Timp de lectură 7 minute

În 2020, speranța de viață la naștere în Uniunea Europeană (UE) era de 80,4 ani, cu 5,7 ani mai mare pentru femei (83,2 ani) decât pentru bărbați (77,5 ani), înregistrând o scădere cu -0,9 ani față de 2019. Bărbații au înregistrat o scădere mai mare a speranței de viață (-1,0 ani) decât femeile (-0,8 ani). Această reducere a speranței de viață la naștere a fost cauzată de creșterea bruscă a mortalității în 2020 din cauza pandemiei COVID-19.

Similar cu evoluția din UE, speranța de viață la naștere în Statele Unite a scăzut și în 2020 față de 2019, dar și în 2021 față de 2020, cu aproape un an, între 2020 și 2021, potrivit datelor Centrului Național de Statistică a Sănătății (NCHS) al Centrului de Control al Bolilor (CDC). Acest declin – de la 77,0 în 2020 la 76,1 ani în 2021 – a dus speranța de viață la naștere din SUA la cel mai scăzut nivel din 1996 și până acum. Scăderea de 0,9 ani a speranței de viață în 2021, împreună cu o scădere de 1,8 ani în 2020, a fost cea mai mare scădere a speranței de viață din perioada 1921-1923.

Și această evoluție este determinată, în mare parte, de pandemia SARS-COV2. Astfel, în SUA, decesele COVID-19 au contribuit la aproape trei sferturi sau 74% din declinul din 2019 până în 2020 și 50% din declinul din 2020 până în 2021. Se estimează că 16% din scăderea speranței de viață din 2020 până în 2021 poate fi atribuită creșterii numărului de decese cauzate de accidente, inclusiv cele cauzate de supradoze de droguri sau medicamente, un factor în creștere. Cele mai recente date raportate de NCHS au indicat peste 109.000 de decese prin supradoză în perioada de un an care s-a încheiat în martie 2022.

În cazul bărbaților, scăderea cu un an a speranței de viață a fost atribuită în principal mortalității cauzate de COVID-19, evoluție similară și în cazul femeilor (51,2% din scăderea speranței de viață fiind atribuită mortalității COVID 19).

Dar cum este definită speranța de viață și care este diferența față de durata de viață?

Durata de viață definește numărul maxim de ani pe care îi poate trăi o persoană. În schimb, speranța de viață este o medie, mai precis este perioada mediană în ani pe care o persoană se așteaptă să o trăiască. Dacă avem doi copii, iar unul dintre ei moare înainte de a împlini un an, dar celălalt trăiește până la vârsta de 70 de ani, speranța medie de viață a acestora este de 35 de ani. Speranța de viață este afectată de stilul de viață, de moștenirea genetică și de istoricul de sănătate al unei persoane. Despre persoanele care trăiesc mult mai mult decât media se spune că sunt longevive.

Deși progresele medicale au îmbunătățit multe aspecte ale asistenței medicale, presupunerea că durata de viață a oamenilor a crescut dramatic de-a lungul secolelor este înșelătoare.

Speranța de viață, în schimb, a crescut dramatic de-a lungul istoriei pentru că tot mai mulți dintre noi, ca indivizi, reușesc să trăiască mai mult, din ce în ce mai aproape de durata maximă de viață ca specie.

În ultimele câteva decenii, speranța de viață a crescut semnificativ în întreaga lume. Astfel, o persoană născută în 1960, primul an în care Organizația Națiunilor Unite a început să colecteze date la nivel Mondial în ceea ce privește speranța de viață, se putea aștepta să trăiască până la 52,5 ani. Astăzi, media este de 72 de ani. În Regatul Unit, unde există date din secolul al 19-lea, creșterea este și mai mare – în 1841, o fetiță se aștepta să trăiască până la 42 de ani, iar un băiat până la 40 de ani. În 2016, o fetiță se putea aștepta să ajungă la 83 de ani, iar un băiat, la 79 de ani.

Concluzia firească este că atât miracolele medicinei moderne, cât și programele de sănătate publică, ne-au ajutat să trăim mai mult ca niciodată.

Convingerea că specia noastră ar fi atins vârful longevității/duratei de viață este întărită și de unele mituri despre strămoșii noștri: este o credință comună că anticii greci sau romani ar fi fost uimiți să vadă pe cineva cu vârsta de peste 50 sau 60 de ani, de exemplu. Dar așa a fost atunci, oare? Nu neapărat. Documentele din acea perioadă ne arată că multe persoane au trăit atunci până la 70 de ani și peste. De exemplu, împăratul Augustus a murit la 75 de ani. Pentru a fi consul roman în acea vreme, trebuia să ai 43 de ani – cu opt ani mai mult decât vârsta minimă de 35 de ani impusă de SUA acum pentru a putea candida la președinție.

În secolul I, Pliniu a dedicat un întreg capitol din Istoria naturală oamenilor longevivi din acea perioadă. Printre aceștia, el îi enumeră pe consulul M Valerius Corvinos (100 de ani), pe soția lui Cicero, Terentia (103 ani), pe o femeie pe nume Clodia (115 ani – și care a avut 15 copii pe parcurs) și pe actrița Lucceia, care a jucat pe scenă chiar și la venerabila vârstă de 100 de ani.

Apoi, există inscripții de mormânt și epigrame funerare, cum ar fi aceasta pentru o femeie care a murit în Alexandria în secolul al III-lea î.Hr. „Avea 80 de ani, dar era capabilă să țeasă o țesătură delicată”.

