Prezenți în alimente și utilizați ca ingrediente ale suplimentelor alimentare și, în unele cazuri, a alimentelor fortificate, micronutrienții fac obiectul unor studii care suscită din ce în ce mai mult interes. Se urmărește cunoașterea compoziției și structurii, a proprietăților fizico-chimice, activitatea biologică, relația structură chimică-activitate biologică, definirea valorilor nutriționale de referință ş.a.m.d. Toate acestea fac obiectul de activitate al unor prestigioase organisme internaționale precum FDA, în SUA și EFSA, în Uniunea Europeană.
Dintre cele 3 trei clase cunoscute: macronutrienţi, micronutrienţi şi alți nutrienţi, volumul de față se referă la domeniul micronutrienților (ce include vitaminele și compușii minerali). Lucrarea poate fi consultată atât de persoane specializate sau în curs de specializare, cât și de publicul larg.