Eroinele în halat alb ale Primului Razboi Mondial și din timpul pandemiei de gripă spaniolă din România

În ultimele două numere ale revistei v-am prezentat performanțele unor asistenți medicali din alte țări care au adus contribuții extraordinare în domeniu.

În numărul acesta, aducem în prim plan eroine în halat alb al căror nume este legat de România, care au adus alinare răniților și bolnavilor și au dat dovadă, de multe ori, de un curaj deosebit în timpul Primului Război Mondial și al unei alte pandemii precum cea pe care o trăim zilele acestea, cea de gripă spaniolă din 1918.

 

Regina Maria a României

 reginamaria

Încă din din momentul în care România a declarat război Austro-Ungariei, Regina Maria a României s-a implicat în organizarea serviciului de Cruce Roșie, aflat sub Înaltul Său Patronaj.

Regina a înțeles importanța și a promovat Societatea de Cruce Roșie care fusese înființată în 1876. Printre membrii fondatori se număraseră personalități ale epocii precum Nicolae Kretzulescu, C. A. Rosetti, Ion Ghica, Dimitrie Sturdza, Gr. G. Cantacuzino și Dr. Carol Davila.

Mai apoi, în anul 1906, avea să se înființeze și “Societatea de Cruce Roșie a Doamnelor din România”. Cele două societăți aveau să funcționeze separat până în anul 1915, când Adunarea Generală a Societății de Cruce Roșie a aprobat fuziunea celor două organizații.

Cu această ocazie, Regia Maria, sub al cărei patronaj se afla Crucea Roșie din România la acel moment, le-a trimis românilor următorul mesaj: “Crucea Roșie, speranța tuturor în timp de pace și război, trebuie să dăinuie. Haideți să o sprijinim toți, copii și adulți, s-o sprijinim cu smerenie, entuziasm și iubire perfectă.”

Prima misiune pe care Regina Maria și-a asumat-o, odată cu începutul războiului, a fost organizarea și coordonarea serviciilor de ambulanță care trebuiau să îi preia pe răniții de pe front. Coordonată de Regină, Crucea Roșie a organizat în România 58 de spitale de campanie, în care au fost îngrijiți peste 150.000 de răniți. De asemenea, organizația a asigurat hrana pentru militari și refugiați, precum și pentru populația din zonele afectate de lupte.

Însăși Regina Maria a adus o contribuție directă, incontestabilă și neprețuită la efortul de război. În primul rând, a făcut eforturi neobosite de a îi ajuta pe toți cei aflați în nevoie, orfani, văduve și răniți deopotrivă. În același timp, plină de curaj, ea îi susținea și-i încuraja pe soldați, lasându-i să o atingă și să îi sărute mâinile goale.  Era modul ei de a le fi aproape, arătând astfel că nu îi era frică de infectarea cu tifosul care lovise România în acea perioadă și căruia Familia Regală îi plătise un dureros tribut, prin moartea Principelui Mircea, cel mai mic dintre copiii Regelui Ferdinand I și Reginei Maria.

 

După cum au povestit martorii, vizitele Reginei Maria în spitalele vremii le creau tuturor o stare de mare emoție. Îmbrăcată în uniforma albă a Crucii Roșii, aplecându-se cu o expresie blajină pe fața dominată de ochii ei albaștri, pe măsură ce trecea încet printre paturile soldaților răniți, era impresionată ea însăși de reacția pe care le-o producea, o binecuvântare trimisă de Dumnezeu.

Regina Maria nu a dat niciodată înapoi de la a-și face, ce credea Alteța Sa a fi, datoria ei de onoare pe care o avea față de poporul român. Simpla ei prezență le oferea alinarea, nu mai era nevoie de cuvinte. Lacrimile, pe care nu încerca să și le ascundă, după cum a mărturisit în jurnal, erau expresia îmbrățișării acestei datorii regale.

În ceea ce privește pandemia de gripă spanioală din 1918, suverana însăși era să fie atinsă de ea. Aceasta a lovit-o scurt, chiar în clipa supremului ei triumf, acela de a vedea realizată România Mare, când ea era recunoscută de către supușii drept „împărăteasă a tuturor românilor”.

N-am mai scris de 20 de zile! Am fost bolnavă, foarte bolnavă, lovită brusc și pe neașteptate, pe la spate, cum s-ar spune, și am fost țintuită la pat – tocmai când lumea voia să se bucure alături de mine. Boala m-a luat de sâmbătă, m-am trezit cu capul greu și dureros, am îndurat cu greu câteva audiențe… Dar am fost bolnavă – o boală oribilă, dureroasă, cum n-am avut în viața mea. Zile întregi de febră chinuitoare și greață, slăbiciune, halucinații crunte și insomnia neîntreruptă, până am crezut că voi înnebuni. Deci aceasta e celebra gripă spaniolă – ei bine, de acum știu că nu e de glumă cu ea”, nota Regina pe 26 decembrie 1918 în Jurnalul ei de război, pe care l-a ținut în perioada 1916-1919.

