Personalitate complexa, Prof. Dr. Mircea Penescu, directorul general al Spitalului Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila”, medic cu aproape 40 de ani de experienta si concertmaestrul Orchestrei Medicilor, crede ca binomul medic – asistent medical este esential pentru o activitate medicala eficienta. Daca nu functioneaza aceasta relatie, daca nu comunica, daca nu formeaza impreuna un ”cuplu de ingrijire”, totul este inutil.

Care sunt principalele realizari ale echipei dumneavoastra, in perioada de cand ati preluat conducerea spitalului?

Sunt directorul general al Spitalului ”Carol Davila” din anul 2002. Imediat dupa ce am preluat conducerea, m-am preocupat de aspectele fundamentale: in primul rand, de elucidarea aspectelor patrimoniale, pentru ca erau usor neclare si, in al doilea rand, de consolidarea corpului de cladire principal al spitalului care era considerat cu risc seismic. In acest sens, am beneficiat de fonduri de la Banca Mondiala pe care le-am accesat prin Ministerul Sanatatii si Primaria Sectorului 1 si, cel mai important lucru, am reusit, astfel, sa definitivam proiectul de consolidare, care avea ca scop salvarea de la ruina a acestei constructii monumentale.

Apoi, preocupati de soarta celui mai mare centru de hemodializa din tara, de la ”Carol Davila”, in conditiile inceperii lucrarilor de consolidare, am solicitat la Primaria Sectorului 1 constructia unei cladiri pe cadre usoare, o cladire moderna care, pentru perioada santierului, urma sa adaposteasca centrul de hemodializa. Surpriza a fost majora cand primarul Gherasim a spus nu numai ca agreeaza aceasta idee, dar finanteaza un centru modern de hemodializa, o constructie noua. Aceasta idee a fost continuata de primarul Chiliman care a organizat un concurs de proiecte de arhitectura pentru noul centru de hemodializa. S-a format o comisie din profesori de arhitectura, Stefan Perianu de la Paris, rectorul Universitatii de Arhitectura din Bucuresti, Scafa Udistre, decanul si arhitectul sef al Bucurestiului si cu mine. Doua zile am analizat 67 de proiecte, dupa care a fost ales proiectul care a devenit realitate. Dupa un santier care a durat circa 3 ani si jumatate, s-a construit un corp nou, ultramodern, de cladire, cu toate facilitatile reiesind de aici si inca un corp care adaposteste laboratoarele, cabinetele de consultatii si camerele de garda. Ansamblul s-a intregit, astfel, cu doua corpuri ultramoderne care se alaturau corpului vechi de cladire, care a suferit si el o complexa operatiune de consolidare, subzidire, recompartimentare, modernizare si care a fost utilat, ulterior, la cel mai inalt nivel existent la momentul anului 2010, prin contributia, de data aceasta, a Primariei Generale a municipiului Bucuresti. Aceasta ”migrare” de la Ministerul Sanatatii la Primaria Sectorului 1 si, apoi, la Primaria Generala a adus spitalului o sansa si un plus de valoare, pentru ca fiecare dintre cei care au preluat in administratie spitalul au facut-o cu multa responsabilitate, bunavointa si intentia de a face din acest spital unul model care, desi este monoprofil la origine, a devenit, in momentul de fata, prin deschiderea unei noi sectii de chirurgie si a unei sectii de terapie intensiva, un complex functional care deserveste, in special, patologia renala.

Este un complex in care nu numai aspectele medicale, aspectele chirurgicale, dar mai ales metodele de substitutie extrarenala, respectiv hemodializa si dializa peritoneala, sunt foarte bine reprezentate.

Dotarile spitalului sunt reprezentate, in primul rand, din aparatura. Blocul operator, cu 3 sali de operatie, detine, practic, o paleta complexa de aparate de specialitate reprezentand standardul anului 2010. Ele detin, cred, suprematia printre dotarile de acest tip din Bucuresti si din tara. De asemenea, terapia intensiva este astfel echipata incat sa faca fata unei cazuistici foarte bogate.

