Tulburările bipolare și, în mod particular, cele de tip II, rămân dificil de diagnosticat cu precizie în practica clinică, în principal deoarece sunt greșit diagnosticate drept depresii unipolare, criteriile de diagnostic pentru episoadele depresive fiind identice în cazul celor două tulburări.
Această dificultate e sporită și de prevalența mai ridicată a simptomelor depresive față de cele hipomaniacale sau maniacale din cazul tulburărilor bipolare și de ratele mari de simptome maniacale sub-threshold la pacienții diagnosticați cu depresie unipolară.
Deși abordările clinice pentru îmbunătățirea diagnosticării tulburărilor bipolare includ scări de evaluare dezvoltate pentru identificarea simptomelor hipomanicale sau maniacale sub-threshold, doar aceste abordări nu pot identifica biomarkeri obiectivi care reprezintă procese pato-fiziologice fundamentale.
Descoperiri promițătoare făcute în studii care s-au axat pe diverse modalități de neuro-imagistică indică că o abordare bazată pe neuro-imagistică ar putea contribui la identificarea unor biomarkeri pentru a se putea diferenția tulburările bipolare de depresia unipolară.
Totuși, dificultățile în identificarea unei granițe clare dintre cele două tulburări indică că poate fi o idee bună ca cele două să fie reprezentate ca un continuum de tulburări afective, cu expresiile variabile ale bipolarității reprezentând dimensiuni ale proceselor pato-fiziologice fundamentale.
Studiile de neuro-imagistică au început să adopte această abordare. Mai mult, unele abordări combinate ce implică și neuro-imagistică și identificarea de tipare au un potențial bun de identificare a unor tipare individuale ale structurii și funcției circuitului neuronal care ne pot ajuta să clasificăm un pacient într-o categorie sau alta și o persoană, fără simptome comportamentale vizibile, pe un anumit palier al unei scări comportamentale.
În acest context, este important de notat și apariția unui test de sânge care poate ajuta la diagnosticarea mai precisă a acestor tulburări. Astfel, cercetătorii au descoperit că nivelul unui factor de creștere a nervilor (NGF) era mai scăzut în cazul persoanelor cu depresie sau tulburare bipolară decât în cazul persoanelor sănătoase folosite ca grup de control.
Medicii ar putea folosi acest factor de creștere a nervilor și pentru a monitoriza efectele tratamentului anti-depresie.
În cazul adulților, o proteină numită factor neurotrofic derivat din creier (BDNF) promovează creșterea și supraviețuirea celulelor nervoase și are un rol vital în procesele de învățare, memorie și menținerea plasticității creierului.
Stresul psihologic reduce nivelul din sânge al unei forme a acestei proteine, numită BDNF matură, ale cărei niveluri scăzute sunt asociate cu depresia.
Testele de sânge obișnuite nu sunt capabile să diferențieze cu precizie BDNF matură de precursorul ei, proBDNF. Se știe că proBDNF se leagă de un receptor diferit și cauzează inflamație și degenerescență în creier.
Cercetătorii afirmă că există din ce în ce mai multe dovezi că inflamația celulelor creierului este legată de comportamentele depresive. Ca urmare, este important ca testele să poată diferenția BDNF matură de proBDNF.
Studii recente care au inclus animale au arătat că injectarea de proBDNF în creier sau țesut muscular declanșează comportamente depresive.
Cercetătorii de la University of Adelaide și Kunming Medical University din Yunnan, China, care au făcut aceste studii au reușit apoi să dezvolte un test care poate măsura BDNF matură cu mai multă precizie. Testul arată că persoanele cu depresie sau tulburări bipolare au niveluri de BDNF matură prezentă în sânge semnificativ mai scăzute decât persoanele sănătoase.
Cercetătorii au folosit acest nou test pe probe de sânge de la 90 de pacienți internați cu tulburare depresivă majoră, 15 pacienți internați cu tulburări bipolare și pe 96 de subiecți sănătoși, fără tulburări afective, care veniseră la o examinare medicală generală, aceștia din urmă constituind grupul de control.
Testul a arătat că pacienții cu depresie majoră sau tulburări bipolare au avut niveluri semnificativ mai mici ai BDNF matură decât cei din grupul de control. Cei cu simptome severe de depresie au avut niveluri semnificativ mai mici ai BDNF matură decât cei cu simptome moderate. În plus, pacienții cărora li se administra anti-depresive aveau niveluri mai mari decât cei care nu luau un asemenea tratament.
Într-o lucrare care apare în Journal of Psychiatric Research, autorii studiului subliniază că medicii ar putea folosi acest test atât pentru a diagnostica aceste condiții medicale cât și pentru a monitoriza succesul tratamentului. Acesta ar putea fi un biomarker obiectiv, care să fie folosit împreună cu evaluarea clinică făcută de medic.
Pe viitor, folosirea unor măsurători/teste biologice de diverse categorii – genetică, de sânge, moleculară, celulară, de circuit neural și comportamentală – este imperativă pentru dezvoltarea unor tipare de biomarkeri (bio-semnături) care reflectă procesele pato-fiziologice relevante în cazul tulburărilor bipolare sau depresive și al altor tulburări afective.
Această abordare integrativă are cel mai mare potențial de a identifica țintele biologice pentru un tratament personalizat, precum și de a găsi noi tratamente pentru toate aceste tulburări.
Mirela Mustață, Redactor executiv e-Asistent.ro
Surse de documentare:
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3823552/ (sursa foto)
