale, nivel crescut al glucozei și nivel crescut al insulinei-ser, toate potențiale cauze ale apariției si evoluției cancerului prin alterările moleculare și genetice generate. Astfel, una dintre cele mai semnificative alterări moleculare generate de rezistența la insulină prin creșterea nivelului de glucoză în organism, alterare care se crede că joacă un rol important în favorizarea apariției și dezvoltării celulelor canceroase, este inflamația celulară și stimularea glicolizei.
Rezultatele acestor studii axate pe schimbările pe care le generează în organism rezistența la insulină validează ipoteza că aceasta este un factor de risc în apariția si evoluția cancerului și, în aceleași timp, aduc noi speranțe pentru descoperirea unei căi de atac eficace împotriva acestei boli. Astfel, concluzia logică care se desprinde din aceste studii este că remediile pentru rezistența la insulină ar aduce beneficii semnificative și în prevenirea apariției cancerului sau în controlarea creșterii și proliferării celulelor canceroase, chiar dacă boala s-a instalat deja.
În acest context, este important de menționat că mulți oncologi își pun speranțele în metformin, un agent oral folosit pe scară largă de câteva decenii în tratamentul diabetului de tip 2, iar studii preclinice au arătat deja efectele benefice ale acestuia în cazuri de cancer. Mecanismul de acțiune a metforminului se bazează pe sensibilizarea celulelor la efectul insulinei, față de alte clase de medicamente pentru diabet, care țintesc creșterea nivelului de insulină produsă. Scăderea rezistenței la insulină a celulelor duce la scăderea insulinei care circulă în organism, contracarând efectul tumorigen al acesteia. În plus, această sensibilitate crescută la insulină scade, de asemenea, și nivelul glucozei serice care se află în circulație în organism și care “hrănește” celulele canceroase, ajutându-le pe acestea să prolifereze. Astfel, există un interes în creștere printre specialiștii oncologi în studierea aprofundată a metforminului și efectelor acestuia asupra cancerului.
Câteva studii observaționale au arătat deja o incidența mai scazută a cancerului și o rată a mortalității mai mică în cazurile pacienților cu cancer care iau metformin. Astfel, o meta-analiză a 5 studii observaționale au indicat o scădere cu 30% a riscului de incidență și mortalitate a cancerului în cazul pacienților care suferă și de diabet și cărora li se administrează metformin. Date din studiul observațional “Inițiativa pentru Sănătatea Femeilor”, care a acoperit aproape 70,000 de femei la menopauză, indică că administrarea metforminului în cazul femeilor cu diabet duce la o incidență mai scăzută a formelor agresive de cancer de sân în cazul acestora.
În timp ce este încă neclar dacă cancerul este, în primul rând, o boală genetică sau o boală metabolică, datele disponibile deja asupra efectelor dăunătoare ale obezității, rezistenței la insulină și nivelurilor constant crescute ale glucozei serice asupra incidenței cancerului și asupra evoluției cancerului, chiar și în timpul perioadei de tratament (chimioterapie, radioterapie) par a arăta că este atât genetică, cât și metabolică.
Pe măsură ce dereglările metabolice și rata obezității continuă să crească în mod alarmant la nivel global, iar dovezile în privința cauzelor metabolice devin din ce în ce mai numeroase și clare, specialiștii din oncologie par să privească din ce în ce mai mult spre orice mijloc de luptă împotriva rezistenței la insulină și nivelului crescut al glucozei serice ca fiind un potențial tratament împotriva cancerului.
Articol realizat de Mirela Mustață, PhD., Redactor E-asistent
Surse:
INTERNATIONAL HEALTH NEWS – William R. Ware, PhD – Editor, No. 257, May 2015
http://mct.aacrjournals.org/content/11/8/1672.full
http://www.sciencedomain.org/abstract.php?iid=952&id=12&aid=8741 orhttps://riordanclinic.org/journal-articles/
https://www.oapublishinglondon.com/article/1298
