Timp de lectură: 6 minute

În general, când ne gândim la cercetare, avem tendința de a spune că „nu este treaba noastră, a asistenților medicali și moașelor”, deoarece singura noastră responsabilitate este „munca la patul bolnavului”. Însă, existența numeroaselor referințe bibliografice al unor valoroase studii de cercetare conduse de asistenți medicali și moașe din întreaga lume, pare să ne contrazică.

În mare măsură, s-a observat că înțelegerea asupra cercetării este limitată la următoarele aspecte, care sunt frecvent întâlnite în cercetarea efectuată de medici:

• Studii de caz / serii de caz: prezentarea evoluției clinice în contextul unei afecțiuni;
• Studii clinice intervenționale / investigații, în care terapia standard este comparată cu un alt tip de terapie nou introdusă sau deja existentă (tratament, regim alimentar sau dispozitiv medical) și
• Studii clinice observaționale efectuate pentru evaluarea și monitorizarea sănătății unor pacienți, în scopul identificării impactului diferitelor obiceiuri cotidiene (fumatul, alimentația inadecvată, insomnia, sedentarismul, etc.) asupra riscului de apariție al unor afecțiuni (cardiovasculare, pulmonare, hepatice, endocrine, etc.).

Analizând sistematic bibliografia internațională, am descoperit însă că profesiile de asistent medical și moașă au o istorie bogată de cercetare, dovedită de numeroasele publicații academice internaționale.

Conform lui Grove et all (2013)[1], cercetarea este „un proces sistematic, riguros, logic și social-interpretativ care vizează găsirea de răspunsuri valide la întrebări relevante și semnificative în cadrul unei anumite societăți și comunități pentru a promova un bine general”. În acest context, rolul cercetării în domeniul îngrijirilor de sănătate este de a genera cunoștințe și dovezi de cele mai bune practici care să informeze practica profesională a asistenților medicali și moașelor și care să fie aplicate în practica clinică, în scopul furnizării unor îngrijiri sigure și de calitate pentru pacienți.

La nivel global, în cercetare este recunoscut și promovat rolul asistenților medicali și moașelor ca profesioniști de sănătate angajați în[2]^,[3]:

• Generarea de cunoștințe și dovezi, sinteza și transferul acestora în practica clinică (rol de producător al cercetării)
• Implementarea practicilor bazate pe dovezi (rol de consumator al cercetării)
• Luarea deciziilor în context clinic și organizațional (rol de lider),
• Formarea profesională (rol de educator).

În contextul generării de cunoștințe și dovezi de bune practici, asistenții medicali și moașele desfășoară următoarele activități:

1. Dezvoltarea întrebării de cercetare și/sau formularea ipotezei de cercetare;
2. Stabilirea criteriilor de includere și a criteriilor de excludere;
3. Stabiliea scopului și a obiectivelor cercetării;
4. Analiza sistematică a literaturii de specialitate în bazele de date (cercetare secundară);
5. Proiectarea, rafinarea și implementarea studiilor de cercetare pentru a genera o bază de cunoștințe pentru practică (cercetare primară);
6. Explorarea și descrierea fenomenelor de interes; testarea intervențiilor, evaluarea impactului prin metode de cercetare recunoscute la nivel internațional.

Rezultatul final al acestui proces formal și riguros este reprezentat de un set de cunoștințe / dovezi de practică clinică ce poate acoperi întreaga gamă de activități de îngrijire.

Ce înțelegem prin dovezi? Dovezile sunt cunoștințe dobândite prin observare sau experimentare în sprijinul unei concluzii; adică fundamentarea sau confirmarea de care avem nevoie pentru a crede că ceva este adevărat[4].

Conform metodologiei JBI[5], Facultatea de Științe ale Sănătății a Universității din Adelaide, Australia de Sud, dovezile pot fi generate prin următoarele metode:

1. Studii de cercetare dezvoltate în baza unor metodologii de cercetare formală, riguroasă și replicabilă (cercetare primară);
2. Judecata clinică – Concluzii derivate din expertiza asistenților medicali și moașelor;
3. Opinii personale exprimate în dialoguri deliberative formale, pe site-uri web profesionale, în documente de politici, rapoarte, reviste de specialitate, etc.

Între generarea de cunoștințe și dovezi de bune practici și implementarea acestora în practica clinică, există două etape intermediare care constituie parte importantă din activitatea de cercetare a asistenților medicali și moașelor:

1. Sinteza dovezilor – reprezintă evaluarea dovezilor cercetării și a opiniei asupra unui subiect de interes pentru a ajuta la luarea deciziilor. Este alcătuit din trei componente principale: analiza sistematică (analiză secundară de date), rezumatul dovezilor (analiză sistematică rapidă) și ghiduri clinice (recomandări pentru optimizarea îngrijirii pacientului, bazate pe o revizuire sistematică a dovezilor și o evaluare a beneficiilor și daunelor opțiunilor alternative de îngrijire)[6].
2. Transferul dovezilor – reprezintă un proces proactiv, participativ, pentru a promova accesul și preluarea dovezilor în contextele clinice locale. Are loc prin diseminare activă (ateliere de lucru, seminarii, conferințe), integrarea sistemului în context organizațional/politic și desfășurarea de programe educaționale adecvate (strategii eficiente pentru implementarea dovezilor).

