Editorial – Momente din anul dedicat nouă în care celebrăm, o dată în plus, moașele și asistenții medicali

editorial2020

Sursa foto: www.who.int

 

Asistenții medicali și moașele aduc o contribuție semnificativă la sănătatea și bunăstarea oamenilor, peste tot în lume. Deși acesta este un adevăr incontestabil, adesea, munca remarcabilă a acestora pare să treacă neobservată.

Așadar, este minunat să avem două evenimente majore care au loc în luna mai și care ne oferă, în fiecare an, ocazia să fim alături de colegii noștri de la nivel mondial pentru a marca recunoașterea rolului vital jucat de profesioniștii din îngrijirile de sănătate, asistenți medicali și moașe.

Evenimentele la care ne referim sunt: Ziua internațională a moașei, pe 5 mai, și Ziua internațională a asistenților medicali, pe 12 mai.

În urma unor sugestii și discuții care au implicat asociațiile moașelor din mai multe țări, la sfârșitul anilor 1980, Confederația Internațională a Moașelor a stabilit sărbătorirea „Zilei internaționale a moașei”, inițiativă care a fost lansată în 1992, ziua recunoscută internațional fiind 5 Mai. Pentru această zi, în fiecare an, Confederația Internațională a Moașelor lansează lumii provocarea să recunoască rolul moașelor și oferă o temă de campanie și promovare, sub care este celebrată munca acestora.

Ziua internațională a asistenților medicali este sărbătorită, în întreaga lume, în fiecare an, pe 12 mai, dată care coincide cu aniversarea nașterii lui Florence Nightingale. Consiliul Internațional al Asistenților Medicali a inițiat această zi de sărbătoare în 1965.

Anual, Consiliul Internațional al Asistenților Medicali întărește recunoașterea importanței și contribuției asistenților medicali la îmbunătățirea sănătății populației și la realizarea obiectivelor strategice ale OMS la nivel global. De aceea, investițiile în educarea și întărirea rolului asistenților medicali în locuri cheie ale sistemului de sănătate, cum sunt asistența medicală primară și comunitară, asistența ambulatorie, spitalele, centrele de îngrijire a persoanelor în vârstă, centrele pentru persoane cu dizabilități, centrele de recuperare, asistența medicală școlară, serviciile de ambulanță și alte zone în care lucrează colegii noștri, sunt esențiale.

Deși, aproape peste tot în lume, se înregistrează un deficit numeric de profesioniști în îngrijirile de sănătate, simpla adăugare a mai multor asistenți medicali nu este soluția. Ar trebui să ne concentrăm mai mult pe educarea, specializarea și perfecționarea acestora, pe recunoașterea muncii lor și pe îmbunătățirea mediului de muncă, deoarece acestea sunt aspecte cheie pentru creșterea siguranței pacienților și a calității asistenței medicale.

În luna Mai 2020, aducem și noi o recunoaștere specială asistenților medicali și moașelor din România: Munca lor salvează vieți, iată de ce merită să-i sărbătorim!

Doina Carmen Mazilu, Președinte OAMGMAMR – filiala București

Share This Post