Scurtă istorie a vaccinurilor și a modului în care schimbă lumea

Nu este niciun secret faptul că vaccinurile au revoluționat sănătatea mondială. Din istoria medicinei, ele reprezintă probabil cea mai importantă inovație care a salvat vieți. Vaccinurile au eradicat variola, au redus ratele mortalității la copii și au prevenit dizabilitățile permanente.

Totuși, poate mai puțin cunoscute sunt acele evenimente istorice și pionierii cărora le datorăm astăzi salvarea a milioane de vieți, în fiecare an, prin faptul că au pus bazele dezvoltării viitoare a vaccinurilor.

Iar acest demers al nostru este un astfel de tribut adus lor, în acest moment în care lumea începe vaccinarea împotriva SARS-CoV2 – provocarea zilelor noastre.

vaccinare

Copii care primesc vaccinul împotriva difteriei, New York, anii 1920

În China, încă din secolul al XVI-lea au fost raportate încercări timpurii de a inocula oamenii împotriva variolei – una dintre cele mai temute boli ale istoriei, cu o rată de deces de 30%. Crustele variolei erau măcinate și aruncate în nările unei persoane sau zgâriate în pielea acesteia.

Practica, cunoscută sub numele de „variolare”, a intrat în modă în Europa în anul 1721, beneficiind de susținerea lui Lady Mary Wortley Montagu, o aristocrată englezoaică. Ulterior au apărut proteste publice împotriva acestei practici, după ce s-a aflat că 2-3% dintre oameni au murit după inoculare și, în continuare, apăreau focare.

Mult mai sigură decât variolarea s-a dovedit următoarea încercare care s-a bazat pe observația că fermierii care se ocupau de creșterea vacilor nu se îmbolnăveau de variolă.

În secolul al XVIII-lea, medicul englez Edward Jenner a emis ipoteza că infecția anterioară cu varicelă – o boală ușoară răspândită de bovine – ar putea fi responsabilă pentru protecția pe care acești fermieri o aveau împotriva variolei.

Pornind de la această ipoteză, el a început să lucreze la o serie de experimente. Acestea sunt considerate astăzi momentul de debut al imunologiei, al terapiei prin vaccinuri și al sănătății preventive.

În 1796, dr. Jenner a inoculat un băiețel de opt ani preluând puroi din leziunile de varicelă de pe mâinile unei lăptărese și introducându-l într-o tăietură pe care a făcut-o în brațul băiatului. Șase săptămâni mai târziu, dr. Jenner l-a expus pe băiat la variolă. Acesta nu a dezvoltat infecția nici atunci, nici cu prilejul altor 20 de expuneri ulterioare.

În anii care au urmat, doctorul Jenner a colectat dovezi de la alți 23 de pacienți infectați sau inoculați cu virusul varicelei, pentru a-și susține teoria conform căreia imunitatea la varicelă oferă într-adevăr protecție împotriva variolei.

Aceasta a fost cea mai veche acțiunea de vaccinare. Termenul folosit vine de la cuvântul vacă în limba latină („vacca”).

Procesul de vaccinare al doctorului Jenner a ajuns rapid principalul mijloc de prevenire a variolei în întreaga lume, devenind chiar obligatoriu în unele țări.

 vaccinare1

 

 

Numărul de decese cauzate de variolă la 1 milion de locuitori, în Anglia, în timpul diverselor etape de dinainte și după debutul imunizării.

 

La aproape un secol după ce doctorul Jenner și-a dezvoltat tehnica, în 1885, biologul francez Louis Pasteur a salvat viața unui băiat de nouă ani după ce a fost mușcat de un câine turbat, injectându-i în fiecare zi, timp de 13 zile, o formă slăbită a virusului rabiei.

Băiatul nu a dezvoltat niciodată rabie și tratamentul a fost considerat un succes. Pasteur a denumit terapia sa inovatoare „vaccin antirabic”, extinzând semnificația denumirii ”vaccin” dincolo de originea sa.

Influența pe care o avea Louis Pasteur la nivel mondial a dus la extinderea termenului de vaccin prin includerea în listă a mai multor tratamente care conțineau viruși vii, atenuați sau morți, administrați de obicei sub formă injectabilă, pentru a produce imunitate față de diversele boli infecțioase.

Prima jumătate a secolului XX și progresele sale științifice au dus la o explozie de vaccinuri care protejau împotriva tusei convulsive (1914), difteriei (1926), tetanosului (1938), gripei (1945) și oreionului (1948). Datorită noilor tehnici de fabricație, producția de vaccin a putut fi extinsă până la sfârșitul anilor 1940 și au fost demarate eforturi globale de vaccinare și eradicare a bolilor.

