Oare ne îndreptăm iar spre o epidemie triplă – de gripă, COVID și a virusului respirator sincițial (VRS) și în sezonul 2023-2024?

Timp aprox. de lectură: 7 minute

În sezonul 2022-2023, „tripla epidemie” de gripă, COVID și VRS a afectat multe țări și a făcut ca mulți experți să fie îngrijorați de ceea ce ar putea aduce sezonul 2023-2024 în domeniul virozelor respiratorii.

Unii experții, cum ar fi, de exemplu, doctorul Peter Chin-Hong, expert în boli infecțioase de la Universitatea din California, San Francisco, prezic că tiparele des întâlnite în ultimii trei ani de pandemie – temperatura scade, oamenii se adună în casă, cazurile cresc – se vor repeta și în această toamnă. Aceasta înseamnă că ar putea fi momentul să faceți un bilanț (da, din nou) despre cum vă puteți minimiza riscul.

Dar peisajul din acest an este deja diferit, cu noi vaccinuri și tratamente, cum ar fi anticorpul care protejează copiii împotriva VRS, oferind noi modalități de a reduce infecțiile și transmiterea și, de asemenea, vaccinuri actualizate împotriva Covid.

Experții americani, de exemplu, recomandă tuturor să se vaccineze cel puțin împotriva gripei și a virusului covid în această toamnă.

Ca și în România, vaccinul gripal anual este recomandat tuturor persoanelor cu vârsta de 6 luni și peste, dar este cel mai important pentru adulții de 65 de ani și peste această vârstă, copiii sub 5 ani și persoanele cu un sistem imunitar slab.

Vaccinurile actualizate Covid de la Pfizer și Moderna sunt acum aprobate de Food and Drug Administration (FDA) din SUA și Centers for Disease Control and Prevention (CDC) din SUA (un al treilea, de la Novavax, este așteptat să sosească în următoarele câteva săptămâni.) Recomandările vizează americanii cu vârsta de 5 ani și peste, care pot primi o doză, la cel puțin 2 luni după ultima doză de orice vaccin Covid. Copiii cu vârste cuprinse între 6 luni și 4 ani care au fost deja vaccinați pot primi una, sau două doze din noile vaccinuri. Momentul și numărul de doze depind de vaccinul anterior primit. Copiii nevaccinați cu vârste cuprinse între 6 luni și 4 ani pot primi trei doze din noul vaccin Pfizer-BioNTech sau două doze din noul vaccin Moderna.

Ce se întâmplă cu potențialul unui sezon de gripă timpuriu? Ar trebui ca oamenii să se vaccineze mai devreme împotriva gripei?

Recomandarea nu s-a schimbat. Ea este și a fost întotdeauna aceea de a face vaccinul gripal în septembrie sau octombrie, înainte de începerea sezonului de gripă, deoarece vaccinul gripal este conceput pentru a oferi protecție pe tot parcursul sezonului. Cei care participă la programele obligatorii de vaccinare antigripală, cum ar fi lucrătorii din domeniul sănătății, sunt obișnuiți să se vaccineze împotriva gripei în septembrie sau octombrie. Având în vedere faptul că anul trecut am avut un sezon de gripă timpuriu, în care valul de gripă a avut valorile cele mai crescute în noiembrie, spre deosebire de ianuarie-februarie, așa cum se întâmplă de obicei, este de urmărit și ce se întâmplă în acest sezon. S-ar putea să mai dureze încă un an sau doi până când vom reveni la modul obișnuit de lucru.

Ce alte măsuri de precauție, în afară de vaccinare, se recomandă în SUA în acest moment împotriva COVID?

Măștile vă pot ajuta să vă protejați pe dumneavoastră și pe ceilalți de îmbolnăvire. Spălatul temeinic pe mâini și a evita atingerea feței cu mâinile nespălate, sunt alte recomandări deja cunoscute pe care ni le dă doctorul Joseph Khabbaza, medic pneumolog și medic de îngrijire critică la Cleveland Clinic.

Vaccinurile Covid actualizate pot reduce, de asemenea, șansele de a fi infectat și, mai ales, pot reduce riscul de îmbolnăvire gravă, a recomandat doctorul Ziyad Al-Aly, șeful departamentului de cercetare și dezvoltare de la V.A. St. Louis Healthcare System.

Testarea, atunci când aveți simptome sau după o expunere confirmată poate ajuta la confirmarea infecției. Rețineți că ar trebui să faceți două teste, la un interval de 48 de ore, pentru o imagine mai completă. Dacă aveți Covid, este posibil să vă calificați pentru Paxlovid, un medicament care reduce semnificativ riscul de boală severă și de deces – dar trebuie să-l luați doar în termen de cinci zile de la începerea simptomelor.

Ce să știm despre protejarea de VRS?

