O rezoluție adoptată de Organizația Națiunilor Unite (ONU) a permis sărbătorirea Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, pentru prima data, pe 1 octombrie 1991.
Se recunoșteau și celebrau, astfel, contribuțiile aduse socieții de persoanele în vârstă de peste 60 de ani și se prezentau problemele principale care le afectează viața.
Sărbătoarea de anul acesta este una cu un mesaj de includere și solidaritate: “Nimeni nu rămâne în urmă: Construirea unei societăți pentru toți”.
Dacă înțelegem că aspectele demografice sunt esențiale pentru o dezvoltare durabilă și că dinamica populației modelează principalele provocări ale omenirii în secolul XXI, este evident de ce trebuie aplicat în practică acest principiu. Oricum, este clar că lumea trece deja printr-o revoluție demografică. Până în anul 2030, vor fi mai mulți oameni peste 60 ani (aproximativ 1,4 miliarde) decât copii sub 10 ani. Cea mai dramatică schimbare în structura pe grupe de vârstă a populației se întâmplă în țările în curs de dezvoltare. Să nu iei în calcul problemele oamenilor în vârstă, echivalează cu a neglija o parte a populației care va atinge pragul de 20% din total, în următorii 15 ani.
Similar cu ceea ce se întâmplă la nivel mondial, România se confruntă cu aceeași evoluție demografică. Ponderea populației în vârstă în total populație a înregistrat o creștere rapidă (de la 10% în 1990 la 15% în 2012), iar prognozele arată că trendul se va păstra și chiar accelera în deceniile următoare. Aceasta are atât o cauză pozitivă – îmbunătățirea continuă a speranței de viață, cât și o motivație negativă – scăderea semnificativă a natalității din ultimele decenii.
Evoluția numărului persoanelor de peste 60 ani (în milioane) – la nivel mondial (albastru), în țările în curs de dezvoltare (maro) și în țările dezvoltate (verde).
Iată o evoluție demografică ce va solicita o participare din ce în ce mai importantă a populației vârstnice la funcționarea societății. Aceasta poate însemna creșterea participării în cadrul forței de muncă platite, transmiterea de experiență și cunoștințe, voluntariat sau ajutor oferit în cadrul familiei sau comunității pentru îngrijirea membrilor în nevoie.
Toate sunt contribuții care presupun că populația vârstnică se bucură de o stare bună de sănătate și abilitate funcțională. În acest context, societățile în care trăim sunt chemate să promoveze strategii și politici, inclusiv în domeniul îngrijirilor medicale, care să ajute populația să-și mențină cât mai mult vitalitatea și starea activă și să îmbătrânească sănătos și demn.
Trăiește mai mult, dar nu oricum, ci „adăugând viață anilor”, spunea Ana Aslan, părintele geriatriei românești.
Putem îmbătrâni cu o bună calitate a vieții, continuând să contribuim în familie și comunitate.
Ne putem păstra abilitățile funcționale și capacitatea de a ne descurca autonom în comunitate, fără a deveni o povară pentru cei din jur.
Îmbătrânirea este parte integrantă și naturală a vieții. Modul în care trecem prin acest proces, starea noastră de sănătate și abilitățile funcționale depind, dincolo de moștenirea genetică sau de politicile de sănătate publică promovate de autorități, în primul rând, de cum ne trăim viața, de experiențele prin care trecem, dar mai ales de modul în care le-am gestionat.
Articol realizat de Mirela Mustață, Redactor E-Asistent, Specialist în Comunicare și Relații Publice, PhD.
Surse de documentare:
http://whqlibdoc.who.int/hq/1998/WHO_HPR_AHE_98.2.pdf
http://undesadspd.org/ageing/internationaldayofolderpersons.aspx