Vaccinurile împotriva poliomielitei (1955), rujeolei (1963), rubeolei (1969) și altor virusuri au fost adăugate în listă în deceniile care au urmat, iar ratele de vaccinare la nivel mondial au crescut semnificativ datorită campaniilor de vaccinare de succes. Variola a fost eradicată în 1980. Aceasta este prima dintre numeroasele povești de succes ale vaccinurilor, dar povestea altor boli infecțioase este încă departe de un final fericit.

La sfârșitul anilor 1990 progresele programelor internaționale de imunizare începeau sa stagneze. Aproape 30 de milioane de copii din țările în curs de dezvoltare nu erau complet imunizați împotriva bolilor mortale, iar mulți alții nu erau deloc imunizați. Problema era că noile vaccinuri erau disponibile, dar țările în curs de dezvoltare pur și simplu nu și le puteau permite.

Pentru a oferi un răspuns la această problemă globală, Fundația Bill și Melinda Gates și partenerii lor s-au reunit în 2000 pentru a înființa Alianța globală pentru vaccinuri și imunizare, numită acum Gavi-Alianța pentru vaccinuri. Scopul a fost să încurajeze producătorii să scadă prețurile vaccinurilor pentru cele mai sărace țări, în schimbul unei cereri pe termen lung, cu volum ridicat și previzibil din partea acestor țări. De la lansare, numărul deceselor la copii s-a înjumătățit.

Pentru a completa această muncă și a proteja lumea de bolile infecțioase aveam nevoie și de un mecanism de monitorizare a noilor virusuri și de dezvoltare rapidă a vaccinurilor împotriva celor mai periculoase infecții emergente. Virusul devastator Ebola 2014/2015 a fost un semnal de trezire pentru cât de prost pregătită a fost lumea pentru a face față unei astfel de epidemii. Un vaccin a fost în cele din urmă aprobat, dar a venit prea târziu pentru miile de oameni care și-au pierdut viața.

Ca răspuns, la Davos, în 2017, a fost lansat un parteneriat global între organizațiile publice, private, filantropice și ale societății civile care lucrează pentru a accelera dezvoltarea vaccinurilor împotriva bolilor infecțioase emergente și pentru a permite accesul echitabil la aceste vaccinuri pentru populațiile afectate, în timpul focarelor. Acesta poartă numele Coaliția pentru inovare în domeniul pregătirii în eventualitatea unei epidemii (CEPI).

Este evident că omenirea a făcut progrese impresionante de la eforturile de inoculare riscante de acum cinci secole, la inovația științifică, campaniile mondiale de imunizare pe scară largă și noile parteneriate public-privat care sunt practic salvatoare de vieți.

Iar găsirea unui vaccin pentru a proteja lumea împotriva noului coronavirus este ultima provocare încununată de un prim succes.

Dar dincolo de descoperirea acestor vaccinuri împotriva noului coronavirus, logistica nu este singura provocare pentru administrarea cu succes a vaccinurilor COVID-19. La fel de importantă pentru reușita demersului de vaccinare este și oferirea de informație clară și echilibrată.

vaccinare2Deși adevărul istoric de necontestat este acela că vaccinurile au avut un efect profund asupra sănătății publice, reducând bolile, dizabilitățile și decesele cauzate de o varietate de boli infecțioase, oamenii continuă să se teamă de inoculare.

Deși la nivel mondial principalul impediment pentru imunizare este lipsa accesului, există, de asemenea, dovezi că lipsa încrederii în vaccinuri este în creștere.

Din ce în ce mai mult, specialiștii au început să afirme că nu vaccinurile sunt cele care salvează vieți, ci vaccinarea.

În timp ce provocările logistice ale distribuției vaccinurilor sunt semnificative, este la fel de important ca un număr suficient de mare din populația lumii să fie vaccinată – nu numai pentru protecția anumitor persoane vulnerabile, ci și pentru realizarea imunității colective.

În primele luni ale pandemiei, așa-numita imunitate colectivă a fost un subiect fierbinte de conversație între oficialii din domeniul sănătății publice, politicieni și mass-media. Termenul se referă la procentul de persoane dintr-o populație care trebuie să aibă imunitate la un virus pentru a întârzia sau bloca în mod eficient răspândirea acestuia.

La început, majoritatea experților au estimat că pragul de imunitate colectivă pentru SARS-CoV-2 se situează undeva peste 60%, ceea ce înseamnă că 60% sau mai mult din populație ar trebui să dezvolte imunitate – fie prin vaccin, fie prin infecție – pentru a se opri virusul. Dar acele estimări timpurii s-au bazat pe date incomplete și pe modele statistice prea simpliste – limitări pe care majoritatea experților în boli infecțioase le-au evidențiat rapid la momentul respectiv.

Chiar și după 10 luni, multe dintre datele despre noul coronavirus rămân incomplete. De exemplu, cercetătorii încă nu știu cât de infecțios este SARS-CoV-2 sau cât durează imunitatea după o infecție. Aceste două informații sunt elemente esențiale atunci când vine vorba de modelarea corectă a pragurilor de imunitate colectivă.