Dar dotarea cu aparatura medicala nu este totul. Importanta este echipa. Avem o echipa de medici exceptionala. Sunt oameni tineri, atasati specialitatii lor si institutiei ”Carol Davila”. Sunt chirurgi, ATI-isti, si o echipa de nefrologi care este una dintre cele mai stabile, mai sudate, mai formate dintre echipele medicale din Bucuresti. Majoritatea medicilor care deservesc Spitalul ”Carol Davila” sunt aici de peste 20 de ani. Eu intru in al 36-lea an. Avem o echipa de aproximativ 40 de medici nefrologi, internisti, diabetologi, chirurgi, ATI-sti si medici de laborator. Acestora li se alatura corpul personalului mediu sanitar format din 136 depersoane.

Cum vedeți relația profesionala medic-asistent?

Este binomul esential pentru o activitate medicala eficienta. Daca nu functioneaza aceasta relatie, medicul curant poate sa fie un savant, iar asistentul un bun executant, dar daca nu comunica si nu formeaza impreuna un ”cuplu de ingrijire” este inutil totul. Deci, este o conditie sine qua non ca intre medicul curant si asistentul care deserveste saloanele respective sa fie o relatie functionala corecta care garanteaza eficienta. Altfel, un act medical de calitate nu este posibil.

Aveți vreo amintire mai speciala legata de asistenții medicali cu care ați lucrat?

Am sute de aminitiri. Imi vine greu sa individualizez. Si asta din respect fata de toti cei care au lucrat cu mine si care au lasat o parte din viata lor in aceasta institutie sau sunt inca alaturi de mine. Am considerat intotdeauna asistentul medical ca un coleg si nu ca pe un simplu subordonat sau executant. Pentru aproape toti cei ”au trecut prin mana mea” sau cu care am colaborat am o stima deosebita.

Ce satisfacții v-a adus această profesie?

Profesia de medic este, de fapt, o vocatie. Medic, preot si profesor sunt profesii care nu pot fi indeplinite de oricine. In primul rand, trebuie sa existe o dotare genetica, daca vreti, pentru a putea face fata exigentelor acestor profesii care se ridica la rangul de vocatie. Si cu ce difera? Nu este suficient sa fii un om instruit sau sa fii un adevarat compendiu de literatura de specialitate. Medicul trebuie sa comunice. Intre medic si pacient trebuie sa se stabileasca o punte de incredere, o punte de comunicare, fara de care rezultatele concrete ale actului medical nu ajung la nivelul dorit. Pacientii vin la medic, in primul rand, dintr-o suferinta concreta si, in al doilea rand, exista o suprastructura a suferintei provenita din neintelegerea a ceea ce li de intampla. Din cauza semnalelor interioare care le provoaca anxietate, teama, pacientul cauta un punct de sprijin, de incredere, o lumina care sa-l calauzeasca in aceasta cursa care i se pare ca este o cursa spre dezastru. ”Halatul alb” este, de cele mai multe ori, sprijinul de care se agata cu o incredere extrema, medicul fiind perceput, uneori, drept supraom.  De aceea, medicul trebuie sa fie demn de aceasta incredere, trebuie sa stie sa comunice cu pacientul, sa explice cu rabdare, fara false menajamente, in asa fel incat pacientul sa inteleaga ca, in pofida suferintei, are o sansa, daca este corect in aceasta relatie si respecta tot ceea ce i se prescrie.

Care au fost principiile pe care v-ati bazat viata si cariera?

In primul rand, dorinta de a face bine in orice imprejurare. In al doila rand, aplicarea a tot ceea ce am putut acumula ca stiinta, invatatura medicala spre binele si spre insanatosirea pacientilor. In al treilea rand, am inteles ca pacientul nu este un numar de foaie de observatie si nu este un capitol de tratat de medicina. Pacientul este un om. Este un om care sta intr-un pat, apasat de griji, de temeri, de anxietati. Un om care are o personalitate, un trecut, un prezent si un viitor, care poate fi incert, o familie si responsabilitati. Numai in acest fel, constatand ca bolnavul este un frate in suferinta, poti sa-i dai tot ceea ce i se cuvine. Abstractizarea si tratarea bolnavului ca un caz, ca un numar de pat sau de foaie de observatie dezumanizeaza actul medical.

În decursul anilor si al experienței profesionale ati intalnit si situații dificile. Ce v-a ajutat sa le depasiti?

Un medic cu experienta are un palmares de cazuri rezolvate, care-i lumineaza zilele si, poate, are in spate un tintirim, care-i intuneca visele. Nu exista medic cu o cariera lunga si in care s-a implicat deplin care sa nu aiba succese si insuccese. De multe ori, in fata unor insuccese, te tortureaza intrebarile: daca ai facut tot ceea ce era omeneste posibil, daca ai aplicat cele mai corecte decizii, daca mai era ceva de facut. Astfel de intrebari, uneori, tulbura noptile unui medic. Cum am depasit aceste lucruri? Am facut-o prin aceasta devotiune, prin aceasta convingere ca putem fi de ajutor pacientilor concentrandu-ne si facand tot ceea ce este omeneste posibil pentru a-i slava si avand ca sprijin si incurajare numeroasele cazuri rezolvate.

Cum apreciați colaborarea cu Ordinul Asistentilor Medicali, Moaselor si Asistentilor Medicali Generalisti din Romania si ce asteptari aveti de la ea?

Ordinul Asistentilor Medicali este o garantie a faptului ca aceasta casta profesionala este bine organizata, bine structurata, bine reprezentata.

In afara educatiei pe care asistentii medicali o primesc, zi de zi, la patul bolnavilor de la medicii cu care lucreaza, este bine ca asistentii medicali sa se structureze ca un corp profesional, bine inchegat, este bine sa se reuneasca, sa aiba liderii lor, sa li se inspire niste principii morale si deontologice corecte.

Acest Ordin apare ca un corp ce trebuie sa se sudeze de corpul medical, in general, de Colegiul Medicilor, de Asociatia Medicala Romana. Este vorba despre structuri care trebuie sa functioneze intr-o permanenta comunicare, pentru a putea fi eficiente.

Ce planuri de viitor aveti pentru spital?

In momentul de fata incercam sa depasim o perioada grea. Din cei 37 de ani de spital pot spune ca aproape tot timpul a fost ca ”mersul pe sarma intr-un echilibru instabil”. Anii de dupa Revolutie au fost ani din ce in ce mai buni. Din pacate, in momentul de fata, lucrurile nu stau chiar asa cum ne-am dori. Suntem apasati de povara unei datorii financiare care s-a acumulat, tocmai pentru ca nu am abdicat de la principiile fundamentale ale calitatii ingrijirii bolnavilor. In Spitalul ”Dr. Carol Davila” niciun pacient nu cumpara nicio seringa, nicio fiola, nicio pastila. Nimeni nu este trimis la farmacie sa-si ia medicamente, ci primeste totul din spital. Continuam sa cream niste conditii exceptionale, in ceea ce priveste partea hoteliera a spitalului. Totul este nou, impecabil, curat, circuitele se respecta, toti lucratorii spitalului sunt disciplinati. Iar acest standard costa. A abdica de la acest standard, poate sa insemne a face economie, dar si condamnarea la ineficienta, cred eu. Ori noi am depus un juramant lui Hipocrat. Incercam din rasputeri sa facem economie. Dar nu putem face economie in detrimentul actului medical. Asadar, viitorul inseamna sa depasim acesta perioada cat mai bine.

Apoi, ca planuri pentru acest spital, ma intorc la anul 1990 cand am vizitat un spital din centrul Parisului, Spitalul ”Pasteur Vallery-Radot”. Acel spital era structurat cam cum mi-as dori sa ajunga, in final,”Dr. Carol Davila”. Adica, avea clinici de nefrologie exceptionale, chirurgie adiacenta nefrologiei si hemodializei bine reprezentate, laboratoare pentru toate tipurile de analize, imagistica, anatomie patologica, toate metodele de epuratie extra-renala erau bine reprezentate si, in varful piramidei, avea transplantul renal. Acesta este idealul pe care mi l-am propus cand am vizitat acel spital. Incet-incet, acest ideal pare sa se defineasca pe acel model. Dar mai este inca de lucru. Viitorul, pentru mine, ar fi desavarsirea acestui proiect. Daca mergem in ritmul mediu al ultimilor ani, in 3-4 ani, ne putem apropia de acest vis.

Care ar fi mesajul dumneavoastra pentru asistentele medicale, pentru colegii din spital?

In pragul sarbatorilor, le doresc La Multi Ani, Sarbatori Fericite, cu sanatate, cu bucurie si sa gaseasca resursele interioare sa-si duca aceasta nobila misiune mai departe.

Interviu realizat de Mirela Mustata