Așa încât putem trage concluzia că în lumea antică, cel puțin, oamenii au putut să trăiască la fel de mult ca noi astăzi (durate de viață similare, deci). Legat de speranța de viață de atunci față de cea de acum, totuși, întrebarea cheie este – dar cât de frecvent era acest lucru?

În 1994, un studiu a analizat vârsta la care au murit 397 antici care apar în dicționarul Oxford  din Marea Britanie – 99 au murit în mod violent prin crimă, sinucidere sau în luptă. Din restul de 298, cei născuți înainte de anul 100 î.Hr. au trăit până la o vârstă medie de 72 de ani. Cei născuți după anul 100 î.Hr. au trăit până la o vârstă medie de 66 de ani (scădere cauzată, posibil, de prevalența mare a instalațiilor sanitare cu plumb după 100 î.Hr.).

Important de remarcat este evoluția speranței de viață a femeilor de-a lungul istoriei. Nașterea, adesea în condiții de igienă precare, este doar unul dintre motivele pentru care femeile au fost expuse unui risc deosebit în timpul anilor fertili. Chiar și sarcina în sine era un pericol. „Speranța de viață a femeilor romane a crescut, de fapt, odată cu declinul fertilității”, spune cercetătorul Gazzaniga. „Cu cât populația este mai fertilă, cu atât mai mică este speranța de viață a femeilor”.

Astfel, luată în ansamblu, durata de viață în antichitate nu era probabil foarte diferită de cea de astăzi (existau oameni care trăiau până la 80 și 90 de ani).  Pe de altă parte, speranța de viață era în mod sigur mai scăzută atunci din cauza mortalității ridicate în rândul femeilor însărcinate și a copiilor.

Înscrisurile arată că mortalitatea infantilă a rămas ridicată și din 1200 până în 1745. În același timp, dacă un bărbat ajungea la vârsta de 21 de ani și nu murea din cauza unui accident, a violenței sau a otrăvii, se putea aștepta să trăiască aproape la fel de mult ca bărbații din ziua de azi. Astfel, între 1200 și 1745, tinerii de 21 de ani ajungeau la o vârstă medie cuprinsă între 62 și 70 de ani – cu excepția secolului al 14-lea, când ciuma bubonică a redus speranța de viață la doar 45 de ani.

Interesant de notat că o analiză a aproximativ 115.000 de nobili europeni a arătat că regii au trăit cu aproximativ șase ani mai puțin decât nobilii de rang mai mic, cum ar fi cavalerii. De asemenea, istoricii au descoperit, analizând registrele parohiale ale comitatelor, că în Anglia secolului al 17-lea, speranța de viață era mai mare pentru săteni decât pentru nobili. Acest lucru s-a datorat probabil faptului că membrii familiei regale și nobilii de rang mai înalt aveau tendința de a trăi cea mai mare parte a anului în orașe, unde erau expuși la mai multe boli. Pe de altă parte, având în vedere că revoluția în medicină și sănătate publică a adus prima dată beneficii majore în mediul urban, speranța de viață a elitelor urbane a crescut semnificativ mai mult ca urmare a acestor progrese decât cea a populației rurale.

Astfel, speranța de viață în perioada victoriană de la jumătatea secolului al 19-lea nu a fost cu mult diferită de cea de astăzi odată ce anii periculoși ai copilăriei au fost depășiți – o fetiță de cinci ani trăia până la 73 de ani; un băiat, până la 75 de ani.

Specialiștii susțin că, dacă astăzi credem că trăim mai mult decât oricând, acest lucru se datorează faptului că înregistrările noastre din majoritatea țărilor lumii datează în principal din jurul anului 1900, care poate fi considerat un an de referință nu tocmai reprezentativ, deoarece în acea perioadă mari categorii din populație nu putea să se hrănească corespunzător și mulți bărbați au început să fumeze, ceea ce a dus la scăderea speranței de viață în acea perioadă.

Este posibil ca durata noastră maximă de viață să nu se fi schimbat prea mult. Dar acest lucru nu înseamnă că nu trebuie să remarcăm progresele extraordinare din ultimele decenii, care au ajutat mult mai mulți oameni să atingă durata maximă de viață și să trăiască o viață mai sănătoasă în general.

Cu toate acestea, așa cum a subliniat pe 6 octombrie 2022 directorul general al OMS în remarcile sale legate de îmbătrânirea sănătoasă și activă, scopul nostru nu trebuie să fie doar să adăugăm “ani la viață, ci viață la ani”. Aceasta înseamnă să abordăm și depășim numeroase provocări în calea îmbătrânirii sănătoase prin îmbunătățirea accesului la serviciile de sănătate și de îngrijire sau dezvoltarea unor comunități care sunt locuri mai bune pentru a îmbătrâni, printre altele.

Mirela Mustață, Redactor executiv E-asistent

Surse de documentare:

1. Life expectancy across EU regions in 2020 – Products Eurostat News – Eurostat (europa.eu)
2. Life Expectancy in the U.S. Dropped for the Second Year in a Row in 2021 (cdc.gov)
3. Do we really live longer than our ancestors? – BBC Future
4. Life expectancy in America has declined for two years in a row | The Economist
5. WHO Director-General’s opening remarks – Joining Forces for the Decade of Healthy Ageing – 6 October 2022