Răspunsurile la ambele întrebări pot varia în funcție de vârsta, starea de sănătate și alți factori ai unei persoane. După toate aceste luni de cercetări, cele mai recente dintre acestea susțin că pragul de imunitate colectivă pentru SARS-CoV-2 poate fi, de fapt, mai mic decât se suspecta inițial.

Astfel, recent, o echipă de cercetători din Suedia și Marea Britanie a căutat să producă un model mai precis al imunității colective. Pentru a face acest lucru, au luat în considerare modalitățile prin care oamenii de diferite grupe de vârstă și medii sociale se amestecă în contextul real.

Rezultatele modelului lor, care au fost publicate pe 14 august în revista Science, au arătat că o rată de infecție comunitară de aproximativ 43% ar putea fi, teoretic, suficientă pentru a produce „un nivel de imunitate a populației la care răspândirea bolii va scădea și se va opri, chiar și după ce toate măsurile preventive au fost relaxate.”

Pe de altă parte, în Europa, diferite studii arată grade diferite de acceptare a vaccinului anti-Covid-19. În timp ce un studiu al University College London, din Regatul Unit al Marii Britanii, sugerează că 14% dintre britanici au îndoieli sau afirmă că e puțin probabil să se vaccineze, românii se situează printre cei mai sceptici din Europa, alături de Ungaria și Polonia, cu o cotă de încredere în vaccin de 57%.

Având în vedere că nu este încă clar care va fi rata de vaccinare pentru ca imunitatea colectivă să fie atinsă, este important ca încrederea publicului în imunizarea COVID-19 să fie cât mai mare.

Conform părerilor specialiștilor, oamenii ar putea fi convinși dacă ar primi informație echilibrată despre riscurile și beneficiile vaccinării chiar de la personalul implicat în vaccinare sau de la profesioniști din sănătate care pot oferi explicații.

Aceiași experți spun că profesioniștii din domeniul sănătății trebuie să aibă informații actualizate despre vaccinuri, atât despre ceea ce se știe în prezent, cât și despre ceea ce nu se cunoaște încă despre beneficiile vaccinurilor și potențialele lui efecte secundare.

Informațiile ar trebui să spună și cât de semnificative sunt riscurile și beneficiile cunoscute la acest moment. Aceasta înseamnă clarificarea riscurilor care au fost raportate în timpul studiilor clinice și ce sa întâmplat cu cei care au avut reacții adverse.

Ori de câte ori este posibil, informațiile ar trebui să acopere, de asemenea, modul în care funcționează vaccinurile, inclusiv dacă acestea afectează transmiterea asimptomatică sau cât timp poate dura boala, dacă vaccinarea va afecta probabilitatea ca o persoană să moară din cauza bolii sau necesitatea unor măsuri de distanțare socială.

Aceste informații ar trebui adaptate pentru diferite grupe de vârstă, dar și pentru persoane cu diferite vulnerabilități față de boală.

Dacă profesioniștii din domeniul sănătății, politicienii, oamenii de știință și factorii de decizie politică sunt capabili să răspundă rapid și cu detalii la întrebările despre vaccin, aceasta va contribui la reducerea incertitudinii și la creșterea încrederii în vaccinare.

Iar astfel de informații sunt esențiale pentru a sprijini ieșirea din criza globală de sănătate publică pe care o traversăm, pentru susținerea programelor naționale de vaccinare, pentru combaterea zvonurilor, a știrilor false și a teoriilor conspiraționiste.

Toate aceste dezbateri și eforturi demonstrează că provocările domeniului s-au schimbat. Dacă astăzi s-a obținut cu oarecare ușurință ceea ce în urma cu cinci secole părea un miracol și anume un vaccin creat și produs în timp record, omenirea are acum de luptat cu alte spaime: temerile față de vaccinare, știrile false, teoriile conspirației, alături de toate emoțiile și neîncrederea din spatele lor, propagate cu sprijinul diverselor medii de comunicare.

Oare vor avea specialiștii de sănătate publică și politicienii capacitatea să le depășească?

 

Mirela Mustață, Redactor executiv e-Asistent.ro

Surse de documentare:

https://www.historyofvaccines.org/content/1920s-immunization (sursa foto 1)

A brief history of vaccines and how they changed the world | World Economic Forum (weforum.org) (sursa imagine 2)

https://www.medicalnewstoday.com/articles/clear-balanced-information-important-for-vaccine-uptake?utm_source=Sailthru%20Email&utm_medium=Email&utm_campaign=MNT%20Daily%20News&utm_content=2020-12-05&utm_country=&utm_hcp=no&apid=32792208 (sursa foto 3)

https://elemental.medium.com/herd-immunity-may-play-a-bigger-role-than-we-thought-7de88f4ea697

https://romania.europalibera.org/a/romanii-printre-cei-mai-speriati-din-lume-de-un-vaccin-impotriva-coronavirusului/30906986.html

 

Share This Post