Asistența primară poate îndeplini mai mult de 70% din nevoile de sănătate ale unei persoane de-a lungul vieții, de la educația pentru sănătate și prevenirea bolilor, la tratamentul și managementul condițiilor medicale cronice. Este, astfel, cea mai eficace și eficientă modalitate de a furniza sănătate pentru toți.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a identificat câteva zone cheie pe care autoritățile naționale se pot axa pentru a îmbunătăți performanța asistenței primare și rezultatele actelor medicale și pentru a asigura un acces echitabil la serviciile de sănătate. Dintre aceste zone cheie, remarcăm: 1. dezvoltarea competențelor medicilor de familie și ale asistenților medicali din sistemul primar; 2. crearea condițiilor pentru ca pacienții și îngrijitorii lor să-și poată gestiona condițiile medicale cronice; 3. înființarea echipelor multi-disciplinare de asistență primară și 4. integrarea asistenței medicale cu asistența socială.
Din 1985, au apărut noi modele de asistență primară care propun un rol extins pentru asistenții medicali și folosirea intensivă a sistemelor informatice, precum și îmbunătățirea integrării cu ceilalți furnizori de servicii medicale.
Începând cu anii 1980, Spania a prioritizat înființarea asistenței multi-disciplinare. Echipele ei multi-profil sunt printre exemplele de bună practică pe care OMS le promovează pentru a-i inspira pe factorii de decizie din alte țări să întărească asistența medicală primară.
Implementată și operaționalizată în cadrul comunităților, această reformă a urmărit și reușit să crească capacitatea de răspuns a serviciilor primare, să asigure accesul egal la acestea și să îmbunătățească eficiența întregului sistem de sănătate prin extinderea scopului serviciilor furnizate de echipele multidisciplinare.
De la introducerea pe scară largă a acestor echipe, Spania a înregistrat o îmbunătățire continuă a managementului bolilor netransmisibile, în special a diabetului și a bronhopneumopatiei obstructive cronice. În faza actuală, Spania este în proces să lege aceste echipe multidisciplinare de serviciile sociale și de cele de urgență, continuând să îmbunătățească furnizarea de servicii de sănătate centrate pe persoană.
Asistența primară multi-disciplinară reprezintă un important salt calitativ, fiind considerată o alternativă viabilă și eficientă la sistemul tradițional de asistență instituționalizată. Această nouă abordare folosește cel mai bine mix-ul de competențe și aptitudini ale profesioniștilor din sistem: echipele multidisciplinare includ medici de familie, pediatri, dentiști, asistenți medicali de îngrijiri primare, infirmieri, asistenți sociali și personal administrativ din sistemul de sănătate. Aceștia interacționează strâns cu pacienții și familiile lor, dezvoltă planuri de tratament specifice pacientului respectiv și își asumă responsabilitatea pentru deciziile legate de sănătatea acestuia.
Sistemele de sănătate din alte țări au înregistrat diferite grade de succes în integrarea echipelor multidisciplinare în furnizarea asistenței primare. Astfel, National Health Service (Sistemul National de Sănătate) din Marea Britanie a adoptat diverse schimbări care facilitează implementarea echipelor multi-disciplinare, precum acordarea de sprijin financiar pentru membrii echipei care nu sunt medici sau folosirea constantă a fișelor medicale electronice care îmbunătățesc coordonarea serviciilor furnizate de echipă.
Pe de altă parte, sistemul de sănătate din Statele Unite ale Americii pune mai mult accent pe sistemele secundar și terțiar de asistență medicală decât pe cel primar. În timp ce mulți factori de decizie, organizații care furnizează servicii de sănătate și finanțatori ar vrea să aibă loc o mutare spre mai multă asistență primară, o multitudine de factori, precum criza de medici și îmbătrânirea populației, asociată cu o explozie de multiple boli cronice, face ca întărirea asistenței primare tradiționale să fie dificilă.
Tocmai de aceea suporterii echipelor multidisciplinare le propun ca modalitate importantă pentru reformarea asistenței primare, ele îmbunătățind calitatea și eficiența acesteia. Deseori, medicii de familie, pe cont propriu, nu reușesc să furnizeze toate serviciile de sănătate de care e nevoie din cauza lipsei timpului. Se estimează că până la 47% din managementul bolilor cronice și 77% din îngrijirile preventive ar putea fi delegate către alți membri ai echipei medicale, ceea ce ar putea reduce parțial cererea pentru mai mulți medici, în timp ce ar îmbunătăți accesul la serviciile de sănătate. Dovezile de până acum arată că echipele multidisciplinare bine organizate cresc satisfacția pacienților și reduc burn-out-ul medicilor și al personalului medical, în general.
Cum se pot crea aceste echipe multidisciplinare, în mod practic? Multe cabinete de medicină primară au extins rolul asistenților, acordându-le acestora responsabilități în managementul îngrijirilor preventive și în educația pacienților, ceea ce a dus la îmbunătățirea rezultatelor medicale. Alte cabinete au inclus membri noi în echipa de asistență primară, precum rezidenți, asistenți practicieni sau farmaciști.
Cercetările efectuate până acum pe această temă oferă câteva recomandări pentru crearea unor echipe multidisciplinare performante, dezvoltate și pe baza dovezilor strânse din practica unor echipe multidisciplinare deja create. Aceste cercetări subliniază importanța unor factori precum existența unor spații fizice care facilitează interacțiunea, crearea sensului unui scop comun în cadrul echipei, comunicarea eficace și existența unor structuri de conducere care reflectă obiectivele și activitățile echipei.
