Profesioniștii din sănătate au fost celebrați drept eroii din prima linie, mulțumită angajamentului lor de a trata pacienții COVID-19 în stare gravă.
În timp ce aplauzele pentru a îi onora răsună în orașe în jurul lumii, doctorii, asistenții și personalul serviciilor de urgență se luptă cu o anxietate apăsătoare. Acești eroi suferă, la rândul lor.
Cu fiecare zi ce trece, foarte mulți dintre ei sunt din ce în ce mai susceptibili de a dezvolta sindromul stresului post-traumatic, avertizează experții în sănătate mintală.
Luna trecută, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a emis un raport despre impactul pandemiei asupra sănătății mintale, subliniind că personalul medical e vulnerabil. Studii recente implicând cadre medicale din China, Canada și Italia care au tratat pacienți COVID-19 au arătat niveluri ridicate de anxietate, depresie și insomnie.
Un studiu publicat în martie în revista Asociației Medicale Americane de Psihiatrie – JAMA Psychiatry – a analizat impactul psihologic al pandemiei asupra cadrelor medicale din 34 de spitale din China, raportând că asistenții medicali, în special femeile, au dus povara cea mai grea. Ca urmare, nivelurile de anxietate, depresie și insomnie au fost chiar și mai ridicate în rândul lor.
Prevalența burnout-ului și sinuciderilor în rândul profesioniștilor din sistemul medical a fost studiată pe larg. De exemplu, pe măsură ce pandemia se răspândea pe coasta de vest a Statelor Unite ale Americii acum câteva luni, psihologi de la Stanford au creat grupuri de discuție pentru a explora cum poate fi fortificată sănătatea mintală a personalului medical asociat universității.
Cercetătorii au subliniat frica acestora de a-și infecta membrii familiilor sau dilemele morale legate de momentele când vor folosi resursele limitate care pot salva vieți. Pandemia a adus momente dramatice. De exemplu, în Italia, în momentele de vârf ale internărilor la terapie intensivă, când 10-25% dintre pacienții spitalizați aveau nevoie de ventilație, câteodată timp de câteva săptămâni, au existat cazuri de medici văzuți plângând pe holuri în timp ce încercau să hotărască cine va putea primi acest ajutor care le putea salva viața.
Mulți dintre lucrătorii medicali din prima linie au vorbit despre durerea de a îi privi pe pacienți murind singuri. Asemenea traume pot cauza “vătămare morală”, termen folosit pentru stresul psihologic cauzat de acțiunea sau lipsa de acțiune care contravine convingerilor personale. Folosită întâi pentru soldații participanți în acte de război, “vătămarea morală” poate contribui la apariția unor probleme grave, incluzând depresia sau sindromul post-traumatic.
Când Dr. Andrew Cohen, în vârstă de 45 de ani, este în timpul serviciului, la departamentul de urgență, se simte ok, adrenalina ajutându-l să rămână în priză pentru a salva vieți. Dar cu câteva ore înainte de a intra în tură, trece prin momente grele – este anxios și ezitant. Iar când se termină tura, trece printr-un ritual aproape obsesiv, care durează foarte mult, de dezinfectare și spălare, parcă și într-o încercare de a-și lăsa grijile și problemele la spital.
De aproape un deceniu, Dr. Cohen și soția lui locuiau împreună cu părinții soției – Dr Sakowitz, medic pneumolog, care profesa încă, iar Doamna Sakowitz, o asistentă ieșită la pensie, care s-au ocupat de copiii cuplului, acum în vârstă de 8 și 11 ani. Dar, în martie, ambii părinți s-au infectat cu COVID19 și au fost internați în spital la o zi distanță. Întâi a murit soacra Dr. Cohen, la 74 de ani. În ziua înmormântării ei, Dr Cohen a primit un apel de la spitalul la care era internat socrul Dr. Cohen, ale cărui organe începeau să cedeze. Dr. Cohen și soția lui s-au grăbit la spital, unde Dr. Sakowitz, în vârstă de 75 de ani, tocmai murea. Câteva ore mai târziu l-au îngropat și pe Dr. Sakowitz.
Încă în doliu, Dr. Cohen se întreabă și acum dacă el este cel care a dus virusul acasă. Și este obsedat de ce îi spune unul dintre fiii lui înainte să vină la spital să intre în tură – “tata, tata, să ai foarte mare grijă!”. În acel moment, sentimentul de vinovăție îl cuprinde și mai mult. Dacă el va fi cel de-al treilea membru al acestei familii care va muri?