În contextul implementării dovezilor în practica clinică, asistenții medicali și moașele desfășoară următoarele activități:

1. Stabilirea echipei de proiect;
2. Identificarea practicilor neconforme;
3. Dezvoltarea întrebării de cercetare sau formularea ipotezei de cercetare;
4. Stabilirea grupului țintă;
5. Identificarea părților interesate;
6. Identificarea barierelor și a facilitatorilor în implementarea dovezilor;
7. Elaborarea de strategii adecvate pentru implementare;
8. Conducerea auditului clinic, alcătuirea unei baze de date, analiza și interpretarea datelor;
9. Asigurarea sustenabilității proiectului de implementare.

Rezultatul final al acestui proces formal și riguros este reprezentat de implementarea celor mai bune dovezi în practica clinică de îngrijire. Desigur, clientul final este pacientul, iar proiectul reprezintă o metodă sistematică de îmbunătățire a calității îngrijirilor de sănătate.

În contextul luării deciziilor la nivel clinic și organizațional, asistenții medicali și moașele desfășoară următoarele activități:

1. Proiectarea, rafinarea și implementarea studiilor de cercetare, inclusiv analiza contextului organizațional (cât de pregătită este organizația pentru implementarea practicilor bazate pe dovezi);
2. Conducerea echipelor de proiect, inclusiv a echipelor de audit clinic;
3. Facilitarea schimbării practicilor (identificarea barierelor și facilitatorilor pentru de-implementarea practicilor neconforme și implementarea celor mai bune dovezi de practică clinică, elaborarea și implementarea strategiilor, monitorizarea sustenabilității proiectului și implementarea măsurilor adecvate, diseminarea rezultatelor proiectului, etc.);
4. Elaborarea sau actualizarea procedurilor și politicilor organizaționale;
5. Elaborarea politicilor de îngrijiri de sănătate la nivel național.

În contextul formării profesionale (rol de educator), asistenții medicali și moașele desfășoară următoarele activități:

1. Identificarea nevoilor de formare;
2. Identificarea practicilor inadecvate;
3. Monitorizarea continuă a cunoștințelor, atitudinilor și practicilor asistenților medicali;
4. Formarea profesională continuă țintită pe nevoile educaționale în baza unui Plan de formare profesională continuă;
5. Evaluarea cunoștințelor, atitudinilor și practicilor în baza unui Plan de evaluare;
6. Formarea profesională de bază a asistenților medicali și moașelor în instituții de învățământ specifice.

În concluzie, cercetarea este element esențial ce stă la baza practicii clinice de îngrijiri de sănătate, contribuind semnificativ la asigurarea calității îngrijirilor și dezvoltarea profesiilor de asistent medical și moașă. Ea este strâns legată de misiunea acestor două profesii.

Mariana Zazu, Specialist în dezvoltare organizațională, OAMGMAMR Filiala București

Director adjunct al Centrului Român de Cercetare în Îngrijiri de Sănătate: Un Centru de excelență JBI

---

[1] Grove, S.K., Burns, N. & Gray, J. (2013). The Practice of Nursing Research: Appraisal, synthesis and generation of evidence. 7th edition. St Louis, Missouri.

[2] Loiselle, C.G. & Profetto-McGrath, J. (2011). Canadian essentials of nursing research. Third edition. Lippincott Williams & Wilkins: Philadelphia, US.

[3] Jirojwong, S., Johnson, M. & Welch, A. (eds). (2014). Research methods in nursing and midwifery: pathways to evidence-based practice. Second edition. Oxford University Press: South Melbourne, Victoria

[4] Pearson A, Wiechula R, Court A & Lockwood C. A re-consideration of what constitutes „evidence” in the healthcare professions. Nursing Science Quarterly. 2007Jan;20(1):85-8.

[5] Jordan, Zoe PhD; Lockwood, Craig PhD; Munn, Zachary PhD; Aromataris, Edoardo PhD. The updated Joanna Briggs Institute Model of Evidence-Based Healthcare. International Journal of Evidence-Based Healthcare 17(1):p 58-71, March 2019. | DOI: 10.1097/XEB.0000000000000155

[6] Institute of Medicine of the National Academies. Clinical practice guidelines we can trust. Washington, DC: The National Academy of Sciences; 2011.