5 Mai 2020 – Ziua Internațională a Moașelor

moase2020

De obicei, ziua aceasta reprezintă un moment în care această profesie, care este strâns legată de celebrarea vieții, vine în lumina reflectoarelor. Au fost ani în care ea a fost marcată prin evenimente de mare vizibilitate, cum ar fi evenimente sportive de tip maraton sau conferințe cu o largă participare.

Deși anul acesta modul în care poate fi marcat evenimentul este mult mai rezervat, în condițiile impuse de eforturile de stopare a virusului Covid 19, ziua își păstrează încărcătura și simbolistica de celebrare a unei profesii închinate debutului vieții.

Iar unul dintre cele mai adecvate moduri de a celebra Ziua Internațională a Moașelor este acela de a afla câte ceva despre rolul pe care moașele l-au jucat de-a lungul timpului în procesul nașterii.

Astfel, dacă ne uităm în istorie, aflăm că moașele au avut un rol esențial în protejarea vieții. Deși în timpurile străvechi practica moașelor se baza mult pe experiență, astăzi există moașe extrem de bine pregătite și la fel de competente în a asista o naștere la termen precum colegii obstetricieni.

Cu toate că există și bărbați care se specializează în domeniu, mii de ani tradiția a rezervat acest domeniu al medicinei exclusiv femeilor. Așa se face că, pentru a fi moașă în Grecia antică, era obligatoriu ca femeia respectivă să fie ea însăși mamă. Momentul în care practica moașelor s-a desprins de cea a obstetricii este secolul al XVII. Apoi, pentru o vreme, în ultimele câteva sute de ani, ea a fost oarecum umbrită de obstetrică, pentru a reveni în ultima perioadă și a câștiga teren.

Acum moașele sunt cele care pot asigura servicii medicale critice, alături de asistarea nașterii, precum screening-ul pentru cancerul de sân sau de col uterin, ori servicii de consiliere. În unele țări moașele pot asigura și servicii obstetrice de urgență de bază. În plus, în toate țările, moașele promovează și susțin drepturile femeilor.

Ziua Internațională a Moașelor este dedicată acestor profesioniști și rolului pe care aceștia îl joacă în nașterea sănătoasă. Iar tema anului, antrenantă și pozitivă, este ”Moașele alături de femei: sărbătorim, demonstrăm, mobilizate, unite – acum este momentul potrivit!”

Surse de documentare

https://www.internationalmidwives.org/icm-events/international-day-of-the-midwife-2020.html

https://www.internationalmidwives.org/assets/files/event-files/2020/04/1idm_covid19-en.pdf

https://www.daysoftheyear.com/days/international-midwives-day/

https://www.who.int/maternal_child_adolescent/news_events/events/international-day-midwife-2019/en/

Share This Post