După tură, Dr. Cohen face fotocopii după notițele pe care plănuiește să le ia acasă, că să se asigure că nu duce virusul acolo, odată cu notițele. Apoi își curăță obsesiv stetoscopul, pixurile, ochelarii, viziera și talpa pantofilor sport pe care îi poartă la spital. Apoi se spală pe mâini conform protocolului chirurgical, până la cot.
Apoi își schimbă echipamentul cu unul nou, punându-l pe cel folosit într-un pungă de plastic. Odată ajuns în mașină, își spray-ează tălpile pantofilor cu dezinfectant. Acasă, își scoate echipamentul nou și pantofii, lăsându-i într-o cutie în garaj și se îndreaptă direct spre duș. Numai după aceea își permite să-și îmbrățișeze familia. Cât va mai rezista Dr Cohen să treacă prin acest ritual meticulos? Când va începe frica să scadă în intensitate? Povara stresului post-traumatic va continua să fie pe umerii Dr Cohen, probabil, mult după ce va trece pandemia.
Din fericire, studiile arată că o parte din acest stres poate fi eliminat dacă conducerea unității medicale crează o cultură organizațională care favorizează comportamentele proactive și de susținere, inclusiv prin împărtășirea de către cadrele medicale a îngrijorărilor lor și certitudinea că acestea sunt auzite și luate în considerare de conducere, se arată în studiul din revista JAMA.
Pentru a adresa această problemă în creștere, terapeuții specializați în tratarea traumelor oferă sesiuni gratuite cadrelor medicale și personalului din serviciile de urgență. Astfel, administrația orasului New York și-a unit forțele cu Departamentul Apărării din SUA pentru a pregăti 1000 de consilieri psihologici care vor adresa stresul similar celui numit “combat stress”, adica stres cauzat direct în luptă.
O companie de servicii de sănătate din New Jersey, SUA, a adoptat programul numit “Verifică-te pe tine însuți, verifică alți doi colegi”, care îndeamnă personalul medical să se protejeze și să aibă grijă de propria sănătate mintală și, în același timp, să ia legătura cu câte doi colegi în fiecare zi, asigurându-se că și aceștia sunt bine.
Experții în sănătate mintală afirmă că suferința psihologică a personalului medical va continua, dacă nu chiar va crește, și atunci când numărul de cazuri noi și de decese COVID-19 începe să scadă. După cum a spus Dr. Mark Rosenberg, președinte al departamentului de urgență al Spitalului St. Joseph diin New Jersey, “Pe măsură ce intensitatea pandemiei scade, același lucru se întâmplă și cu nivelul de adrenalină. Ce rămâne după trecerea vârfului pandemie? Emoțiile asociate gestionării traumei și stresului legat de supra-încărcarea adusă de tratarea unui număr atât de mare de pacienți, precum și cel legat de dramele acestora. “Rămâne un val de depresie, abandon, adevărat sindrom post-traumatic și un sentiment că nu-ți mai pasă”. Iar faptul că nimeni nu știe când se va termina pandemia doar crește anxietatea personalului medical.
Ca urmare, motivele de a le oferi acum terapie specializată anti-traumă sunt atât de a preveni instalarea pe termen lung a unor simptome destructive, cât și de a asigura că personalul își poate continua activitatea, fără să colapseze din cauza intensității activității.
Din ce în ce mai multe unități medicale din SUA și UE și alte țări dezvoltate oferă programe de sprijin de grup. De exemplu, în cazul Christiana Care din SUA, de două ori pe săptămână, personalul medical se întâlnește cu conducerea unității medicale. De asemenea, ei beneficiază de locuri de relaxare amenajate în spital. “Încercăm să le oferim primul ajutor psihologic,” după cum spune un specialist de la “Centrul pentru bunăstare muncă-viață personală” din cadrul Christiana Care.
Consilierea psihologică este disponibilă și din partea unor colegi, în anumite unități medicale. “Cine altcineva poate înțelege mai bine prin ce treci…”, spune Doamna Burke, asistenta la ICU, în California. “Chiar dacă nu pare a fi mult, acest program a schimbat lumea pentru noi.” La sfârșitul sesiunii de consiliere cu o colegă, cele două asistente, ambele cu echipament de protecție, se îmbrățișează cu căldură, cu riscul de a sfida regula de distanțare fizică. Doamna Burke afirmă că după aceea s-a simtit reenergizată. Pentru prima oară după două luni, a reușit să doarmă toată noaptea.