Două zile mai târziu, dar deja trei săptămâni de la debutul bolii, robustul organism al Reginei Maria reușește să biruie suferința: „Mă târăsc de colo-colo, dar în fiecare zi sunt tot mai puternică. Nu îmi accept invaliditatea, detest din tot sufletul viața aceasta în care sunt obligată să-mi menajez sănătatea și nu pot face un pas fără să se agite în spatele meu cineva după un șal, o fereastră deschisă sau altceva”. Pe 4 ianuarie 1919, regina României învinge definitiv și gripa spaniolă căreia îi căzuseră victime generalul Eremia Grigorescu, eroul de la Oituz și Mărășești, precum și Fotin Enescu, un bun ministru al Domeniilor, foarte apreciat de către Regina Maria.

 

 

Ecaterina Teodoroiu, faimoasa “Eroină de la Jiu”, a fost asistentă medicală în Primul Război Mondial

ecaterinateodorescu

Pe numele ei adevărat Cătălina Toderoiu, s-a născut în 1894 în Targu-Jiu. Învățătoarea ei a trecut-o în catalog sub numele de Ecaterina Teodoroiu, pe care l-a păstrat toată viața.

În timpul Primului Război Mondial, Ecaterina a ajuns pe front întâi ca asistentă medicală, lucru mai puțin cunoscut despre ea. Turnura dramatică în destinul familiei ei a făcut-o să renunțe la a-i ajuta pe răniți și a determinat-o să devină combatant.

Urmăriți mai jos un fragment dintr-o scrisoare păstrată la Muzeul Militar Național ”Regele Ferdinand I” din București”: “La decretarea mobilizării în august 1916 am fost întrebuinţată ca cercetaşă la îngrijirea răniţilor în Târgu Jiu. Venind chemată la Bucureşti de M.S. Regina, m-am dus, iar la reîntoarcere, cu ocazia celei de-a doua invazii a nemţilor la Târgu Jiu, am aflat că tata, ca sublocotenent de rezervă în Regimentul 18 Gorj, a fost făcut prizonier, iar doi fraţi ai mei, unul sublocotenent de rezervă la Regimentul 7 Călăraşi şi celălalt locotenent în Regimentul 5 Vânători, sunt amândoi morţi pe câmpul de onoare. Nemaigăsind nici pe mama mea şi lipsită de orice ajutor, m-am hotărât a mă înscrie voluntară pentru a-i răzbuna pe ai mei.”

ecaterinateodorescu1Experiența ei de combatant pe front a fost marcată de curaj și sacrificiu suprem. A fost rănită, a fost luată prizonieră, a reușit să evadeze.

A luat parte la batălia de la Mărășești și a murit în 1917, la doar 23 de ani. A fost decorată cu Virtutea Militară, după ce fusese decorată și cu Virtutea Cercetășească

 

Ecaterina Teodoroiu după avansarea ca sublocotenent, martie 1917 © Colecția Dorin Brozbă

 

 

Colette Lahovary Plagino, doamnă de onoare, șefa unei echipe de infirmiere – voluntar

 

plaginoPentru activitatea sa din timpul Marelui Război, Colette Lahovary-Plagino a fost decorată atât de statul roman (cu Crucea Regina Maria), cât şi de cel francez (cu Croix de Guerre şi Médaille de la Reconnaissance Française) © MNIR

Alături de Regina Maria a României, un rol important în  dinamizarea Crucii Roșii Române l-au avut doamnele din înalta aristocrație care au urmat exemplul acesteia și s-au implicat în activitatea de îngrijire a răniților.

Un astfel de exemplu este cel al Colettei Lahovary-Plagino, fiica diplomatului Alexandru Lahovary și soția sportivului George Plagino, membru al Comitetului Internațional Olimpic.

Încă de la izbucnirea Primului Război Balcanic, aceasta a urmat cursuri de infirmieră. Apoi, timp de patru ani, a muncit ca voluntar în cadrul Spitalului Brâncovenesc, unde a avut grijă de primii răniți care soseau de pe fronturile unde lupta Armata Regală Română. În toamna anului 1916, în condițiile în care începuse refugiul spre Iași, Colette Lahovary-Plagino a devenit șefa unei echipe de infirmiere care se ocupa de cei transportați cu un tren sanitar. Din primăvara anului 1917, a început să aibă grijă de bolnavii de tifos. Pentru munca sa, ea accepta doar rația de mâncare care i se oferea, refuzând să fie plătită.

