Evenimentele non-COVID ale lumii medicale în 2020 – episodul 2

Temperatura corpului – care este noul nivel normal?

În 1851, medicul Carl Reinhold August Wunderlich a făcut un studiu pe 25.000 de locuitori ai unui oraș din Germania și a stabilit că temperatura standard a corpului uman este de 37 de grade Celsius.

O analiză mai recentă a evoluției temperaturii corpului uman arată că media a scăzut începând cu secolul al 19-lea, în principal din cauza schimbărilor fiziologice, afirmă cercetătorii care au condus noul studiu.

Acest studiu a cuprins peste 35.000 de persoane din Marea Britanie, cărora li s-au făcut aproape 250.000 de măsurări ale temperaturii.

Conform studiului, temperatura orală medie este acum de 36.6 grade Celsius, mai joasă decât în secolul al 19-lea.

Această evoluție a temperaturii corpului ne dă indicii importante despre schimbările fiziologice prin care a trecut corpul uman de la Revoluția Industrială, schimbări care se reflectă și în îmbunătățirea stării de sănătate și a longevității.

Temperatura corpului poate da indicii și poate fi influențată de mulți factori. Astfel, stilul de viață, vârsta și temperatura ambientală pot influența modul în care corpul nostru dispersează căldură. De asemenea, temperatura corpului este și un indicator al sănătății metabolice, indicând rata metabolică.

Când rata metabolică scade (ca atunci când pierdem în greutate în timpul unei diete, de exemplu), temperatura corpului scade și ea și vice-versa.

Există studii care arată că o rată metabolică redusă și o temperatură mai scăzută a organismului pot crește longevitatea.

Abilitatea de a scădea în greutate nu este afectată de vârstă

În ciuda a ce cred multe persoane, un studiu recent arată că managementul greutății nu este mai dificil la persoanele în vârstă. Astfel, deși multe persoane cred că este mai dificil să slăbești mai târziu în viață, rezultatele studiului contrazic această preconcepție și le oferă o motivație puternică persoanelor în vârstă spre a face schimbările de comportament care le permit să beneficieze de avantajele de sănătate aduse de o greutate sănătoasă.

Dr. Thomas Barber, conducătorul științific al studiului desfășurat în cadrul Human Metabolism Research Unit de la Warwick Medical School din Marea Britanie, subliniază că scăderea în greutate este cu atât mai importantă în cazul persoanelor peste 60 ani, pentru care riscul de dezvoltare a comorbidităților legate de obezitate e mai mare, ceea ce ar exacerba efectele îmbătrânirii organismului. Vestea bună este că abilitatea de a slăbi nu este afectată de vârstă, după cum a arătat studiul recent din Marea Britanie.

Astfel, autorii studiului arată că scăderea în greutate îi poate ajuta pe cei în vârstă să prevină sau controleze mai mult de 50 de comorbidități comune vârstei, inclusiv diabetul, osteoartrita și tulburările de dispoziție precum anxietatea și depresia, dar și starea generală proastă.

Dozele crescute de vitamina D pot întârzia fragilizarea corpului la vârste înaintate

Un studiu efectuat cu șoareci de laborator arată că o doză de 5 ori mai mare de vitamina D decât cea recomandată acum persoanelor în vârstă poate încetini fragilizarea corpului. Aceste rezultate trebuie confirmate acum și în cazul oamenilor.

Medicii consideră drept fragilă o persoană care are cel puțin 3 dintre următoarele caracteristici:

  • scăderea neașteptată în greutate
  • incapacitatea de a apuca ceva cu putere
  • starea de epuizare de care se plânge persoana în cauză
  • nivelul scăzut al activității fizice
  • viteza redusă de mișcare

Fragilitatea tinde să crească cu vârsta, afectând aproape jumătate din persoanele de peste 85 de ani. Este asociată cu apariția dizabilităților, cu lipsa autonomiei funcționale și o rată crescută de mortalitate.

Cercetătorii vor testa în continuare ipoteza că persoanele cu nivel scăzut de vitamina D în sânge prezintă un risc mai mare de a deveni fragile, în primul rând deoarece nu prezintă un nivel suficient pentru a-și menține masa și agilitatea musculară.

Această deteriorare se manifestă întâi prin incapacitatea de a apuca ceva cu putere sau de a da mâna cu fermitate.

În studiul efectuat pe șoareci, creșterea de câteva ori a dozei de vitamina D a prevenit apariția acestor probleme, iar cercetătorii își propun să valideze această descoperire în cadrul unui studiu cu subiecți umani.

Mirela Mustață, Redactor executiv E-asistent

Traducere și adaptare după:

newsletter@medicalnewstoday.com, 20 decembrie 2020

https://med.stanford.edu/news/all-news/2020/01/human-body-temperature-has-decreased-in-united-states.html

https://www.healthline.com/health/healthy-eating-for-seniors

Sursa foto 1: Dinga/shutterstock.com

Sursa foto 2: https://www.healthline.com/health/healthy-eating-for-seniors

Share This Post