Ziua Mondială a Donatorului de Sânge – 14 iunie 2021

Cum a afectat pandemia serviciile de transfuzie de sânge și băncile de sânge

Pandemia COVID-19 a afectat sistemele de sănătate din foarte multe țări. Iar pentru fiecare dintre acestea și în fiecare spital, serviciile de transfuzie de sânge dețin un loc central, pentru că asigură buna funcționare pentru toate intervențiile chirurgicale necesare, pentru cazurile de urgență, pentru pacienții cu cancer sau cu alte patologii critice, în fiecare zi. Ca efect al pandemiei actuale, la fel ca în multe alte sectoare ale sistemului de sănătate, serviciile de transfuzie de sânge și băncile de sânge se luptă să facă față multelor provocări.

O altă realitate crudă este și faptul că măsurile de distanțare socială au afectat puternic motivația de a dona sânge.

A fost din ce în ce mai greu, în condițiile în care tuturor ni se recomanda să evităm contactul cu alți oameni și să ne protejăm, să fie menținută o motivație ridicată și spiritul de solidaritate în rândul donatorilor voluntari.

Practic, donarea de sânge, pe parcursul pandemiei de COVID-19 a intrat efectiv în criză. Cercetări din anii trecuți din SUA au arătat că mai puțin de 5% dintre americanii care sunt eligibili să doneze sânge au și făcut-o, iar situația s-a înrăutățit pe măsură ce se complicau lucrurile în timpul pandemiei.

Specialiștii în sănătate publică cred că în perioada pandemiei a existat în mintea donatorilor un întreg amalgam de îngrijorări, confuzie și zvonuri înșelătoare cu privire la donarea de sânge. Mai mult decât atât, pe fondul intervențiilor guvernamentalele de carantină, izolare, reducere a adunărilor publice, organizarea mecanismelor voluntare de donare a sângelui a fost exclusă sau foarte mult limitată.

Practic, chiar și când era posibil, s-a constatat o mare reticență a donatorilor de a veni la centrele de sânge pentru a dona sânge. Efectul a fost o scădere semnificativă a stocurilor de sânge.

Fenomenul scăderii donării voluntare a fost remarcat în multe țări de pe glob. Există studii din diferite țări care au publicat date despre experiența lor. De exemplu, un studiu derulat de Yahia și colaboratorii săi în spitalul King Abdullah, Bisha, Arabia Saudită a indicat o scădere semnificativă de 39,5% în aprovizionarea cu sânge și o scădere a cererii de sânge cu 21,7%, pe o perioadă de opt luni (din septembrie 2019 până în mai 2020). O experiență similară a fost raportată și în China, la un spital al Școlii de Medicină a Universității Zhejiang, Hangzhou, China. Aici, echipa condusă de profesorul Wang a raportat că principala preocupare a donatorilor de sânge din studiul lor a fost teama de a contracta SARS-COv-2 în timpul donării de sânge.

În acest moment, dezechilibrul din depozitele de produse din sânge la diverse bănci de sânge din întreaga lume este cauzat în primul rând de scăderea ofertei (reducerea donărilor de sânge) și nu de creșterea cererii din partea spitalelor. În zilele obișnuite, inventarul de sânge al marilor centre medicale are un stoc de o săptămână. Dar, pe măsură ce colectările de sânge au scăzut, acum majoritatea băncilor de sânge au stocuri mult mai mici. Începând cu 12 iunie 2020, 29% din centrele de sânge din SUA au mai puțin de o zi de aprovizionare din care pot acoperi nevoile. O altă societate importantă, „Crucea Roșie Americană”, a precizat că în martie 2020 a avut o scădere cu 86.000 a numărului donatorilor și 2700 de anulări ale programărilor pentru donații de sânge.

Componentele speciale din sânge, cum ar fi trombocitele și plasma decongelată, au o perioadă și mai scurtă de stocare, ceea ce face gestionarea lor mult mai complexă, și este mult mai dificilă asigurarea de stocuri neexpirate celor care au nevoie de ele. Pacienții cu nevoi speciale, cum ar fi femeile însărcinate cu COVID-19, pacienții cu cancer și cei cu transplant de măduvă osoasă sunt și cei care au mare nevoie de transfuzii de sânge.