După sfârșitul conflagrației mondiale, Colette Lahovary-Plagino a avut grijă de orfanii de război.

 

 

Maica Mina – infirmieră

 

O altă eroină a Primului Razboi Mondial este Marina Hociotă sau maica Mina, născută sub ocupație austro-ungară în 1896, în Transilvania. La numai 14 ani, Marina a venit în Regat, trecând Carpații, și a mers la Mănăstirea Văratec, unde s-a și călugărit la 18 ani.

Când a început Primul Război Mondial, Maica Mina s-a oferit ca infirmieră pentru răniții de pe front. Pentru curajul arătat, fiind și rănită în 1917, și pentru modul exemplar în care i-a îngrijit pe răniți și pe bolnavii de tifos, a fost făcută sub-locotenent și a fost decorată, în 1918, cu Crucea Comemorativă.

maicaminaMaica Mina a avut grijă de răniți și în timpul celui De Al Doilea Război Mondial.

Apoi, în anul 1968, la 50 de ani de la prima conflagrație mondială, maica Mina a fost decorată cu medalia Virtutea Militară.

Maica Mina a fost decorată cu Crucea Comemorativă și cu Virtutea Militară © Mihai Andrei Aldea

 

 

 

 

 

 

 

Marta Buteanu, medic, prima femeie cu grad didactic universitar

 

La fel ca Ecaterina Teodoroiu, Marta Buteanu este nu numai o eroină în halat alb din timpul Primului Război Mondial, dar este și un exemplu remarcabil pentru transformarea radicală a rolului femeii în societatea care se năștea odată cu Primul Război Mondial.

Născuta în 1888 la Beiuș, în Transilvania, Marta Buteanu a profesat la Universitatea de Medicină din Budapesta, devenind prima femeie din România cadru didactic universitar.

Viața sa a fost evocată de istoricul Oana Habor de la Universitatea Babeș Bolyai. Potrivit istoricului, înainte să fie răpusă, la numai 30 de ani, de gripa spaniolă, în spitalul din Budapesta unde lucra și îngrijea bolnavi afectați de pandemia din 1918, Marta Buteanu a spus: ”Am fost foarte fericită în ultimii ani. Nu am trăit degeaba”.

martabuteanuDr. Marta Buteanu (stânga), împreună cu două dintre surorile ei © Ioan Bozac

 

Toate aceste povești ale câtorva dintre eroinele Primului Război Mondial și ale pandemiei de gripă spaniolă din România demonstrează că sentimentul datoriei, curajul și iubirea față de semeni nu cunosc granițe sociale, geografice, confesionale sau profesionale. Fiecare destin a reprezentat o amprentă reală, chiar dacă, uneori, puțin vizibilă, asupra vieților tuturor celor care au fost îngrijiți, salvați sau încurajați de aceste modele în halat alb.

 

Mirela Mustață, Redactor executiv e-Asistent.ro

 

Surse de documentare:

http://femeiinrazboi.rfi.ro/femei-front-marele-razboi/index.html

http://femeiinrazboi.rfi.ro/regina-maria-front-crucea-rosie/index.html

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/victimele-celebre-ale-gripei-spaniole-regina-maria-am-fost-bolnava-o-boala-oribila-dureroasa-cum-n-am-avut-in-viata-mea?utm_source=recomandari

Fragment tradus din lucrarea “World War I and the Birth of a New World Order: The End of an Era”, editata de Ioan Bolovan, Oana Mihaela Tămaș

Articolul De la „Moartea neagră” la „Ciuma lui Caragea” și gripa spaniolă, publicat în numărul 218 al revistei Historia, disponibil și în format digital pe paydemic.com

Sursa foto 1 -  https://radioromaniacultural.ro/regina-maria-si-romania-mare/

https://jienii.ro/pilda-suprema-armata-o-evoca-pe-asistenta-medicala-si-eroina-nationala-ecaterina-teodoroiu/ (sursa foto 2)

https://www.nineoclock.ro/2017/07/04/romanian-red-cross-day-celebrated-at-elisabeta-palace-in-presence-of-crown-princess-margareta/

https://www.romaniajournal.ro/society-people/romanian-red-cross-marks-140th-anniversary/

http://www.romfilatelia.ro/en/135-years-since-the-establishment-of-the-romanian-red-cross/

https://wamu.org/story/20/04/01/what-the-1918-flu-epidemic-in-d-c-can-teach-us-about-coronavirus/

Share This Post