Timp de lectură: 11 minute
Medicii folosesc ecografia cardiacă pentru a diagnostica probleme cardiace, precum deteriorarea țesutului cardiac, mărirea camerelor, rigidizarea mușchiului inimii, cheaguri de sânge în inimă, lichid în jurul inimii, ori valve cardiace deteriorate sau care funcționează prost.
În acest articol, prezentăm o scurtă istorie a ecografiei cardiace, precum și câteva elemente utile despre modul în care medicii o folosesc, la ce să ne așteptăm în timpul testului și cum se interpretează rezultatele.
Ce este o ecografia cardiacă?
Eco cardiografia este o procedură medicală neinvazivă care nu produce radiații și, de obicei, nu provoacă efecte secundare. Ea utilizează unde ultrasunete pentru a crea o imagine a inimii.
În timpul acesteia, medicul poate vedea: mărimea și grosimea camerelor inimii, cum funcționează valvele inimii, direcția fluxului de sânge prin inimă, orice cheaguri de sânge în inimă, zone de țesut muscular cardiac deteriorat sau slab, probleme care afectează pericardul (sacul fibro-serios care învelește inima). Eco cardiografia este folosită și atunci când medicul dorește să examineze sănătatea generală a inimii unei persoane, în special după un atac de cord sau după un accident vascular cerebral.
Eco cardiografia este acum tehnica imagistică medicală cu cea mai rapidă dezvoltare, considerată de mulți a fi mult mai importantă chiar decât radiografia.
Care este originea eco cardiografiei?
Inge Edler (1911–2001) și prietenul său fizicianul Hellmuth Hertz (1920-1990) sunt cei ale căror nume sunt legate de descrierea originală a eco cardiografiei în mod M (1953), care a marcat începutul unei noi tehnici de diagnostic neinvaziv. Edler a folosit această tehnică în primul rând pentru studiul pre operator al stenozei mitrale și diagnosticul insuficienței mitrale. Activitatea sa a fost continuată de cardiologi din întreaga lume, care au dezvoltat ecocardiografia Doppler, bidimensională, de contrast și trans esofagiană. Acestea sunt acum investigații standard în examinările cardiologice. Edler a influențat, de asemenea, neurologii și obstetricienii de la Universitatea Lund (din Suedia) să folosească ultrasunetele în domeniile lor. Pentru descoperirea sa, Edler este recunoscut astăzi drept „părintele ecocardiografiei”.
Conceptul din spatele ecocardiografiei este reflectarea ecoului. Lazzaro Spallanzani (1729–1799) este cel care a arătat că ecourile reflectate ale sunetului imperceptibil au permis liliecilor să navigheze. Odată cu descoperirea piezoelectricității de către Curie în 1880, a apărut și capacitatea de a crea unde ultrasonice. Sugestia lui Lewis Richardson, în 1912, că ar putea fi folosită tehnica ecoului pentru detectarea obiectelor subacvatice, a fost urmată de dezvoltarea SONAR-ului (Sound Navigation and Ranging) de către Langevin în 1915, tocmai la timp pentru a fi utilizat pentru detectarea submarinelor inamice în timpul Primului Război Mondial. Până în 1941, exact la timp pentru cel de-al Doilea Război Mondial, Marina SUA folosea unde radio reflectate pentru a detecta prezența avioanelor, o tehnologie pe care au numit-o RADAR (Radio Detection and Ranging). Tehnica ultrasonică a pulsului-eco a fost folosită pentru prima dată în scopuri nemilitare de către Serghei Sokolov în 1937, și apoi de Floyd Firestone în 1942, pentru detectarea defectelor metalelor.
Inspirat de succesul RADAR, în 1946, psihoterapeutul francez André Denier a considerat că ultrasunetele ar putea fi folosite pentru a vizualiza organele interne ale corpului uman. Americanii, lideri în domeniul electronicii avansate la acea vreme, au fost primii care au începe experimentarea. Cu toate acestea, investigațiile lor timpurii au fost foarte generale și nu au avut nicio aplicație practică.
Un neurolog austriac, Karl Theo Dussik, în asociere cu fratele său, fizician, a fost probabil primul (1941) care a aplicat ultrasunetele la diagnosticul medical, când a folosit transmisie cu ultrasunete pentru a contura ventriculii creierului. Cu toate acestea, după un deceniu de muncă, eforturile sale nu au fost fructuoase, din cauza atenuării și reflectării undelor ultrasonice de către structura osoasă a craniului.
La sfârșitul anilor 1940, fizicianul german Wolfe Dieter Keidel a imaginat utilizarea ultrasunetelor pentru înregistrarea variațiilor ritmice de volum ale inimii. Din nefericire, el nu a reușit să-și demonstreze metoda.