VRS  este cel mai puțin cunoscut dintre cele trei virusuri, dar este recunoscut din ce în ce mai mult ca o amenințare respiratorie majoră, în special pentru adulții în vârstă, persoanele imunocompromise și copiii mici. „VRS aduce o boală a cărei povară este similară cu cea a gripei la adulții în vârstă – te poate îmbolnăvi foarte, foarte tare”, a declarat doctorul Helen Chu, medic și imunolog la Universitatea din Washington.

Două vaccinuri sunt acum disponibile pentru adulții cu vârsta de 60 de ani și peste: Abrysvo, de la Pfizer, și Arexvy, de la GSK. Acestea însă nu sunt recomandate în mod universal. Pacienții pot alege să le facă, în urma consultării cu medicii lor. Vaccinurile respective, care pot avea efecte secundare rare, dar grave, sunt mai ales susceptibile de a fi benefice pentru persoanele în vârstă cu afecțiuni de bază, cum ar fi bolile de inimă și astmul. Arexvy nu este încă aprobat pentru majoritatea americanilor mai tineri de 60 de ani.

Cu toate acestea, deoarece vaccinul VRS este nou, există puține informații despre modul în care el ar putea interacționa cu celelalte două vaccinuri de ”sezon”.

Există, de asemenea, date limitate privind siguranța celor două vaccinuri VRS. Studiile clinice au înregistrat șase cazuri de probleme neurologice, inclusiv sindromul Guillain-Barré, în comparație cu niciunul în grupurile placebo. Însă numărul acestora a fost prea mic pentru a determina dacă aceste cazuri au fost rezultatul inoculărilor. Mai multă claritate va veni din supravegherea realizată în timp ce vaccinurile sunt administrate pe scară largă, a declarat doctorul Chu.

În septembrie, C.D.C. a recomandat Abrysvo pentru femeile însărcinate ca o modalitate de a proteja copiii de virus. Vaccinul, care trebuie administrat în ultimele săptămâni de sarcină, poate preveni îmbolnăvirile grave provocate de VRS la copiii de până la 6 luni.

C.D.C. recomandă, de asemenea, un alt nou vaccin împotriva VRS – Beyfortus, un anticorp monoclonal – pentru a proteja copiii cu vârsta mai mică de 8 luni, precum și copiii cu vârsta cuprinsă între 8 și 19 luni, dacă sunt expuși riscului de îmbolnăvire severă.

La 17 iulie, FDA a aprobat un nou anticorp pentru VRS, numit nirsevimab. Acesta este al doilea anticorp disponibil pentru protecția împotriva acestui virus. Dar, spre deosebire de primul anticorp, acesta durează mai mult timp. Este conceput pentru a fi stabil în organism timp de patru până la șase luni și a fost aprobat nu doar pentru acei sugari care prezintă cel mai mare risc, ci și pentru toți sugarii sănătoși. Specialiștii se așteaptă să vadă mult mai multe cazuri de utilizare a acestui anticorp și speră că va ajuta la protejarea celor mai mici sugari împotriva VRS în iarna următoare.

Dacă ascultăm ce ne recomandă specialistul în boli infecțioase David Dowdy, profesor de epidemiologie, pentru a preveni o triplă epidemie, la nivel colectiv și individual (citat preluat din episodul din 28 iulie 2023 al podcastului Public Health on Call) aflăm că: „Întâi de toate, alegeți vaccinurile. Este adevărat că asistăm la o scădere a spitalizărilor și a deceselor cauzate de Covid 19 și, pentru prima dată de la începutul pandemiei, vedem că mortalitatea din toate cauzele începe să se normalizeze. Toate acestea sunt vești bune. Dar trebuie să ne amintim că aceștia sunt în continuare viruși mortali. Zeci de mii de oameni mor din cauza Covid și a gripei în fiecare iarnă, și este posibil ca acest lucru să se întâmple în continuare. Doar pentru că ieșim din pandemie nu înseamnă că suntem brusc imuni la aceste alte virusuri. Trebuie să continuăm să facem tot ce putem pentru a preveni ca aceste virusuri să se instaleze. Aceasta înseamnă să vă faceți vaccinul gripal atunci când este disponibil, să vă faceți vaccinul monovalent COVID, atunci când acesta devine disponibil, să le dați copiilor dumneavoastră sugari acești noi anticorpi pentru VRS și, dacă vi se indică, să vă vaccinați și dumneavoastră împotriva VRS. Modul în care putem preveni cele mai multe decese cauzate de toate aceste virusuri este să folosim toate măsurile de protecție disponibile”.

Mirela Mustață, Redactor executiv E-asistent

Surse de documentare:

  1. https://publichealth.jhu.edu/2023/rsv-covid-19-and-flu-outlook-for-2023-2024
  2. https://www.nytimes.com/2023/10/25/well/live/covid-symptoms-testing-treatment.html
  3. https://www.nytimes.com/article/flu-covid-rsv-vaccines.html
  4. https://www.infectioncontroltoday.com/view/how-prepare-possible-tripledemic-rsv-influenza-sars-cov-2
  5. https://publichealth.jhu.edu/headlines/public-health-on-call-podcast
  6. Sursa foto: www.publichealth/jhu.edu
Share This Post