Evaluarea Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (European Center for Disease Prevention and Control – ECDC) cu privire la impactul coronavirusului 2 (SARS-CoV-2), în perioada de vârf a sezonului de gripă din Europa

gripaPe 31 decembrie 2019, un focar de cazuri de pneumonie de etiologie necunoscută a fost raportat în orașul Wuhan din provincia chineză Hubei. Pe 9 ianuarie 2020, Centrul de control al bolilor din China a raportat că un nou tip de coronavirus, aparținând tulpinii SARS-CoV, reprezenta agentul cauzal al acestui focar.

Acest nou tip de coronavirus a fost numit coronavirusul 2 – sindromul respirator acut sever (SARS-CoV-2), în timp ce specialiștii se referă la boala asociată lui drept COVID-19.

Până pe 13 februarie 2020, se raportaseră, la nivel mondial, mai mult de 60 330 de cazuri de COVID-19, în principal în China (în alte țări se raportaseră mai mult de 450 de cazuri).

Tot până la aceeași dată, 13 țări raportaseră transmitere locală – Emiratele Arabe Unite, Canada, Franța, Germania, Japonia, Malaezia, Korea de Sud, Singapore, Taiwan, Tailanda, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii și Vietnamul.

gripa1În zona UE/Zona Economică Europeană (EEA – care include țările UE și Islanda, Lichtenstein și Norvegia) și în Marea Britanie, se raportaseră 44 de cazuri până la 13 februarie, dintre care 21 cu transmitere locală, toate însă cu legături cu focare identificate anterior în zone din afara UE/EEA și Marea Britanie.

Pe baza dovezilor existente până acum, ECDC, care este o agenție a UE, a evaluat transmisibilitatea acestui virus drept suficientă pentru a putea duce la o transmitere susținută în comunitate.

Ca urmare, se așteaptă apariția unor alte focare și în alte țări decât China, unde se înregistrează deja o creștere a numărului de cazuri și transmiterea în comunitate într-un ritm crescut.

Ca urmare, recomandarea ECDC este ca autoritățile naționale de sănătate publică din zona UE/EEA și Marea Britanie să rămână vigilente și să își întărească capacitatea de răspuns în eventualitatea unui “import” crescut de cazuri din China sau din alte zone unde se înregistrează transmitere în comunitate.

Evaluările făcute până acum de ECDC analizează riscurile de sănătate publică pe baza probabilității transmiterii și impactului bolii. Ca urmare, cu datele disponibile până acum, evaluarea generală curentă a ECDC este următoarea: deoarece numărul de cazuri raportate în zona EU/EEA și Marea Britanie rămâne scăzut, probabilitatea unei răspândiri pe scară largă a infecției cu SARS-CoV-2 rămâne la un nivel jos în această perioadă, care este, de altfel, vârful sezonului de gripă 2019-2020 în regiune.

Dacă s-ar înregistra o creștere semnificativă a cazurilor COVID-19 în această perioadă de vârf a sezonului de gripă, impactul potențial asupra sistemelor de sănătate din regiune ar crește până la un nivel moderat sau chiar ridicat. Tocmai de aceea, ECDC, în colaborare cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS) / Biroul pentru regiunea europeană, monitorizează permanent și raportează săptămânal date despre activitatea gripei în regiune. Din ultimul raport disponibil în momentul scrierii acestui articol (raportul 3-9 februarie 2020), un număr de state membre UE au raportat intensități foarte crescute și crescute ale activității virusului gripei, în timp ce majoritatea statelor au raportat activitate larg răspândită.

gripa2Estimări consolidate cu privire la ratele mortalității indiferent de cauză în 22 de țări sau regiuni care raportează date în cadrul proiectului EuroMOMO au indicat mici creșteri în ultimele săptămâni în anumite țări.

În același timp, date publicate pe Influenzanet au indicat că activitatea gripei în comunitate a fost la un nivel mediu în 4 țări și la un nivel scăzut în celelalte 4 țări care au raportat date. Pentru întreaga regiune UE/EEA și Marea Britanie, activitatea gripei a început mai devreme în sezonul 2019-2020 decât în ultimii ani.