Auzind despre experiența militară recentă a RADAR în cel de-al Doilea Război Mondial, Edler a citit o carte despre ingineria RADAR și s-a întrebat dacă ar fi posibil să se genereze frecvențe suficient de mari pentru a fi utilizate în măsurarea distanțelor scurte. Preocupat de găsirea unei soluții la această problemă, Edler l-a contactat pe soțul asistentei sale, Jan Cedurlund, un fizician. Cedurlund, la rândul său, a adresat întrebarea prietenului său fizician, Carl Hellmuth Hertz, un tânăr provenind dintr-o familie celebră de oameni de știință. Tatăl lui Hertz, Gustav, a fost laureat al Premiului Nobel pentru fizică, iar unchiul său, Heinrich Hertz, împrumutase numele său unității de frecvență. Răspunsul lui Hellmuth Hertz la întrebarea lui Edler a fost că frecvențele atât de înalte nu pot fi generate. Cu toate acestea, problema l-a intrigat pe Hertz, care s-a gândit că ultrasunetele ar putea fi soluția la problema dr. Edler. Așa a pornit Hertz, împreună cu doctorul Edler, pe calea găsirii unei soluții pentru „vizualizarea inimii” și s-a născut o colaborare memorabilă între tânărul fizician și cardiologul în vârstă de 42 de ani. Ei formau o echipă de personalități contrastante — Hertz, impulsiv și insistent în a încerca imediat ideile noi, și Edler, reflexiv și foarte practic. Ei sunt cei care, potrivit Pamelei S. Douglas, pe atunci președinte al Societății Americane de Ecocardiografie, au obținut „una dintre inovațiile cu adevărat inovatoare și remarcabile ale secolului al XX-lea.”
Prima aplicație clinică a ecografiei cardiace de diagnostic a fost, de fapt, în diagnosticul și urmărirea pacienților cu efuziune pericardică. Cu timpul, competența doctorului Edler a progresat și mai mult: încă din 1956, când traductoarele cu ultrasunete pe bază de cuarț, relativ primitive, erau încă în uz, el a fost capabil să pună diagnosticul extrem de rar de mixom atrial, când un pacient cu stenoză mitrală a fost îndrumat către el, pentru a exclude tromboza.
Edler şi Hertz au încercat şi ecocardiografia trans esofagiană. Totuși, ei au întâmpinat dificultăți în obținerea cuplajului acustic între traductor și peretele esofagian. Această ispravă a fost realizată pentru prima dată de Frazin și asociații lui, în 1976, la mai bine de 2 decenii de la încercarea lui Edler și Hertz. Alte aplicații timpurii ale ecocardiografiei în modul M au inclus demonstrarea mișcării peretelui atrial în timpul flutterului atrial și înregistrarea locațiilor, amplitudinilor și modelelor de mișcare ale tuturor valvelor cardiace.
Cum poate fi folosită ecocardiografia?
Medicul va solicita o ecocardiogramă dacă suspectează o serie de probleme cardiace. Semnele și simptomele care pot indica o afecțiune cardiacă includ: bătăi neregulate ale inimii; dificultăți de respirație; tensiune arterială ridicată sau scăzută; umflarea picioarelor; rezultate EKG anormale; sunete neobișnuite între bătăile inimii, cunoscute sub numele de murmurele inimii.
Medicul poate folosi ecocardiograma pentru a:
- determina cât de bine pompează inima sângele;
- evalua motivele unui EKG anormal;
- diagnostica bolile de inimă – inclusiv pomparea slabă sau rigidizarea mușchiului inimii, valvele inimii neetanșe sau blocate și mărirea camerei – la adulți;
- localiza cheaguri de sânge sau tumori;
- evalua presiunea din inimă, pentru a diagnostica o afecțiune numită hipertensiune pulmonară;
- identifica anomaliile cardiace congenitale la sugari și copii mici;
- monitoriza cât de bine răspunde inima la diferite tratamente cardiace, cum ar fi medicamentele pentru insuficiență cardiacă, valvele artificiale și stimulatoarele cardiace.
Care sunt tipurile de ecografii cardiace?
Medicii pot cere diferite tipuri de ecografii cardiace, toate folosind unde sonore de înaltă frecvență. Tipurile mai comune includ:
Eco cardiograma trans toracică (cel mai frecvent tip) care presupune plasarea unei baghete cu ultrasunete numită traductor în exteriorul toracelui, lângă inimă. Dispozitivul trimite unde sonore prin piept și în inimă. Aplicarea unui gel pe piept ajută undele sonore să circule mai bine. Acestea creează imagini ale structurilor inimii pe un ecran.
Eco cardiograma trans esofagiană – care folosește un traductor mai subțire care se atașează la capătul unui tub lung. Pacientul va înghiți tubul care leagă gura și stomacul și care trece prin spatele inimii. Acest tip oferă imagini mai detaliate ale inimii în comparație cu ecocardiograma tradițională transtoracică, deoarece oferă o vedere „de aproape” a acestui organ.