Doamna Burke a mai subliniat că echipelor medicale le lipsește contactul familiar al îmbrățișărilor și încurajărilor fizice și socializarea după turele intense. Acum, din cauza regulilor impuse de situația actuală, toate acestea au dispărut.
Multe echipe medicale fac acum terapie de grup pe platforma Zoom pentru a păstra un anumit nivel de socializare și solidaritate. Își vorbesc în sfârșit fără mască și își împărtășesc unul altuia problemele, similare, de altfel. De exemplu, vorbesc despre cum se poate trăi departe de familie, pentru a o proteja, sau cum să ignori mirosul de dezinfectant din păr și cum poți să te simți cât mai confortabil în costumul de protecție HAZMAT. În cazul unor asemenea conectări virtuale, teraupeuții îi sfătuiesc pe participanți să bată în tastatura calculatorului, afirmând că aceste mișcări ajută în tratamentul traumelor.
Din păcate, stresul la care este supus personalul medical este dublat și de cel produs de frica de a nu deveni victimă a violenței fizice în creștere căreia îi este supus, peste tot în lume. Un medic a fost lovit în față într-un autobuz din Chicago, SUA. Două cadre medicale au fost loviți cu pietre de o mulțime strânsă într-un oraș din India. Cinci bărbați au stropit cu clor un cadru medical în Filipine. Cel puțin 21 de cadre medicale din Mexico au fost atacate.
Din Australia până în China, guvernele și spitalele încearcă să ia măsuri extraordinare pentru a asigura siguranța fizică a personalului medical, mai ales în aceste momente extraordinare. Acestea au făcut ca personalul medical să fie și mai expus și vulnerabil în fața violenței fizice, mai mult ca niciodată. Având în vedere măsurile de lockdown, personalul medical, care a trebuit să călătorească până și de la serviciu, a devenit și mai vizibil. El era oricum ținta atacurilor celor frustrați, îndurerați sau speriați. Atacurile acestea sunt adesea tratate ca incidente izolate, dar pun în lumină o problemă în creștere – violența fizică și gradul de suferință psihologică la care sunt supuse cadrele medicale sunt din ce în ce mai prezente și cresc în intensitate.
Cifrele sunt izbitoare – Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproape 38% dintre medici, la nivel mondial, au suferit de violență fizică într-un moment sau altul al carierelor lor.
În aceste momente extraordinare ale pandemiei, frica de infectare, amplificată de dezinformare, pare a provoca și mai multă violență. Atacurile fizice sunt deseori precedate de violența verbală, cadrele medicale fiind învinuite că răspândesc infecția. Alte atacuri par a porni din frustrarea pacienților. De exemplu, multe cadre medicale din Australia au raportat că li s-a tușit în față sau au fost scuipați în mod deliberat de pacienți anxioși care așteptau să fie testați.
Aceste probleme se suprapun suferinței emoționale și mintale din timpul pandemiei, ceea ce a și dus la o creștere a ratei sinuciderilor în rândul personalului medical, la nivel mondial, o rată mult mai mare decât media populației.
Ca urmare, mulți oficiali din sistemul de sănătate consideră că există o nevoie imensă de măsuri preventive precum inițiativele de reducere a stresului, măsuri de gestionare a momentului (sprijin în timpul crizei, hotlines) și măsuri de tratament (telepsihiatrie sau sesiuni de terapie față în față și medicație, dacă e necesară).
În plus, ei atrag atenția că toate aceste măsuri trebuie susținute nu numai în timpul pandemiei, ci că această paletă de măsuri trebuie menținută și chiar extinsă pe termen mediu și lung.
Asemenea schimbări nu pot avea loc peste noapte. Sistemele de sănătate mintală din toate țările, inclusiv din țările dezvoltate, nu sunt dezvoltate suficient pentru a face față creșterii explozive a problemelor de sănătate mintală cauzate de această pandemie, în special în rândul personalului medical. Și primele măsuri sunt luate, aproape peste tot, pentru a-i ajuta pe cei din prima linie.
Mirela Mustață, Redactor executiv e-Asistent.ro
Surse de documentare:
https://www.economist.com/international/2020/05/11/health-workers-become-unexpected-targets-during-covid-19 (sursa foto)
