Fl. Mihăltan
Presedintele interimar al Societătii Române de Pneumologie
Se vorbeste mult în România de tuberculoză si consecintele sale . Acest lucru se face adesea corect dar nu de putine ori sântem arătati cu degetul,pusi la zid si de aceea această “Zi a Tuberculozei” este si rămâne un moment al bilanturilor reale , al unor evaluări ancorate la realitătile din sistem dar si de analiză si verificare a strategiilor din programul national de control a tuberculozei. Dacă privim comparativ cifrele pe 2011-2012( Vezi figura 1 si 2) observăm că din toate punctele de vedere există o scădere a numărului de cazuri indiferent că vorbim de cazurile noi sau recidive la copii si la adulti . Aceste date demonstrează că există o curbă descendentă atât a incidentei cazurilor noi cât si a recidivelor ,că există o implicare serioasă a retelei si că toate obiectivele propuse de deflexiune a epidemiei de tuberculoză sunt atinse .
Stiu că suntem arătati cu degetul când e vorba de Uniunea Europeană unde suntem codasi ca valoare a incidentei , stiu că multi ziaristi ne arată cu degetul si că atunci când erupe un focar de tuberculoză sau când există accidente de aprovizionare(vezi recentul scandal al BCG-itelor) acesta devine automat un subiect de can can .Stiu că visul de a eradica tuberculoza considerat cândva de regimul comunist un obiectiv fezabil dintr-un cincinal iluzoriu rămâne încă un vis. Stiu de asemenea că drumul este lung până se va ajunge la acele cifre care să ne permită integrarea reală în Uniunea Europeană. Stiu si de problemele secundare care sunt induse de prezenta : unui număr de “efractionisti terapeutici”, de contagiozitatea cronicilor , a chimiorezistentilor,de acele forme de tuberculoză care traversează granitele (mai mult sau mai putin cunoscute) dar dând dureri suplimentare de cap retelelor din alte tări unde epidemia vede capătul tunelului si unde diagnosticul diferential în clinici reputate se face adesea fără a lua în considerare si tuberculoza.
Cu toate aceste neajunsuri de acestă Zi a Tuberculozei nu numai că merită să trecem în revistă obiectivele si limitele dar trebuie să ne uităm si spre colectivele dedicate depistării si terapiei acestei boli.Aici asistentele si medicii se luptă în teren de multe ori cu tot felul de “ciudătenii” reactive de la : pacienti cu alte patologii greu controlabile( inclusiv afectiuni psihiatrice), până la recentii „externatii” din puscării,cazurile sociale, oamenii străzii, cu dependentele de droguri, de alcool sau cu romii noncomplianti care nu înteleg rostul unei unui tratament de durată standardizat. Ei încearcă să acopere und deficit educational care pleacă de la „tuberculozofobia” unei populatii care încă încearcă să marginalizeze un astfel de pacient “ghinionist” până la renuntarea prematură la un tratament care fiind eficace lasă falsa impresie pacientului că s-a vindecat si îl determină să întrerupă prematur schema terapeutică.
În prima linie sunt si rămân asistentele din cabinete si spitale . Rolul lor si dăruirea lor este cheia succesului în rezolvarea acestor probleme dacă ne gândim că schemele de tratament trebui urmărite si administrate strict supravegheat de acestea; nu putem să ocolim un adevăr vizibil : ele alocă timp mult mai mult decât medicii discutiilor cu pacientii încercând să amortizeze si să diminue temerile si anxietătile induse de boală si nu în ultimul rând devenind acel punct de sprijin pentru bolnavii la care universul după aflarea stirii că au o maladie ca aceasta se prăbuseste si capătă alte valente. De aceea acestă zi rămâne si este dedicată si halatelor albe din sistemul românesc care sunt trup si suflet în lupta pentru controlul acestei maladii , unii dintre ei în continuare plătind un tribut greu contagiozitătii acestei boli care nu iartă nici măcar pe cei dedicati acestei munci.
Fig.1 și Fig.2