Ecografia Doppler – medicii folosesc ultrasunetele Doppler pentru a verifica fluxul de sânge. Ei fac acest lucru prin generarea de unde sonore la frecvențe specifice și determinând modul în care undele sonore revin la traductor. Rezultatele unei ecografii Doppler pot dezvălui probleme cu valvele sau găurile din pereții inimii și pot evalua modul în care sângele circulă prin aceasta.
Eco cardiograma tridimensională creează imagini 3D detaliate ale inimii. Medicii pot folosi ecocardiogramele 3D pentru: evaluarea funcționalității valvei la persoanele care au insuficiență cardiacă; diagnosticarea problemelor cardiace la sugari și copii; planificarea unei intervenții chirurgicale structurale sau pentru o valvă cardiacă; evaluarea 3D a funcției inimii; analiza structurilor complexe din inimă.
Eco cardiograma de stres
Medicul poate cere o ecocardiogramă ca parte a unui test de stres. Un test de stres implică exerciții fizice, cum ar fi mersul pe jos sau joggingul pe o bandă de alergare. În timpul testului, medicul va monitoriza ritmul cardiac, tensiunea arterială și activitatea electrică a inimii. Un ecograf va efectua o ecocardiogramă transtoracică înainte și după exercițiu. Medicii folosesc teste de stres pentru a diagnostica: boală cardiacă ischemică, boală coronariană, insuficiență cardiacă, probleme care afectează valvele cardiace.
Eco cardiograma fetală
Medicul poate folosi o eco cardiogramă fetală pentru a vedea inima unui copil nenăscut. Acest examen are de obicei loc la aproximativ 18-22 de săptămâni de sarcină. Ecocardiogramele nu folosesc radiații, deci nu sunt dăunătoare femeii gravide sau bebelușului.
În ce constă procedura?
Eco cardiogramele sunt proceduri neinvazive și relativ rapide, care necesită o pregătire minimă. Pentru persoanele care fac o eco cardiogramă trans esofagiană, medical va recomanda pacientului să nu mănânce sau să bea cu cel puțin 4 ore înainte de examen. Aceștia pot să mănânce și să bea la aproximativ 1-2 ore după eco cardiogramă, odată ce anestezia locală a dispărut.
În timpul testului pacientul își va scoate hainele de la talie în sus. El poate purta un halat de spital în timpul examenului. Medicul va instrui apoi pacientul să se întindă pe o masă, fie pe spate, fie pe partea stângă. El poate injecta o soluție salină sau un colorant în venele persoanei, ceea ce face ca inima să pară mai definită pe eco cardiogramă. Procedura exactă depinde de tipul de eco cardiogramă. De exemplu: pentru eco cardiogramă trans toracică, medicul va aplica un gel pe piept și va muta apoi traductorul în jurul pieptului pentru a obține diferite imagini ale inimii. În timpul examenului, medicul poate cere pacientului să-și modifice poziția sau să respire adânc.
În timpul unei eco cardiograme trans esofagiene, pacientul poate primi un sedativ ușor pentru a ajuta la relaxarea mușchilor gâtului și un anestezic local pentru a amorți reflexul de sufocare. Odată ce sedativul își face efectul, medicul va ghida un mic traductor la capătul unui tub lung în gât și esofag până ajunge în spatele inimii. Ecograful va înregistra imagini ale inimii, pe măsură ce medicul mișcă traductorul în jurul esofagului. Persoana nu trebuie să simtă traductorul sau tubul în esofag după ce a înghițit inițial sonda.
După test, majoritatea persoanelor pot reveni imediat la activitățile lor obișnuite, în cazul unei eco cardiograme trans toracice. Cei care fac o eco cardiogramă trans esofagiană ar putea avea nevoie să rămână în clinică timp de câteva ore după examen. Ei pot avea o durere în gât la început, care ar trebui să se amelioreze în câteva ore până la o zi. Persoanele care au primit un sedativ înainte de examen nu trebuie să conducă câteva ore după eco cardiogramă.
În concluzie, medicii folosesc eco cardiografia pentru a diagnostica problemele care afectează inima. În timpul testului, medicul va evalua cât de bine inima unei persoane pompează sângele, pentru a căuta semne de boală cardiacă, cum ar fi slăbirea mușchiului inimii, cheaguri de sânge în interiorul inimii sau valve cardiace care funcționează prost. Un medic poate comanda o eco cardiogramă dacă o persoană prezintă simptome de afecțiuni cardiace, cum ar fi: dificultăți de respirație, umflarea picioarelor, murmure ale inimii, bătăi neregulate ale inimii, tensiune arterială anormală. În general, testul prezintă un risc scăzut de complicații semnificative sau de efecte secundare. Cu toate acestea, unii oamenii pot simți un anumit disconfort, iar unele persoane pot avea o reacție alergică la substanța de contrast sau la anestezic.
Mirela Mustață, Redactor executiv E-asistent
Surse de documentare:
