Iulie este luna în care am celebrat împreună succesul colegilor noştri, în cadrul Galei Premiilor de Excelență 2017.
Am ajuns deja la a 5-a ediţie a Galei şi, deoarece am dorit să marcăm cum se cuvine acest moment aniversar dublu, revista vă prezintă nu numai evenimentul de anul acesta, dar şi istoria ediţiilor precedente, readucându-i în lumina reflectoarelor pe colegii noştri premianţi de-a lungul timpului.
Iar despre cariera de până acum a câtorva dintre premianţii de anul acesta veţi descoperi amănunte chiar în acest număr.
Succesul lor este succesul profesiei noastre, iar Galele sunt cel mai bun prilej de recunoaștere a excelenței și inovației, de celebrare a efortului și muncii pe care profesioniștii din asistența medicală le depun pentru a face diferența în sistemul de sănătate românesc.
Revista de luna aceasta vă aduce în atenţie, ca de obicei, şi alte momente speciale legate de lumea medicală şi profesia noastră care au loc pe plan internaţional – Ziua mondială a populaţiei, marcată pe 11 iulie, şi Ziua mondială de luptă împotriva hepatitei, pe 28 iulie. Cele 2 articole care le marchează ne prezintă importanţa acestor zile pentru profesia noastră şi ne amintesc cum putem face faţă provocărilor medicale şi sociale asociate, de la creşterea fără precedent a populaţiei la nivel mondial, la numărul tot mai mare de adolescente cu sarcini nedorite sau la creşterea numărului de decese la nivel mondial cauzate de hepatitele cronice, care au atins un nivel similar cu cele cauzate de tuberculoză și mai mare decât cele cauzate de HIV.
O altă provocare majoră de sănătate publică acoperită în acest număr al revistei noastre este boala Alzheimer. Este singura cauză de deces dintre primele 10 care nu poate fi tratată şi nici măcar încetinită, în vasta majoritate a cazurilor. Provocarea pe care această boală, una incurabilă astăzi, o lansează lumii ştiinţifice şi nu numai este, deci, imensă. Ca urmare, cercetătorii încearcă să facă progrese în înţelegerea şi depistarea ei mai timpurie (cu ajutorul biomarker-ilor), cu speranţa ca de aici să apară modalităţi de a încetini evoluţia ei şi, de ce nu, de a o trata sau preveni.
Nu în ultimul rând, revista vă prezintă 3 apariţii editoriale de interes pentru profesia noastră – Basic Immunology, Functions and Disorders of the Immune System (Concepte fundamentale de imunologie, principalele funcții și tulburări ale sistemului imunitar) de Abul K. Abbas & Andrew H. H. Lichtman & Shiv Pillai, Bolile cardiovasculare la vârstnici, de Viviana Aursulesei, Florin Mitu, Ioana Dana Alexa și Principii şi practică în accidentul vascular cerebral, de Gunter Seidel, Marek Jaus.
Ne dorim să vă bucurați și de acest număr, într-o lună marcată de evenimente importante pe care le-am reflectat în conținutul revistei. Ca întotdeauna, vă așteptăm să ne împărtășiți ideile, sugestiile și să alegeți să publicați articolele dumneavoastră în revista care vă aparține.
Doina Carmen Mazilu, Președinte OAMGMAMR – filiala București