Pentru a rezolva această criză, soluțiile găsite de centrele de sânge din SUA în această perioadă au inclus folosirea de programări telefonice pentru voluntarii care au fost încurajați să se prezinte individual, fie la centrele de colectare a sângelui, fie la facilitățile mobile de colectare, în funcție de preferințele acestora. De asemenea, au fost gândite diverse măsuri de conștientizare a publicului și de clarificare a întrebărilor celor mai frecvente legate de siguranța donării de sânge.

Pentru siguranța donatorilor și a personalului au fost gândite măsuri de curățare frecventă, la intervale precizate, a stațiilor de donare, inclusiv curățarea suprafețelor cu potențiale contaminări și purtarea măștilor de protecție de către donatori și de personalul cu rol în recoltare. În plus, personalul a fost atent instruit în ceea ce privește respectarea protocoalelor de siguranță și pentru gestionarea deșeurilor biologice generate.

Care sunt mesajele Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge în acest context

Scopul acestei zile este acela de a crește gradul de conștientizare la nivel mondial cu privire la nevoia de sânge și produse din sânge sigure pentru transfuzii și de a sublinia contribuția critică pe care donatorii de sânge voluntari și neplătiți o au în sistemele naționale de sănătate.

Acest moment este și un apel către guvernele și autoritățile naționale din sănătate pentru a furniza resurse adecvate și a pune în aplicare infrastructura și sistemele necesare pentru a crește colectarea sângelui de la donatorii de sânge voluntari.

Desigur că toate țările din lume au nevoie de o cantitate de sânge care să le răspundă nevoilor. În acest moment, în timp ce multe țări dezvoltate se pot baza pe donații voluntare, neplătite de sânge, pentru a-și satisface 100% din necesarul de aprovizionare cu sânge, găsirea acestor voluntari și asigurarea siguranței sângelui este încă o problemă importantă în celelalte țări, unde cineva care are nevoie de sânge trebuie să se bazeze acum, în principal, fie pe familia sa să doneze sânge, fie pe donații plătite. Organizația Mondială a Sănătății și autoritățile din aceste țări fac eforturi pentru a se asigura că, în viitorul apropiat, donațiile de sânge vor fi, în proporție majoritară, neplătite și voluntare.

În acest sens, un rol important îl pot juca campaniile de marketing social. O analiza recentă efectuată de cercetători din Irlanda asupra mesajelor de campanie care s-au dovedit eficace în rândul tinerilor pentru promovarea donării voluntare de sânge a subliniat câteva potențiale linii de acțiune. Tinerii sunt grupa de vârstă cea mai dorită pentru a dona, datorită orizontului lung de timp în care pot face acest lucru, odată ce sunt convinși să devină donatori voluntari.

Astfel, studiul a arătat că altruismul este încă principalul motiv pentru care tinerii donează sânge, iar donatorii voluntari care fac parte din anturajul lor, membri ai familiei sau prieteni, au un rol foarte important în a-i influența pe aceștia în a le urma exemplul și a dona, la rândul lor.

Pentru ceilalți tineri, care, în general, nu sunt la curent cu nevoia presantă și permanentă de sânge a spitalelor și nu știu care e procesul de donare, mesajele eficace sunt cele raționale, legate de nevoia de sânge la nivelul sistemului medical, dar și cele ce le stârnesc emoția, inclusiv frica că pot fi ei înșiși printre cei a căror viață depinde de o pungă de sânge.

Campaniile de marketing social nu sunt singurii factori care pot crește nivelul donărilor voluntare, timpii de așteptare, amplasarea centrelor fixe și disponibilitatea centrelor mobile sunt, de asemenea, factori favorizanți.

Toți acești factori contribuie în mod semnificativ la recrutarea de noi donatori voluntari, motivarea acestora și, cel puțin la fel de important, la menținerea lor ca donatori pe termen lung.

Mirela Mustață, Redactor executiv E-asistent

Surse de documentare

Share This Post