Majoritatea virusurilor gripale în circulație în acest sezon au fost până acum susceptibili la inhibitorii de neuraminidază administrați timpuriu, fie ca tratament sau pentru uz profilactic.  În același timp, statelor membre li se recomandă încurajarea continuării vaccinării anti-gripale.

ECDC și Biroul pentru regiunea europeană al OMS au publicat un raport comun (“Regional Situation Assessment”) pentru evaluarea sezonului gripal 2019-2020, ce conține date colectate până în săptămâna 49 a anului 2019. Obiectivul raportului a fost să prezinte gradul de severitate al bolii și impactul asupra sistemelor de sănătate pentru a ajuta procesele de planificare a resurselor din statele membre.

În Romania, care raporta o activitate crescută a virusurilor gripale (cod portocaliu închis în harta regională de mai sus), autoritățile au declarat epidemie de gripă pe 6 februarie.

Profesioniștii din sistemul de sănătate recomandă populației menținerea unei igiene stricte, mai ales a mâinilor, adoptarea unor comportamente corecte în cazul respirației, strănutului și tusei, izolarea voluntară la domiciliu în cazul apariției unor simptome specifice gripei și consultarea medicului de familie, ideal de la distanță, și nu prezentarea la unitățile de primiri urgențe, precum și vaccinarea antigripală.

Aceste măsuri sunt practic și cele recomandate pentru prevenirea infectării și/sau răspândirii cu coronavirus. Vă prezentăm mai jos elementele principale promovate de OMS și alte organizații din domeniu, preluate și de prestigioase instituții de presă precum BBC:

  • Spălarea frecventă a mâinilor cu săpun și apă sau folosirea unei soluții pe bază de alcool dacă mâinile nu ne sunt murdare în mod vizibil, măsuri care elimină virusul dacă acesta se află pe mâinile noastre.
  • Practicarea unei bune igiene respiratorii – când tușim sau strănutăm, trebuie să ne acoperim gura și nasul cu cotul în poziție flexată sau, în mod ideal, cu o batistă de hârtie, ceea ce va preveni răspândirea virusului. Trebuie apoi să aruncăm batista și să ne spălăm pe mâini conform recomandării de la punctul anterior.
  • Menținerea unei distanțe sociale (cel puțin un metru) față de persoanele din jurul nostru, mai ales cele care strănută și tușesc.
  • Evitarea atingerii ochilor, nasului sau gurii – deoarece mâinile ating multe suprafețe, unele putând fi contaminate.
  • Consultarea unui medic în cazul febrei, tușitului și respiratului cu dificultate.

În timpul consultului, mentionați-i medicului dacă ați călătorit în China într-o zonă în care a fost raportată apariția coronavirusului sau dacă ați avut contact apropiat cu cineva care a fost într-o astfel de zonă.

Dacă aveți probleme moderate de respirație și nu aveți un asemenea istoric, urmați recomandările de mai sus și, în mod ideal, rămâneți la domiciliu până când simptomele dumneavoastră dispar.

 

Mirela Mustață, Redactor executiv E-asistent

Surse de documentare:

https://ec.europa.eu/health/coronavirus_en 

https://www.bbc.com/news/health-51386894

https://www.who.int/emergencies/diseases/novel-coronavirus-2019/advice-for-public

https://www.hotnews.ro/stiri-sanatate-23647561-cum-recunosti-simptomele-gripei-cum-feresti-virus-timpul-epidemiei-masuri-recomanda-medicii-autoritatile.htm?pbox

http://flunewseurope.org/ – Joint ECDC – WHO/Europe weekly influenza update

Sursa foto 1 – COVID-19 – https://ec.europa.eu/health/coronavirus_en

Sursa foto 2 – https://www.ecdc.europa.eu/en/cases-2019-ncov-eueea

Sursa foto 3 – http://flunewseurope.org/

Share This Post