Mai mult, cercetările arată că implementarea echipelor multidisciplinare ar trebui să fie făcută cu o mentalitate flexibilă, care ia în considerare nevoile membrilor echipei, deoarece pot apărea, în mod neintenționat, tensiuni în cadrul echipei, mai ales din cauza confuziei de roluri.
Pe măsură ce tot mai multe practici de medicină primară din SUA adoptă abordarea echipei multi-disciplinare, este important de urmărit ce modele sunt alese pentru implementare și ce factori influențează această alegere. Astfel, până acum s-a constatat că practicile de medicină primară asociate unor centre academice mari au disponibile resurse financiare și umane care nu pot fi mobilizate de către practicile din mediul rural. Mediul de reglementare, regulile de decontare sau obiectivele organizaționale pot influența și ele alegerea structurii echipei multidisciplinare și pot limita rolurile membrilor.
În acest context, cercetători din SUA au condus un proiect pentru a înțelege diferitele abordări privind alegerea modelului echipei multidisciplinare în Carolina de Nord. Eșantionul a inclus 44 de profesioniști din 6 practici de medicină primară din acest stat. Majoritatea participanților (82%) au fost femei și angajate permanente la clinica lor (90%). Vârsta lor medie era de 45 de ani și munciseră circa 8 ani la aceeași clinică, în momentul derulării proiectului.
Practicile de medicină primară incluse în acel proiect au fost variate din punct de vedere al structurilor organizaționale și al contextelor. 5 dintre cele 6 practici angajau 1 sau 2 doctori, precum și un număr de 2-6 asistenți. A șasea practică era asociată unui mare centru academic și angaja peste 30 de medici permanenți și part-time, inclusiv rezidenți. De notat că în SUA, în 2012, circa 41% dintre medicii de medicină primară lucrau în practici cu 1-2 medici, 42% în practici cu 3-10 doctori, iar 16% erau în practici cu peste 11 medici.
De asemenea, cele 6 practici studiate în proiect aveau o diversitate de tipuri de echipe, de la diada medic – asistent la echipele multidisciplinare cu participare largă. Feedback-ul participanților din cele 6 practici cu privire la echipa ideală s-a bazat frecvent pe nevoia de a adresa carențe existente în furnizarea unor servicii importante. De exemplu, 4 din cele 6 practici s-au referit la nevoia de a avea un asistent social sau coordonator de îngrijiri pentru a gestiona cazurile complexe, fie din punct de vedere medical, social sau al sănătății mintale.
O asistentă dintr-o practică de medicină primară din suburbiile unui oraș din Carolina de Nord, care avea la dispoziție resurse limitate, a reflectat această diversitate a nevoilor: “ cred că ne-ar prinde bine adăugarea elementului de sănătate mintală și poate și adăugarea unui element de management de caz pentru pacienții noștri cu cazuri complicate.”
Rezultatele acestui proiect arată și ele că factorii legați de contextul organizațional care facilitează funcționarea echipelor multi-disciplinare sunt resursele tehnologice precum comunicarea online și fișele medicale electronice, care pot fi folosite de diverși membri ai echipei pentru a lăsa mesaje pentru ceilalți membri.
Alți factori favorizanți pentru performanța echipelor multi-disciplinare sunt – competențele și aptitudinile membrilor echipei, procesele organizaționale care promovau întâlnirile zilnice ale echipei într-un spațiu dedicat sau cultura organizațională colaborativă.
De asemenea, pentru practica de medicină primară asociată marelui centru academic, deosebit de important a fost call center-ul unde se făcea triajul apelurilor și disponibilitatea unei largi palete de specialiști care erau mobilizați în funcție de nevoile unui anumit caz.
În ciuda diferențelor dintre cele 6 practici, un mesaj constant a fost nevoia de a integra în aceste echipe asistenți sociali și/sau coordonatori de îngrijiri. Această concluzie o întărește pe aceea dintr-o cercetare anterioară, care a arătat că aceștia au roluri foarte importante în echipă. Ei pot gestiona eficace și eficient planurile de îngrijiri ale pacienților, pot coordona resursele existente în comunitate și pot furniza intervenții clinice. Din păcate, s-a subliniat și nevoia de finanțare pentru a putea include asistentul social ori coordonatorul planului de îngrijiri în echipă.
Implementarea cu succes a unei echipe multidisciplinare e influențată nu numai de contextul organizațional, dar și de contextul social și de politicile publice. Factorii externi sunt percepuți, deseori, drept bariere pentru implementarea acestui model, în timp ce factorii favorizanți sunt, de obicei, cei interni, din cadrul organizației. Politicile guvernamentale și organizaționale ar trebui să evite să prescrie un anumit model de echipă multidisciplinară, permițând practica de medicină primară respectivă să adapteze design-ul echipei la circumstanțele ei locale și contextuale specifice.
Mirela Mustață, Redactor executiv E-asistent
Surse de documentare:
www.healthandeuropecentre.nhs.uk
www.euro.who.int
Sursa foto 1 – www.onmedica.com
Sursa foto 2 – https://mehi.masstech.org/ehealth/electronic-health-records
